Supraoamenii viitorului

Unui privitor ipotetic, aparitia pe Pamant a primului stramos al omului nu i s-ar fi parut mare scofala: forta si agilitatea nu ii ieseau din comun, viteza cu care alerga era una oarecare si nici pomeneala de gheare ori de alte mecanisme proprii de aparare sau de atac. Era doar un maimutoi placid, destinat, la prima vedere, sa dispara cat se putea de rapid, intr-un chip cu totul anonim. Totusi, il distingea un mic amanunt: avea creierul mai dezvoltat decat al restului vietuitoarelor, sursa unei inteligente primordiale si organul care l-a facut constient de propriile limite, impingandu-l sa nu le accepte pasiv, ci sa inventeze cai pentru a le depasi.

O istorie, cea a omului, presarata cu inventii extraordinare si tot de ele conditionata si dominata, o istorie in care, in clipa de fata, asistam la un nou moment crucial: posibilitatea de a interveni asupra propriilor limite nu doar prin intermediul evolutiei naturale si al inventarii de instrumente noi, ci operand direct asupra corpului nostru, fortandu-i si reprogramandu-i caracteristicile biologice.

• Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
• De la nopți obositoare, la coșmaruri: cum ne dă peste cap consumul de alcool

Corpul sunt Eu
„Eu sunt corp in tot si in toate si nimic altceva“, spunea Nietzsche. Corpul uman, organismul compus din molecule, celule, tesuturi, lichide, muschi, este ceea ce face posibila orice experienta, implicit cunoasterea. Aceasta corporalitate capabila sa conserve amintiri este directionata in mod constant catre lucruri si evenimente. Asadar, daca omul poate sa cunoasca lumea, faptul devine posibil tocmai pentru ca trupul lui este producator de experiente si de semnificatii. Din elaborarea perceptiilor vizuale, tactile, olfactive, sonore, se naste gandirea, ca schimb continuu intre subiect si mediul natural si social ce-i da viata si sens. Corpul care suntem nu e un simplu organism, ci este centrul de la care pleaca semnificatiile, limbajul, timpul. Iar cunoasterea nu seamana cu experienta spectatorului, ci este insasi camera de filmat care, punand in lumina o scena, o face pe aceasta sa existe. „Eu sunt corpul meu“, scria filosoful francez Maurice Merleau-Ponty in Fenomenologia perceptiei, in care subliniaza indisolubila legatura dintre minte si corp, rolul fundamental pe care il are corpul in constructia identitatii fiintei umane. Asadar, identitatea trece prin trup. Dar ce-o mai fi oare trupul la ora actuala?

Oameni si soareci
Computerele singure nu vor avea niciodata capacitatea de a gandi pentru ca nu poseda un corp propriu. Dar nici oamenii, de capul lor, nu vor putea atinge viteza de calcul a computerului sau memoria lui prodigioasa. O anumita forma de simbioza intre computere si fiinta umana pare asadar perspectiva cea mai ademenitoare.

Definitia biotehnologiilor inglobeaza toate tehnicile actuale care presupun o interventie a medicinei asupra corpului uman. Se vorbeste despre transplanturi de organe, fecundare artificiala, manipulare genetica, clonare. Este un hatis de contradictii si de semne de intrebare, pentru ca in joc se afla depasirea unei limite impuse de natura, a unui „handicap“ al corpului, iar medicina are datoria sa-i redea omului starea de bine fara a se opri in fata celui dezavantajat din punct de vedere genetic.

Joseph P. Vacanti, director al Laboratorului de Ingineria tesuturilor de la Massachusetts General Hospital, se numara printre pionierii acestei ramuri a biologiei si a devenit celebru de cand a cultivat o ureche umana pe spinarea unui soarece.

In cei peste 15 ani de activitate a laboratorului, echipa de cercetatori condusa de Vacanti a duplicat o sumedenie de tesuturi vii destinate organismului uman: cartilagii si oase, tendoane si ligamente, dar si structuri vasculare ori parti ale inimii, valve cardiace si vase sanguine. In vederea realizarii de organe umane in laborator, cercetatorii incearca sa produca noi tesuturi vii in stare sa le inlocuiasca pe cele vatamate, utilizand chiar celule ale pacientului care are nevoie de „piese de schimb“. Noile tesuturi sunt atasate de un material plastic special, biodegradabil, pentru ca produsul final sa nu contina elemente straine organismului biologic si sa poata prelua in mod natural functiile tesutului viu.

Sa construiesti organe umane este mai eficient decat sa faci transplanturi de provenienta umana sau animala, considera Vacanti. Asta pentru ca, dupa cum precizeaza el, doar in Statele Unite exista la ora actuala peste 70.000 persoane inscrise pe listele de asteptare a unor organe disponibile pentru transplant. Organe vitale, pentru ca aproape 15% dintre oameni mor inainte ca ele sa fie disponibile. O alta cale de a rezolva deficitul de organe ar putea fi marirea numarului donatorilor – atat al celor aflati in moarte cerebrala, cat si al persoanelor in viata –, dar in cazul acestora din urma exista mai multe controverse de ordin etic, pentru ca a opera persoane perfect sanatoase inseamna a le supune unor interventii extrem de riscante.

Alte posibilitati de colectare a unor organe viabile se afla deocamdata doar in faza experimentala. Transplanturile de la animale, de exemplu, numite transplanturi xenografice, sunt si ele controversate, pentru ca savantii trebuie sa faca studii indelungate pentru a fi siguri ca un organ animal va fi acceptat si asimilat de catre un corp uman; apoi, dincolo de precautiile de ordin moral, o alta problema deloc neglijabila o constituie eventualitatea ca transplanturile sa transmita infectii de la animale la oameni.

Asadar, obiectivul cercetatorilor din domeniul ingineriei tesuturilor este acela de a realiza ceva complet natural, fara componente care sa contina materie nevie. „Pentru a produce structuri vii nu utilizam microcipuri, precum cele prezente in computere. Pe de alta parte, insa, ne-am inspirat din tehnologia microprocesoarelor, adaptand-o pentru a crea tesuturi vii in loc de circuite electronice“, explica Vacanti. Adica in loc sa construiasca un microcip cu un circuit electric pe care sa-l introduca intr-o camera video, cercetatorii „copiaza“ modelul cipurilor cu silicon pentru a construi vase sanguine viabile, capabile sa asigure o circulatie completa in interiorul unui organ. Acestea sunt folosite ca modalitate temporara de a construi minuscule componente de tesut viu. Oricum, alte grupuri de cercetatori incearca deja sa lege intre ele procesoare si tesuturi vii in vederea obtinerii unui soi de mecanisme senzoriale – pentru ochi, de exemplu, ca retina artificiala, sau pentru auzul artificial.

Abordarea menita sa conecteze sisteme vii la circuite electronice este una potential extrem de importanta in domeniul cercetarii medicale si biotehnologiei.
Unii sunt convinsi ca va fi cat se poate de posibil in realitatea viitorului apropiat sa faci din persoane normale indivizi superperformanti si supersanatosi, sa le schimbi organele afectate cu unele mai noi si mai bune, la fel cum astazi se face un upgrade la computer.

Si totusi, precizeaza cercetatorul american, ceea ce el studiaza la ora actuala nu isi va gasi aplicatia in aceasta zona. „Se vorbeste despre injectarea de gene sau de alte semnale biologice in corpul unui individ pentru a-i creste forta, statura sau inteligenta, dar tehnologia noastra se limiteaza cel mult la persoane ce poseda organe ori tesuturi care nu functioneaza, astfel incat, daca cineva are nevoie sa le schimbe, sa ii putem fi de ajutor“.

FACTS

Rationalismul descarnat

Daca omul este numai gandire, se pune intrebarea: cine gandeste? Separarea gandirii de substratul profund al fizicitatii a produs un rationalism descarnat, care a devenit apoi, cu Descartes, Hobbes, Leibniz, ratiune cuantificabila, pentru a  culmina in cele din urma cu Inteligenta Artificiala.

Acestei scoli de gandire i se opune cea a lui Pascal, Husserl, Heidegger, Wittgenstein, Merleau-Ponty. Desi in moduri destul de diferite, acestia din urma incearca sa tina cont de corporalitatea care ne constituie. Fizicul nostru nu poate fi tratat ca un simplu fenomen printre altele, unul a carui absenta nu ar modifica prea tare fiinta omului.

Trupul este elementul primar din care se nasc toate, de care este intrepatrunsa orice experienta si in a carui disolutie sfarseste pentru individ timpul – si cu el, orice semnificatie posibila.