Ochiul magic

Sub o definitie concisa si banala ochiul este organul vederii, capabil sa detecteze lumina, se ascund multe… Banalitatea actuala a cuvintelor retina, cristalin, cornee, sclerotica acopera o minunata alcatuire anatomica, in stare sa detecteze nu doar lumina, ci si nenumarate alte moduri de manifestare a Universului ce ne inconjoara. 

Ochii sunt priviti ca niste extensii ale creierului in afara cutiei craniene, senzori sensibili cu ajutorul carora colectam date pe care partea ascunsa – cortexul cerebral – le prelucreaza si le preface in informatii ce structureaza cunoasterea noastra asupra lumii. Datorita acestei combinatii geniale, lumea arata plina de culoare, iar chipurile si trupurile oamenilor sunt pline de intelesuri care, gratie limbajului nonverbal, ni se reveleaza dincolo de cuvinte, patrunzand de-a dreptul in planul – sensibil ca fata unei ape – al subconstientului.

• Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
• Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee

Ochii sunt ferestre catre lume si, in acelasi timp, oglinzi in care ne zarim altfel decat ne stim.

Mecanismele perceptiei vizuale sunt astazi relativ bine cunoscute. Insa dincolo de functia vizuala, ochiul „face“ multe alte lucruri. Ochii comunica si percep comunicarea. Textele romanelor abunda in referiri la expresii ale ochilor care descriu nuantat si fidel starile sufletesti ale personajelor. Cititi (sau recititi) Anna Karenina: de sute de ori revin aici referiri la expresia ochilor – unul dintre motivele pentru care acest roman pare atat de viu incat, citindu-l, parca vezi aievea ce se intampla, ca intr-o scena de film.

Muschii delicati din jurul ochiului si fibrele musculare inca si mai fine – subtiri ca firul de par – din interiorul lui „spun“, prin contractiile lor, incredibil de multe. 

Numerosi cercetatori sustin ca minciuna, de pilda, e tradata de ochi – nu numai de privirea care se fereste, ci si de unele miscari necontrolate ale pupilelor.

Nu e singura diferenta „de vedere“ dintre barbati si femei. Barbatii, care, milenii in sir, au avut ca activitate de baza vanatoarea, au o vedere de tip tunel, campul lor vizual fiind mai ingust. Vederea lor este, in general, mai buna la distanta, cu conditia sa priveasca in fata. Vederea periferica, in schimb, e mai slaba. La femei, dimpotriva, vederea periferica este mult mai bine dezvoltata, campul vizual avand o largime considerabil mai mare. In lipsa barbatilor, plecati la vanatoare, femeia era cea care pazea locuinta familiei si mai ales copiii, asa ca trebuia sa fie cu ochii in patru, sa sesizeze orice miscare prin preajma – nu numai daca se apropia pe furis vreun animal (sau vreun om cu intentii dubioase…), ci si daca vreun copil se apropia prea tare de foc sau se pregatea sa bage in gura vreun fruct otravitor. Capacitatile mamelor sunt uimitoare din acest punct de vedere; ati vazut, desigur, femei care, conversand atent cu interlocutorul, dau deodata un tipat si se reped sa-si ia in brate copilasul de un an-doi, care tocmai isi face de lucru pe langa o balustrada.

Ochiul este un element important in diagnosticarea unor boli (vezi caseta pag. 89), dar poate fi el insusi sediul a numeroase afectiuni. Ca urmare a complexitatii alcatuirii sale, a faptului ca este foarte expus si e permanent bombardat de stimuli in decursul vietii, ochiul este vulnerabil. Natura l-a inzestrat cu cateva accesorii de protectie, pentru a-l apara de agresiunile mediului, mai ales de lu­mi­na prea puternica si de patrun­derea corpurilor straine: pleoapele, muschii oculari, genele, sprancenele; la acestea se adauga glandele lacrima­le, a caror secretie – lacrimile – umecteaza suprafata ocu­la­ra si indeparteaza corpurile straine. 

Insa, chiar si asa, ochiul este un organ gingas, iar expresia „A avea grija de ceva ca de lumina ochilor“ dezvaluie marea insemnatate pe care omul a acordat-o dintotdeauna celui mai important dintre simturile sale. In vremurile aspre ale inceputurilor omenirii, pierderea vederii echivala cu un dezastru, caci o persoana lipsita de vedere era incapabila sa-si indepli­neas­ca sarcinile care ii reveneau in cadrul tribului. Un barbat orb nu mai putea vana, o femeie oarba nu mai putea veghea eficient asupra adapostului si copiilor si nu mai putea culege hrana necesara vietii. Ochii erau esentiali pentru supravietuire. 

Astazi, multe dintre suferintele oculare se datoreaza, paradoxal, progreselor civilizatiei. Vederea este afectata de varsta, dar in vremurile preistorice speranta de viata era mica. Oamenii, in marea lor majoritate, nu traiau indeajuns de mult pentru a ajunge sa indure prejudiciile pe care varsta le aduce vederii. Doar intam­pla­rile nefericite – o afectiune con­genitala sau un accident grav – puteau afecta capacitatea omului de a vedea. 

Astazi, lucrurile s-au schimbat in buna masura: oamenii traiesc mult mai mult, asa ca au mai multe sanse sa indure ravagiile varstei la nivel ocular. E drept ca, in paralel, medicina a progresat imens si poate repara, adesea, ceea ce in urma cu cateva secole (nu mai vorbim de milenii) era de nereparat. Nici chiar orbirea nu mai inseamna o condamnare defini­tiva: pentru nevazatori exista, astazi, nenumarate activitati posibile si utile.

Inseamna toate acestea ca putem sa ne culcam pe o ureche si sa slabim vigilenta? Nicidecum. Trebuie sa avem cu atat mai multa grija de ochii nostri cu cat ne sunt necesari vreme mai indelungata. Iar viata moderna nu-i cruta deloc. Nu stiu ce este mai daunator: sa citesti ani in sir la lumina chioara a unei lumanari (ca acum o mie de ani) sau sa stai (cum stam azi) ore in sir cu ochii in ecranul stralucitor al computerului, in incaperi luminate din belsug, dar cu lumina artificiala, fluorescenta.

Ochii ajung, astfel, de-a lungul vietii, sa sufere de multe – de la iritatii banale si inevitabila scadere, cu varsta, a elasticitatii cristalinului (prezbitism), pana la afectiuni oculare grave, care pot duce la orbire. Obezitatea, boala a civilizatiei moderne, creste riscul de diabet, ceea ce explica si sporirea numarului de cazuri de retinopatie diabetica (afectarea vaselor de sange din retina), una dintre complicatiile acestei boli metabolice.

In SUA, peste 20 de milioane de persoane sufera de cataracta (opacifierea cristalinului). Din fericire, pentru aceasta afectiune exista un tratament, chiar daca, deocamdata, el e oarecum costisitor si, prin urmare, nu chiar la indemana oricui: transplantul de cristalin.

Dar, pana sa ajungem batrani, exista si destui tineri care „au pro­ble­me cu ochii“. Iluminatul fluorescent, combinatia de lumina fluorescenta si lumina naturala si radiatia luminoasa puternica a monitoarelor obosesc cronic bietii nostri ochi. Nimeni n-are cum sa-i ajute, daca fiecare dintre noi, purtator si beneficiar al perechii de analizatori vizuali primiti de la natura, n-are singur grija de ei. 

In cercetarile asupra ochilor artificiali s-au facut progrese mari, la nivel teoretic si experimental: totusi, suntem departe de ziua in care un ochi uman natural, obosit peste masura, va putea fi aruncat pur si simplu si inlocuit, printr-o operatie de rutina, cu un ochi bionic superper­formant, cu zece ani garantie.

Intr-o epoca a substitutelor artificiale, ochii nostri adevarati sunt, inca, de nepretuit.

Foto: Guliver, Red Dot

FACTS

Varstele femeilor

Din cele mai mult de 20 de milioane de americani cu varsta de peste 40 de ani care sufera de cataracta, mai bine de 13 milioane sunt femei. In general, fe­me­i­le sunt mult mai des atinse de afectiuni oculare determinate de varsta. Nu numai cataracta, ci si glaucomul (cresterea ten­siunii intraoculare) si degenerarea ma­cu­lara datorata varstei – toate trei, boli care pot duce, in final, la orbire – afecteaza mult mai multe femei decat barbati. Ex­pli­catia? Femeile traiesc, in general, mai mult; in tarile occidentale, speranta lor de viata e cu cativa ani mai mare decat a barbatilor.

Ochii tradeaza…

Ei pot spune multe despre starea sanatatii „purtatorului“. Inca din Antichitate, ochiul era privit ca un bun instrument de diagnostic, dat fiind faptul ca diverse boli isi manifesta adesea prezenta si prin simptome oculare. Exista chiar o ramura a medicinei, iridologia, cunoscuta si sub numele de iridodiagnostic (ce-i drept, contestata de multi), care considera ochiul drept principal, daca nu unic, instrument de diagnosticare pentru o gama foarte larga de afectiuni. Practicantii iridolo­giei afirma ca pot evalua starea de sanatate a pacientilor prin observarea irisului. Fiecare organ ar avea o reprezentare pe „harta irisului“, astfel incat modificarile aparute in punctul corespunzator de pe aceasta harta ar da informatii asupra starii de sanatate a organului cu pricina. Iridologia nu este recunoscuta oficial ca metoda de diagnostic, numerosi fiind cei care o critica. Dar, daca iridologia este controversata, exista alte situatii in care examenul ochilor este cu adevarat important prentru diagnostic. Midriaza, o dilatare puternica si persistenta a pupilei, este determinata de consumul de droguri si are mare insemnatate in stabilirea gradului de intoxicare.  Si anumite medicamente (printre ele, unele antidepresive si antihistaminice) pot produce midriaza. De altfel, proprietatea unor substante de a dilata persistent pupila este folosita in oftalmologie. Acestea sunt instilate in ochi (sub forma de picaturi), pentru a largi orificiul pupilar si a inhiba reflexele de micsorare a pupilei la lumina puternica, astfel incat medicul sa poata practica asa-numita examinare a fundului de ochi – inspectarea retinei la lumina puternica a unei lampi speciale. La polul opus, mioza (micsorarea pupilei), care, in conditii normale, apare reflex, ca adaptare a ochiului la lumina puternica, poate fi indusa si artificial, cu ajutorul unor droguri sau substante medicamentoase numite miotice, ori poate aparea ca simptom al unor boli. Interesant este faptul ca ea apare, de pilda, in cazul afectarii unor organe situate la mare distanta de ochi, de exemplu in cazul unei tumori apicale la plamani. Cauza? Afectarea aceluiasi segment al sistemului nervos vegetativ care guverneaza si restrangerea diametrului pupilar. Diverse afectiuni hepatice pot determina colorarea in galben a scleroticii (albul ochiului), iar anumite afectiuni neurologice, tumori cerebrale, traumatisme craniene pot fi diagnosticate prin examinare oculara. Nistagmusul, de pilda, este un fenomen caracterizat prin miscari sacadate ale ochilor, de amplitudine mica, orizontale (cel mai frecvent), verticale sau circulare. In anumite cazuri, nistagmusul poate semnala existenta unei afectiuni neurologice, cum ar fi scleroza in placi sau o tumoare cerebrala.

Pupilele barbatilor

Anumite imagini cu impact deosebit asupra psihicului produc dilatari ale pupilei. Cercetari aprofundate au aratat ca pupilele barbatilor se dilata perceptibil la vederea unor imagini cu corpuri feminine goale (sau aproape…), in vreme ce pupilele femeilor reactioneaza identic la vederea unor imagini cu bebelusi. Daca trecem peste comentariile glumete pe care le-ar putea provoca aceste observatii si incercam sa descoperim resorturile ascunse ale mecanismului, ne dam seama ca e vorba, in fond, despre acelasi fenomen, universal si mai vechi decat omul – interesul vital fata de perpetuarea speciei. Privit, desigur, din perspective diferite, in conformitate cu rolul biologic al fiecarui sex.