Guy Fawkes: omul din spatele măştii

Dar, mai presus de toate acestea, Guy Fawkes a rămas un răzvrătit care a intrat în istorie cu preţul ratării unei misiuni care ar fi schimbat istoria.
Şi dincolo de toate rămân versurile care răsună şi astăzi, nu doar pe pământ britanic:

Remember, remember the Fifth of November,
The Gunpowder Treason and Plot,
I know of no reason
Why the Gunpowder Treason
Should ever be forgot.

• Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări medicilor,…
• Hattie McDaniel, prima persoană de culoare recompensată cu Oscar. „Am făcut ce am putut. Restul…am lăsat…

Un catolic fervent

Omul al cărui nume a ajuns să fie asociat cu masca purtată azi la multe proteste politice de pe planetă a văzut lumina zilei la mijlocul lunii aprilie din anul 1570, în Stonegate, comitatul York. Istoricii şi biografii săi nu au reuşit să-i determine cu exactitate decât data botezului: 16 aprilie 1570, la Biserica St. Michael le Belfrey. Rebelul care avea să capete o aură de personaj legendar peste secole era al doilea dintre cei patru copii ai lui Edgar Fawkes – un avocat al Curţii din York – şi al soţiei acestuia, Edith. Cu toate că aparţineau iniţial de Biserica Anglicană, familia sa nutrea simpatii catolice, alimentate şi de bunicii din partea mamei, catolici fervenţi, precum şi de un văr de-al mamei care devenise călugăr iezuit.

Pe când micuţul Guy avea doar opt ani, tatăl i-a murit subit. Mama sa nu a rămas mult timp văduvă, recăsătorindu-se cu Denis Bainbridge din Scotton, Harongate, un catolic practicant. Cum mama sa era catolică, iar tatăl vitreg îmbrăţişa cu ardoare aceeaşi credinţă, copilul a fost crescut într-o atmosferă strictă, după spiritul şi litera dogmelor Vaticanului, fapt care avea să-i influenţeze viaţa decisiv. După absolvirea şcolii catolice, tânărul Guy Fawkes a intrat în serviciul lui Anthony Browne, PrimViconte de Montagu.

Vicontele nu l-a înghiţit de la bun început, reproşându-i mereu îndrăzneala şi curiozitatea, calităţi pe care le găsea deranjante la un tânăr. În scurt timp, vicontele l-a dat afară din slujbă. Fawkes nu a stat mult timp fără ocupaţie, deoarece, bătrânul viconte trecând în lumea drepţilor, succesoarea sa urma să devină Anthony-Maria Browne, nepoata sa în vârstă de 18 ani. Tânăra îl angajează la loc pe Guy, iar cei doi s-au înţeles atât de bine, încât unele surse istorice vechi susţin că s-ar fi căsătorit , iar din mariajul lor ar fi rezultat un fiu.

Oricum, se pare că viaţa de familist nu era pe placul rebelului de mai târziu, căci în anul 1591 Guy Fawkes vinde proprietăţile din Clifton pe care le moştenise de la tatăl său, după care, atras de cariera militară, călătoreşte spre Europa pentru a lupta în Războiul de 80 de ani, o confruntare militara de lungă durată între catolicii spanioli şi protestanţii olandezi. Evident, Guy s-a înrolat în rândurile catolicilor.
Fawkes s-a evidenţiat prin bravură, participând la asediul oraşului Calais , în anul 1596, devenind în cele din urmă căpitan, la finele anului 1603. În acelaşi an, călătoreşte în Spania, cu scopul de a obţine susţinere pentru cauza rebelilor catolici din Anglia natală.

Pe continent, Guy adoptă versiunea italiană a numelui său, Guido, iar în memorandum-ul înaintat curţii din Madrid, îşi descrie propriul rege, pe James I, drept un „eretic care vrea să izgonească din Anglia toţi papistaşii”.
Cu toate că a fost primit bine la curte, regele Spaniei nu-i acordă niciun ajutor concret, ci doar promisiuni.

Complotul Prafului de Puşcă

Dezamăgit, Fawkes se întoarce în ţară în anul 1604. Cum nu se putea împăca deloc cu gândul că Anglia nu era încă subordonată Vaticanului, se alătură unui grup de englezi catolici reacţionari, grup condus de Robert Catesby, care complota pentru asasinarea regelui James I, protestant, intenţionând să o urce pe tronul Angliei pe fiica sa, prinţesa Elisabeta. Fawkes fusese primit cu braţele deschise în grupul complotiştilor, pe baza referinţelor foarte bune la adresa sa, scrise de preotul iezuit Oswald Tesimond.

Oricum, faima şi alura sa impunătoare îl precedau în orice comunitate de catolici britanici în care poposea. Era considerat un om chipeş, înalt după standardele vremii, experimentat, inteligent, capabil de acţiuni îndrăzneţe. Ce mai, întruchipa perfect asasinul potenţial al regelui.

Conspiratorii erau puşi pe fapte mari, astfel încât, pe 20 mai, acelaşi an, se întâlnesc în hanul Duck and Drake din Londra. Cei cinci decişi să schimbe istoria Angliei erau: Robert Catesby, Guy Fawkes, Thomas Wintour, Hugh Owen şi William Stanley. Un alt conspirator, Thomas Percy, avea acces la o casă din Londra care aparţinea celui care avea în grijă garderoba regelui. Fawkes urma să se pretindă un angajat al garderobierului regal şi să transporte mai multe butoaie cu praf de puşcă, ce urma să fie aprins când regele era în clădire.

Reprezentare în presa vremii a complotiştilor principali. Conform descrierii, Guido Fawkes este al treile din partea dreaptă

În mod eronat, acuzatorii grupului de complotişti i-au învinuit pe aceştia că nu s-ar fi mulţumit doar cu moartea regelui, ci ar fi intenţionat să sape un tunel din casa respectivă până în Parlament, care urma să fie aruncat în aer. Această ipoteză se pare că a fost creată de acuzatori, deoarece nu s-a găsit nicio urmă de săpături, iar Fawkes însuşi a negat acest amănunt, nefiind capabil să arate locul săpăturii nici măcar după a cincea „şedinţă” de tortură.
O parte dintre conspiratori se temeau totuşi de posibila moarte a parlamentarilor catolici, deoarece garderoba regală era situată în apropierea Parlamentului. Pe data de 26 octombrie, Lordul Monteagle a primit o scrisoare anonimă care-l avertiza să nu treacă prin Parlament în următoarele zile.

Monteagle a rămas suspicios, iar scrisoarea a ajuns pe masa regelui James, care i-a ordonat lui Sir Thomas Knyvet să cerceteze pivniţele şi camerele subterane de sub Parlament. Pe data de 5 noiembrie, Guy a fost surprins alături de 46 de butoaie pline cu praf de puşcă, ascunse îndărătul unor grămezi de cărbuni şi lemne de foc.

Pictură de epocă care surprinde momentul arestării lui Guy

Torturile şi moartea

Fawkes a fost arestat pe loc şi interogat în regim de urgenţă. Iniţial, a susţinut că se numea John Johnson şi întrebat, ce făcea acolo cu atâtea butoaie cu pulbere, Guy a dat un răspuns sfidător şi batjocoritor: „Vreau să-i arunc pe scoţienii voştri cerşetori înapoi în munţii de unde aţi venit cu toţii”.
În faţa insolenţei sale, anchetatori l-au supus mai multor reprize de torturi agonizante într-o cameră de tortură din Turnul Londrei, cameră care astăzi îi poartă numele şi este inclusă în circuitul turistic al capitalei britanice.

În cele din urmă, conspiratorul a cedat şi a mărturisit totul lui William Waad, locotenentul însărcinat cu supravegherea torturilor. Torturile au durat doar două zile, după care Fawkes a mărturisit tot ce-i cereau anchetatorii. Treptat, şi-a dat în vileag atât tovarăşii de complot, cât şi intenţia de asasinare a regelui.

Gravură de epocă înfăţişând-ul pe Guy Fawkes târât spre eşafod

Procesul a durat mai puţin de o săptamână, acuzaţii fiind găsiţi vinovaţi. Guy Fawkes şi doi dintre amicii săi au fost condamnaţi la cumplita pedeapsă a vremii pentru cei care atentau la viaţa regelui.
Este vorba de una dintre cele mai groaznice forme de execuţie inventate vreodată.
Teribilei morţi prin spânzurare şi eviscerare i-a căzut vicimă şi mult mai celebrul William Wallace, eroul naţional al scoţienilor. Înainte de execuţie, victimele erau legate de cai şi târâte în galopul acestora spre eşafod.

Metoda de execuţie consta în legarea victimei în poziţie verticală de o scară după care i se tăiau organele genitale şi erau aruncate într-un foc aprins la picioarele sale. Apoi era spintecat încet, astfel încât intestinele cădeau în acelaşi foc. Nefericitul murea abia când călăul îi scotea inima. După aceea, era decapitat, iar trupul său era tăiat în patru bucăţi.
Înainte de execuţie, Fawkes şi-a pledat nevinovăţia şi a cerut graţierea din partea regelui. Evident, nu a primit-o.

Conştient de chinurile cumplite care îl aşteptau, Guy profită de un moment de neatenţie din partea călăului şi se aruncă de pe eşafod. Fiind legat la mâini, în cădere şi-a rupt gâtul şi a murit pe loc. Fapt care nu le-a împiedicat pe autorităţi să-i ciopârţească trupul în patru bucăţi aruncate „în cele patru colţuri ale regatului”, după cum spun cronicile…

Masca lui Guy

Pe data de 5 noiembrie, londonezii sărbătoresc scăparea regelui de la moarte printr-un obicei care a persistat şi astăzi. Dacă în trecut englezii aprindeau focuri peste care aruncau o efigie care îl reprezenta pe Guy Fawkes, astăzi ziua de 5 noiembrie este sărbătorită cu fulminante focuri de artificii.

Mult mai celebră s-a dovedit a fi însă masca pe care i-au atribuit-o oamenii. Acest simbol nu are nicio legătură istorică cu personajul Guy Fawkes, care nu a purtat nicio mască în timpul încercării sale ratate. Imaginea clasică a măştii, prezentă în rândul activiştilor anti-globalizare sau protestatarilor politici şi sociali, a fost opera unui artist pe nume David Lloyd. Acesta a desenat masca respectivă în cadrul unui serial de benzi desenate intitulat V from Vendetta, publicat iniţial în anul 1982, după care s-a făcut un film cu acelaşi nume, lansat în anul 2005.

În urma filmului, masca s-a bucurat de un succes enorm, fizionomia clasică – cu un surâs mefistofelic, obraji roşii, mustaţă uriaşă şi un vârf de barbă verticală fiind pe placul protestatarilor moderni.
Astăzi, masca este purtată cu mândrie de protestatari care se opun abuzurilor politicienilor, băncilor şi instituţiilor financiare de genul Banca Mondială, F.M.I., Grupul de la Roma, Grupul Bilderberg, Grupul G8. etc.

La fel, masca este purtată cu mândrie şi de susţinătorii mişcării Occupy Wall Street sau cei grupaţi sub numele de Anonymus.
Conform unui articol din prestigioasa publicaţie Times, măştile tip Guy Fawkes au fost cele mai vândute măşti de pe portalul de vânzări amazon.com, cu vânzări de ordinul sutelor de mii de bucăţi la nivelul anului trecut.

Ferventul catolic de odinioară nu ar fi bănuit niciodată că, peste sute de ani, numele şi imaginea sa vor deveni o franciză însuşită de activiştii antisistem din întreaga lume.