Heil Sparta!

Prima intrebare a venit de la un jurnalist care a acuzat filmul ca „nu prezinta si punctul de vedere al persilor“. Jurnalistul era egiptean, dar se simtea vexat in onoarea sa de „persan“. Snyder a fost prietenos: i-a explicat ca filmul nu face decat sa ecranizeze banda desenata a lui Frank Miller, care – la randul ei – se baza pe un film din anii ’60 (The 300 Spartans) si ca e normal ca punctul de vedere sa fie acesta cata vreme povestea bataliei de la Termopile a fost spusa de greci pornind de la marturiile solului spartan…

In plus – a insistat Snyder –, 300 nu se vrea altceva decat „entertainment“. Probabil insa ca arabii au o problema cu entertainment-ul pentru ca alta intrebare, din partea altui jurnalist arab, a reluat ideea (fixa) din prima: Este vorba – de fapt – despre conflictul dintre SUA si lumea araba, e un „film de propaganda“, iar regele Leonidas este George W. Bush! Snyder a spus ca nu e prea sigur ca Leonidas e Bush, adevaratul tiran al povestii fiind Xerxes, regele persilor. Nu e mai plauzibil sa vezi tocmai în acesta (care incearca sa invadeze o tara straina) un fel de Bush?!

• Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
• Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a…

Duelul verbal de la Berlin a fost doar o incalzire pentru ce a urmat. Iranul (care se considera „urmasul“ Imperiului Persan) a acuzat filmul ca este ostil lumii arabe – o comanda butonata de Casa Alba. Ca orice publicitate negativa, controversa a adus si mai multi bani in buzunarele producatorilor. Au ramas maraielile criticilor.

Unii au vazut in 300 o pledoarie pentru militarie. Idei precum onoare sau sacrificiu colectiv – coroborate cu faptul ca numai cei puternici erau lasati sa traiasca in Sparta – au fost reinterpretate de un cor de critici pe vocile tremoloului politic-corect, care au decretat: 300 e un film „nazist“! (Un critic sugera, chiar, ca pustimea care vibreaza la el ar trebui sa se salute cu „Heil!“ in loc de „hi5!“) Altii s-au intrecut in a ironiza conditia fizica a protagonistilor: au numarat pectoralii actorilor si figurantilor, „uitand“ ca muschii erau obligatorii pe campul de lupta.

Desi Snyder si-a luat libertati mari in vizualizarea bataliei de la Termopile (de la „uniforme“ la dispunerea falangelor spartane pe campul de lupta), el nu a facut altceva decat sa dea o dimensiune cinematografica povestii desenate de Miller; nu a pretins nicio clipa ca acesta este „adevarul istoric“, ci a creat un produs de entertainment care repre­zinta viziunea culturii populare despre eroism. Sparta de atunci nu mai poate fi „reconstituita“: de ea ne despart secole de civilizatie si doua milenii de crestinism…

Dar „barbaria“ spartana – care sacrifica pruncii socotiti inapti pentru a deveni soldati – nu ar trebui sa ne socheze chiar atat: astazi se vorbeste tot mai mult despre dreptul de a decide intreruperea unei sarcini daca fatul este „inapt“ pen­tru o viata normala. Spartanii nu aveau mijloacele de a sti dinainte acest lucru: cruzimea era felul lor de a „corec­ta“ natura atunci cand aceasta le juca feste oamenilor.