La începutul lunii decembrie a acestui an, NASA le-a dat undă verde celor de la SpaceX (o companie privată din SUA dedicată realizării vehiculelor pentru transportul în spaţiu) pentru a lansa nava spaţială Dragon, pe data de 2 februarie 2012.
Dacă organizaţia va lua toate măsurile de siguranţă pe care le-a impus NASA, atunci SpaceX va fi prima companie privată care ajunge pe Staţia Spaţială Internaţională.
Zborul din februarie 2012 va fi al doilea iniţiat de SpaceX sub coordonarea NASA şi va trimite capsula Dragon pe orbită pentru a se întâlni cu Staţia Spaţială.
Deşi specialiştii de la SpaceX au făcut progrese uimitoare în ultimul timp, mai sunt destul de multe teste de efectuat pentru a putea garanta siguranţa.
În timpul zborului, capsula Dragon va fi supusă unor teste, zburând mai întâi la 3,2 kilometri în jurul avanpostului, pentru a fi siguri de reuşita întâlnirii cu Staţia Spaţială. Cuplarea dintre cele două nave va fi efectuată de echipajul de la bordul Staţiei Spaţiale cu ajutorul unui braţ robotic.
La întoarcere, specialiştii au programat ca Dragon să pătrundă în atmosferă şi să se prăbuşească în Pacific.
În cazul în care cuplarea cu Staţia Spaţială nu se va putea efectua la timpul programat, Dragon va iniţia un alt zbor demonstrativ pentru a-şi atinge scopul.
Dacă toate cerinţele impuse de NASA vor fi respectate, SpaceX va putea primi până la 396 milioane de dolari.
Sursa: space