Oraşul care ne îmbolnăveşte

Oraşe tot mai mari şi mai multe

În 1900, 14% din populaţia lumii locuia în oraşe.
În 2008, proporţia ajunsese la 50%.
Iar în 2050, se prevede – prognozele ONU o spun – că 70% dintre locuitorii lumii vor fi citadini.

• Inima umană este incredibilă! Un studiu arată că se poate repara singură
• Mințile noastre ar procesa limbajul la fel ca Inteligența Artificială

Multă vreme, oraşul a fost balamat pentru efectele sale asupra sănătăţii… morale, să zicem: viaţa urbană predispunea la violenţă şi depravare, mult mai mult decât traiul în mediul rural. Apoi, au început să fie luate în seamă şi efectele asupra sănătăţii fizice. În timpul Revoluţiei Industriale, marile oraşe ale Europei occidentale (Anglia era notorie din acest punct de vedere), sufocate de praf şi de fumul de cărbune, îşi puneau amprenta funestă asupra locuitorilor lor: copii palizi, cu oasele deformate de rahitism (datorat lipsei de vitamina D, care nu se mai forma în corp în cantitate suficientă, căci pentru formarea ei era necesară radiaţia solară, iar razele soarelui nu mai puteau străbate prin aerul îngroşat de fum), adulţi bolnavi de plămâni, tuşind întruna, chinuiţi de bronşite cronice şi astm…

Prin contrast, viaţa la ţară apărea ca o binecuvântare şi, în consecinţă, în secolul al XIX-lea şi începutul secolului XX se înfiinţaseră (în Marea Britanie, de pildă) organizaţii caritabile care ofereau copiilor excursii la ţară – câteva zile de aer curat şi mâncare proaspătă, ca se se mai întremeze.

În asemenea, condiţii, ne-am putea întreba de ce o mare parte a populaţiei a ţinut mereu să se mute la oraş? De ce deplasarea populaţiei din mediul rural spre cel urban – mişcare asemuită de unii cu un adevărat exod, prin amploarea ei – continuă în ritm alert? De ce tot mai mulţi oamenii ai lumii de azi îşi lasă gospodăriile rurale şi pleacă spre o altă viaţă, atraşi irezistibil de mirajul oraşului?

Pentru că oraşul îşi are avantajele lui. În general, cei de la oraş câştigă mai bine, adesea cu un efort (fizic, cel puţin) mult mai mic; au perspective profesionale mai bune, beneficiază de reţele de instalaţii sanitare, au acces mai facil la spitale şi policlinici, la instituţii de educaţie…

Dar în viaţă totul se plăteşte. Deşi suntem departe de oraşele negre de funingine ale epocii industriale din Marea Britanie, deşi standardele sunt altele decât acum 100 de ani, iar speranţa de viaţă, la nivel global, a crescut considerabil, aşezările urbane de azi vin cu propriile lor probleme, iar studii recente arată că nu suntem departe de necesitatea de a pune un semn mare de avertizare la intrarea în fiecare localitate urbană mai mărişoară: ATENŢIE! Viaţa la oraş dăunează grav sănătăţii!

Când viaţa urbană „îţi intră în sânge”

Iată câteva dintre recentele descoperiri pe care specialiştii le evidenţiază, pentru a trage un semnal de alarmă. Nu pentru a convinge oamenii să nu mai trăiască în oraşe – asta hotărăşte fiecare pentru el – ci pentru a ne ajuta să ne dăm seama că există şi un revers al medaliei: avantajele vieţii citadine vin „la pachet” cu nişte mari neajunsuri pentru sănătate, de care trebuie să fim conştienţi, ca să putem lua măsuri de apărare – individual şi colectiv.

O echipă de oameni de ştiinţă de la Universitatea din Granada, Spania, a studiat efectele expunerii la poluarea urbană asupra mamelor şi copiilor nou-născuţi, făcând câteva constatări îngrijorătoare:
În placentele mamelor care locuiau într-o metropolă şi în sângele copiilor lor nou-născuţi au fost găsite niveluri mari de aşa-numiţi xenoestrogeni – substanţe chimice de origine industrială, care imită în organism efectele hormonilor estrogeni.
Xenoestrogenii se găsesc în numeroase substanţe extrase din petrol – printre care, desigur, carburanţii auto – , sunt mult mai abundenţi în aerul urban decât în zonele rurale şi pot avea în organismul uman o seamă de efecte nocive: exces ponderal la naştere, obezitate dezvoltată ulterior, hiperactivitate, pubertate precoce, probleme de fertilitate, risc crescut de cancer pulmonar, de sân şi de prostată.
Este unul dintre cele mai recente şi ample studii care arată că simplul fapt de a te naşte într-o mare aglomerare urbană reprezintă un risc serios pentru sănătate şi predispune individul la o serie de afecţiuni cronice, care îi pot scurta viaţa.

Anul trecut, analize de laborator realizate la Universitatea de Stat din Ohio, SUA, au arătat că anumite substanţe poluante din mediul urban pot determina, la copiii mici, modificări metabolice concretizate prin creşterea nivelului de glucoză în sânge şi mărirea rezistenţei la insulină – factori care, în multe cazuri, favorizează instalarea diabetului de tip 2. Poluanţii respectivi determină apariţia în organism a unei stări de inflamaţie, precum şi a unor modificări specifice la nivelul celulelor adipoase, iar ambele fenomene amplifică riscul apariţiei diabetului tip 2.

O lume cu prea puţin soare

Un fenomen specific oraşului occidental modern este faptul că numeroşi copii petrec mult timp în casă, spre deosebire de vremurile de acum 30, când copiii – chiar dacă locuiau la bloc – petreceau câteva ore zilnic jucându-se afară. Azi, situaţia e cu totul diferită: concursurile de sărit coarda şi lungile partide de leapşa, baba-oarba şi „ţară, ţară, vrem ostaşi” au fost înlocuite de timpul petrecut solitar în faţa calculatorului sau a televizorului. Intensificarea traficului rutier (care a transformat străzi altădată liniştite şi sigure în zone periculoase) şi creşterea infracţionalităţii (reală sau doar percepută) îi fac pe mulţi părinţi reticenţi la ideea de a-i lăsa pe copii să se joace afară, pe stradă. Iar cele două uriaşe ferestre spre lume – internetul şi televiziunea -, cu infinitatea lor de privelişti, îşi exercită irezistibil ispita asupra celor mici.

Iar dacă însingurarea în faţa unui ecran are, în sine, unele efecte nefaste asupra dezvoltării psihice şi sociale a unui copil, şederea în casă are, aşa cum s-a descoperit recent, şi alte consecinţe, de data acesta chiar asupra sănătăţii fizice. Sedentarismul care duce la obezitate reprezintă o problemă relativ uşor de observat, dar există şi alte efecte, mai insidioase, ale vieţii de interior pe care o duc mulţi copii citadini.

Astfel, lipsa de vitamina D impietează asupra fixării calciului în oase şi aşa se face că, în plin secol XXI, îşi face din nou apariţia, în marile oraşe occidentale moderne, rahitismul. Lipsa vitaminei D afectează negativ şi funcţionarea sistemului imunitar şi favorizează menţinerea unei stări de inflamaţie cronică, sursa multor probleme de sănătate de-a lungul întregii vieţi.

Mai nou, cercetătorii australieni de la Centre of Excellence in Vision Science au ajuns la concluzia că acei copii care îşi petrec cea mai mare parte a timpului în spaţii închise prezintă un risc mult crescut de a suferi de miopie severă, iar jumătate dintre cei ce au această afecţiune riscă să orbească până la vârsta mijlocie. Cercetătorii cred că de vină este lipsa luminii naturale. Expunerea la lumina soarelui determină retina să secrete dopamină, un hormon care inhibă creşterea excesivă a globului ocular, ce poate duce la dezvoltarea miopiei.

Creierul urban

Dar sănătatea psihică? Şi ea este afectată de îmbulzeala, poluarea şi agitaţia ce caracterizează viaţa în metropolă. Câteva cifre, rezultate din diverse studii recente, arată amploarea problemei şi, chiar dacă datele sunt obţinute din studii realizate pe populaţia Marii Britanii, ele pot fi valabile în bună măsură pentru locuitorii oraşelor mari din orice parte a lumii.

• Incidenţa schizofreniei este de două ori mai mare la bărbaţii născuţi şi crescuţi la oraş, comparativ cu cei care s-au născut şi au trăit în mediul rural, arată un studiu realizat la Institutul de Psihiatrie din Londra.
• Locuitorii din oraşe au un risc cu 39% mai mare de a suferi de depresie şi tulburare bipolară şi cu 21% mai mare de a suferi de tulburări anxioase şi afecţiuni asociate acestora, precum atacuri de panică, fobii, comportamente compulsiv-obsesive.
• Femeile tinere din mediul urban prezintă un risc de 5 ori mai mare (!) de a suferi de bulimie, faţă de cele de aceeaşi vârstă din zonele rurale, arată un studiu întins pe o perioadă de zece ani şi publicat în British Journal of Psychiatry.

Recent, un studiu german, realizat la Universitatea din Heidelberg, a pătruns „cu privirea” chiar până în ascunzişurile creierului uman, observând în direct ceea ce se petrece în ariile cerebrale ale stresaţilor locuitori urbani, în comparaţie cu mai puţin tracasaţii lor semeni rurali.

Creierul citadinilor funcţionează diferit de cel al oamenilor de la sate, au concluzionat autorii, după ce, scanând creierele participanţilor, au observat cum două regiuni cerebrale specifice (amigdala şi cortexul cingulat) devin hiperactive atunci când subiecţii sunt confruntaţi cu factori de stres. Ambele zone sunt asociate cu controlul emoţiilor şi anxietatea. Activarea excesivă a acestor arii cerebrale ar putea sta, cred autorii studiului, la originea multor probleme de sănătate psihică ale orăşenilor de azi. La participanţii proveniţi din mediul rural, reactivitatea acestor arii era mult mai slabă.

O cauză importantă de stres ar putea fi aglomeraţia, suprapopularea urbană, care face ca în fiecare zi, de multe ori pe zi, spaţiul personal să ne fie invadat de necunoscuţi; apropierea excesivă a atâtor oameni străini este, probabil, percepută de creierul nostru ca un pericol, ca o ameninţare, chiar dacă ne închipuim că ne-am obişnuit cu ea şi că nu ne mai deranjează. Iar zi după zi, năvala neîncetată a acestor potenţiale pericole duce la o suprastimulare, la o stare de alertă perpetuă care, în cele din urmă, ne afectează creierul şi, odată cu el, întregul organism.

Zgomotul e un alt element perturbator, extrem de nociv, chiar dacă ne-am învăţat cu el şi nu-l mai percepem decât ca pe un zgomot de fond banal. Chiar şi poluarea luminoasă are efecte nocive, suprastimulând creierul şi obosind ochiul. Încordarea necontenită a atenţiei, pentru a face faţă tuturor acestor stimuli, este o povară grea pentru sistemul nostru nervos, care n-a fost programat pentru o stimulare de intensitatea şi tipul celei produse de viaţa urbană. Reuşim să supravieţuim, însă cu un efort de adaptare uriaş, de care nici măcar nu ne dăm seama, dar care ne consumă resursele şi ne uzează trupul şi mintea.

O doză zdravănă de verde

Acum, după ce am aflat cât de rău ne afectează viaţa urbană, e logic să ne întrebăm în ce măsură putem scăpa de efectele nefaste ale acestui mod de trai. Născuţi la oraş, crescuţi la oraş, adesea incapabili (sau doar crezându-se aşa) să trăiască altfel, mulţi dintre locuitorii Terrei se simt efectiv prinşi în capcana acestui fel de viaţă.
Alţii blamează oraşul, dar nici n-ar vrea să trăiască la ţară, conştienţi fiind de beneficiile pe care le au (totuşi) în viaţa urbană – avantajele pe care le-am enumerat la începutul articolului.
Cei mai mulţi ar vrea, probabil, ceva care să le ofere ce e mai bun din ambele medii. Asta nu e prea uşor, pentru că… asta e, un oraş mare, cu beneficiile sale – infrastructură, locuri de muncă etc. – se dezvoltă, de multe ori, în dauna satelor din jur. Nu le poţi avea pe toate.

Conceptul ideal a fost schiţat de mult – oraşul ecologic, slab poluat, mult înverzit, cu locuitori puţini, maşini puţine şi spaţiu din belşug. Dar de la vis la faptă e cale lungă. Undeva la mijloc, între metropola toxică, asfixiată de gaze de eşapament, şi Oraşul Ideal, se găseşte un concept mai accesibil – oraşul relativ sănătos, echilibrat, spre care ar trebui să tindem toţi.
O parte din elementele soluţiei ţin mai ales de politica edilitară – noxele, întinderea spaţiilor verzi, ce se construieşte, ce se demolează… – fiecare cetăţean având o mică posibilitate de a influenţa ceea ce se petrece; posibilitatea e cu atât mai mică, cu cu cât oraşul e mai mare.

La polul opus, contează ce face fiecare pentru el, răspunnderea fiecăruia faţă de propria sănătate, fără a aştepta de la primărie toate rezolvările de-a gata.
La prima vedere, soluţia e simplă – aşa de simplă, încât o ştie toată lumea; se numeşte natură.
Numeroşi citadini sunt conştienţi de binefacerile contactului cu natura, în mod empiric, poate instinctiv. Iar ştiinţa aduce şi ea confirmări în acest sens. Există cercetători care admit existenţa unei astfel de conexiuni instinctive, înnăscute, descriind-o chiar cu un termen special: biofilie.

Biofilia ar reprezenta afinitatea pe care specia umană o are pentru mediul natural, pentru spaţiile înverzite, afinitate dezvoltată în cursul evoluţiei şi care este atât de înrădăcinată în fiinţa biologică a omului, încât a-l lipsi de ea duce la tulburări ale sănătăţii fizice şi psihice.

Un pionier al studiilor în domeniu este Frances Kuo, cercetătoare la Universitatea Illinois, SUA. Multe analize realizate de ea au dus la constatări surprinzătoare, ce sunt tot atâtea argumente în sprijinul teoriei biofiliei: adulţii vârstnici trăiesc mai mult dacă locuiesc în case aflate în apropiere de parcuri sau alte spaţii verzi, indiferent de situaţia lor materială. Studenţii care locuiesc în camere cu vedere spre privelişti cu verdeaţă au rezultate mai bune la teste. Copiii care suferă de sindromul de hiperactivitate cu deficit de atenţie (ADHD) prezintă mai puţine simptome după o plimbare sau partidă de joacă într-un loc cu multă vegetaţie. Oamenii care locuiesc în blocuri au o viaţă de familie mai armonioasă atunci când blocul este înconjurat de copaci.

Şi rata infracţionalităţii este mai mică în cartierele înverzite, ceea ce contribuie la sentimentul de siguranţă al locuitorilor, ceea ce înseamnă mai puţin stres, ceea ce se exprimă printr-o stare de sănătate mai bună… toate se leagă între ele.

Cum putem profita de aceste descoperiri?

• Folosind natura, atâta câtă este în oraş şi în jurul lui, pentru plimbări, joaca celor mici… chiar şi pentru o simplă contemplare (oamenii vârstnici care stau, pur şi simplu, pe o bancă, la umbra unui copac, într-un parc ori chiar în faţa blocului, mi se par mult mai înţelepţi decât cei care stau în faţa televizorului, uitându-se în reluare la episodul al nu ştiu câtelea din nu ştiu ce telenovelă, ca să vadă încă o dată ce i-a făcut Jose Armando lui Luis Fernando.)
• Sporind vegetaţia din oraş, cât şi cum putem. Unii cresc flori în propriul balcon, alţii plantează câte un copac în faţa blocului sau înfiinţează nişte răzoare în spatele blocului… orice e bun.

Iar pe alocuri, graniţele dintre „public” şi „privat” se şterg. Prin oraşele Occidentului, şi-a făcut apariţia o nouă îndeletnicire, oarecum din categoria contraculturilor: guerrilla gardening îi spune. Cum se face? Păi, fără să ceară şi să aştepte aprobări de la primărie, „grădinarii subversivi” apar pe neaşteptate (adesea noaptea), „înarmaţi” cu lopeţi, răsaduri de flori şi îngrăşăminte şi, în câteva ore, transformă un petic de pământ golaş dintre blocuri sau de la marginea trotuarului într-un mic spaţiu verde, plin de flori. Iată-i în acţiune… câţiva îndrăzneţi care plantează o fărâmă de natură şi de frumos în mijlocul unui ocean de artificialitate obositoare – spaţiul urban.

;