Cei care s-au ocupat de acest studiu au analizat genomul unei gorile şi au comparat mai mult de 11.000 de gene-cheie ale acestuia cu genele corespunzătoare de la omul modern şi de la cimpanzeu.
Rezultatele arată că, acum 10 milioane de ani, gorilele s-au desprins din trunchiul comun care cuprindea strămoşii cimpenzeilor şi ai oamenilor, iar acum 4 milioane de ani, cimpanzeii şi oamenii s-au despărţit şi ei, fiecare dintre cele două specii pornind o cale evolutivă proprie. Aceste date reieşite din analiza genetică corespund cu dovezile fosile, ce arată aceeaşi succesiune de evenimente.
Totuşi, rezultatele răstoarnă unele convingeri despre similarităţile dintre speciile mari de primate.
În urma studiului, aşa cum era de aşteptat, s-a constat că oamenii şi cimpanzeii împart cele mai multe gene. Însă 15 procente din genomul uman prezintă asemănări mult mai mari cu cel al gorilelor, iar 15 procente din genomul chimpanzeilor arată similarităţi mai mari cu cel al gorilelor decât de cel al oamenilor.
Studiul arată că, pe lângă diferenţe, între cele trei specii există şi asemănări care nu sunt datorate doar originii comune, ci au evoluat independent la fiecare specie, dar într-un mod asemănător – o evoluţie paralelă. Un exemplu este dezvoltarea auzului la gorile şi om.
„Am constat că gorilele prezintă multe schimbări genetice care au evoluat în paralel cu cele ale oamenilor. Printre cele mai importante asemănără se regăse şte şi evoluţia auzului. Oamenii de ştiinţă credeau că evoluţia rapidă a genelor umane responsabile cu auzul a dus la dezvoltarea limbajului, însă rezultatele noastre contrazic această teorie, din moment ce auzul la gorile s-a dezvoltat într-un mod similiar cu cel al omului”, a declarat Chris Tyler-Smith de la Britain’s Wellcome Trust Sanger Institute, un centru de cercetare genetică din Marea Britanie.
Sursa: IOL