Oamenii de ştiinţă americani şi chinezi care au participat la cercetare au numit descoperirea „un Pompei al Perioadei Permiene”, deoarece, exact ca în cazul oraşului roman, întreaga alcătuire, odinioară o pădure mlăştinoasă, s-a păstrat sub cenuşă vulcanică.
La fel ca Pompei, pădurea s-a conservat atât de bine, încât oamenii de ştiinţă pot identifica locul în care se afla fiecare plantă. Arheologii au găsit plante (inclusiv arbori) întregi, fosilizaţi în cenuşa vulcanică, alcătuind un ecosistem „încremenit în timp”, vechi de aproape 300 de milioane de ani.
Pădurea se întinde pe o suprafaţă de 1000 de metri pătraţi şi a fost descoperită sub o mină de cărbune din Mongolia Interioară, o regiune din China. Până în prezent au fost identificate şase grupe de arbori, unii dintre ei având o înălţime de aproape 25 de metri. Printre ele se găsesc plante precum Sigillaria şi Cordaites, dar şi specii din ordinul Noeggerathiales, toate fiind astăzi dispărute.
În perioada Permiană (cu 299-251 milioane de ani în urmă) nu existau conifere sau plante cu flori şi fructe. Plantele terestre se înmulţeau ca ferigile, prin spori, iar pe Pământ exista un singur supercontinent, Pangaea.
Sursa: Gizmodo