Spre deosebire de alte meleaguri moldovene, menţionate documentar cu mult înaintea construirii unor biserici şi mănăstiri pe cuprinsul lor, Putna, ca toponimic sau hidronimic din vechiul ţinut al Sucevei nu este menţionată în nici un document anterior fundării mănăstirii cu acelaşi nume, respectiv, anului 1466. Apare frecvent, în schimb, cealaltă Putna, din ţinutul Vrancei, mai cu seamă în documentele de la Alexandru cel Bun, dar şi de la unii dintre urmaşii săi. Constatarea nu poate impune totuşi concluzia fermă că zona situată pe valea Putnei, un pârâu montan care izvorăşte de sub Obcina Mare şi alunecă repede spre apele calme ale Sucevei, întâlnindu-le în dreptul satului Laura, a fost total nelocuită până la mijlocul veacului al XV-lea.