Cu ajutorul tehnologiei de ultimă oră, specialiştii din cadrul Wildlife Conservation Society au identificat 19 exemplare de jaguari, un număr record de feline, comparativ cu estimările şi experimentele similare anterioare din alte ţări cu populaţii mari de jaguari.
Acestă tehnologie fusese anterior folosită în alte regiuni ale lumii pentru a identifica exemplarele de tigri, pe baza variaţiilor în desenul caracteristic, cu dungi. Jaguarii au putut fi şi ei identificaţi individual, pe baza modelului cu pete, care prezenta uşoare diferenţe de la un exemplar la altul.
Cu ajutorul camerelor foto speciale, care se declanşează atunci când animalul trece prin dreptull unui fascicul de raze infraroşii, au fost obţinutet 975 fotografii.
Imaginile au fost obţinute în regiunile Alto Madidi şi Alto Heath din cadrul Parcului Naţional Madidi. Cu această ocazie, specialiştii au descoperit şi populaţii stabile de pecari, maimuţe-păianjen şi vidre uriaşe.
Studiul este revoluţionar şi prin faptul că s-au folosit în premieră camere foto digitale în locul celor cu film. Parcul Naţional Madidi este una dintre cele mai mari rezervaţii naturale din Bolivia, iar imaginile obţinute în cadrul acestui studiu vor ajuta la o evaluare mai precisă a populaţiilor de animale şi la elaborarea unor strategii adecvate de conservare a faunei.
Sursa: Science Daily