Home » D:News » Telenovelele ne influenţează viziunea asupra lumii

Telenovelele ne influenţează viziunea asupra lumii

Telenovelele ne influenţează viziunea asupra lumii
Publicat: 13.10.2011
Părerile noastre despre lume sunt subiective şi pot fi influenţate de mai mulţi factori precum educaţia primită în familie sau informaţia acumulată în anii de şcoală. Însă, în secolul XXI, apare o nouă influenţă: serialele televizate.

Un nou studiu a relevat faptul că informaţiile eronate pe care le primim prin intermediul acestor programe se pot instala în creierul nostru şi ne pot face să le interpretăm ca reale. Şi mai grav este faptul că şi atunci când suntem sceptici în privinţa scenelor şi poveştilor din telenovele, acestea reuşesc, până la urmă, să ne facă să le interpretăm ca adevărate.

S-a dovedit în acest studiu că, atunci când primim o serie de informaţii de care ne îndoim că sunt adevărate, le asimilăm cu o anumită doză de scepticism dar, odată cu trecerea timpului, acest scepticism se atenuează, iar memoria noastră nu va mai fi capabilă să îşi reamintească în ce circumstanţe a primit acele informaţii.

Un grup de cercetători din cadrul Universităţii din Utah, conduşi de Jakob Jensen, a realizat un studiu pe 147 de studenţi. Aceştia au urmărit un episod din serialul Boston Legal. Imediat după terminarea acestuia, participanţii au fost puşi să completeze un chestionar despre cât de mult se identifică cu caracterele prezentate sau cât de bine reflectă filmul realitatea.

De asemenea, jumătate din subiecţi au completat un set separat de întrebări, în care erau rugaţi să îşi spună părerea despre eficacitatea dozelor de epinefrină în cazul unor reacţii alergice severe. În episodul din Boston Legal, există o secvenţă în care s-a folosit o astfel de substanţă, însă fără efect, rezultatul fiind moartea imediată a unui copil.

După două săptămâni studenţii au fost contactaţi şi rugaţi să completeze un nou chestionar. Cei care nu au răspuns în prima etapă la întrebarea despre epinefrină au fost rugaţi să o facă în acest stadiu al studiului.

„Indivizii care au răspuns la testul despre epinefrină în cea de-a doua etapă a studiului au prezentat o tendinţă mai puternică de a susţine informaţia falsă prezentată în serial”, a declarat coordonatorul proiectului.

Aceste rezultate vin în completarea unui studiu de acelaşi tip, realizat în 2007, în care informaţia falsă provenea dintr-o povestire scrisă.

„Două studii ne-au arătat că ficţiunea, atât scrisă, cât şi televizată, poate produce efecte întârziate”, a completat Jensen.

Sursa: miller-mccune.com

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Iată cum lumina naturală poate să ajute diabeticii!
Iată cum lumina naturală poate să ajute diabeticii!
Soldații care apărau Zidul lui Hadrian erau infectați cu viermi intestinali, arată un studiu
Soldații care apărau Zidul lui Hadrian erau infectați cu viermi intestinali, arată un studiu
Femeile își dau seama mai repede atunci când cineva este bolnav, arată un studiu
Femeile își dau seama mai repede atunci când cineva este bolnav, arată un studiu
Demența la câini este mai comună decât credeai. La ce semne să fii atent?
Demența la câini este mai comună decât credeai. La ce semne să fii atent?
De ce victimele din Pompeii erau îmbrăcate cu haine groase de lână dacă Vezuviul a erupt în luna august?
De ce victimele din Pompeii erau îmbrăcate cu haine groase de lână dacă Vezuviul a erupt în luna august?
15 lucruri mai puțin știute despre Chris Rea
15 lucruri mai puțin știute despre Chris Rea
Brânza, asociată cu un risc mai scăzut de demență într-un studiu desfășurat pe 25 de ani
Brânza, asociată cu un risc mai scăzut de demență într-un studiu desfășurat pe 25 de ani
Psihologia indiferenței în relațiile apropiate. De ce indiferența celor dragi rănește profund și ce efecte are asupra sănătății emoționale?
Psihologia indiferenței în relațiile apropiate. De ce indiferența celor dragi rănește profund și ce efecte are asupra ...
Singurătatea și libertatea: cum se naște echilibrul dintre frica de abandon și independență
Singurătatea și libertatea: cum se naște echilibrul dintre frica de abandon și independență
Test de cultură generală. De ce se spune că potcoavele aduc noroc?
Test de cultură generală. De ce se spune că potcoavele aduc noroc?
Telescopul SPHEREx a finalizat prima hartă cosmică a întregului cer
Telescopul SPHEREx a finalizat prima hartă cosmică a întregului cer
Cât de compatibil este adevărul cu democrația?
Cât de compatibil este adevărul cu democrația?
Creștere accentuată a cazurilor de gripă. Ce recomandă Ministerul Sănătății?
Creștere accentuată a cazurilor de gripă. Ce recomandă Ministerul Sănătății?
Unul dintre cele mai controversate personaje ale istoriei contemporane. Adorat cu îndârjire şi astăzi în ţara natală, este vinovat pentru moartea a 70 de milioane de oameni
Unul dintre cele mai controversate personaje ale istoriei contemporane. Adorat cu îndârjire şi astăzi în ţara natală, ...
Cum au fraudat doi români statul britanic cu sute de mii de lire sterline?
Cum au fraudat doi români statul britanic cu sute de mii de lire sterline?
Câți bani cash mai folosesc europenii?
Câți bani cash mai folosesc europenii?
Statele Unite interzic dronele fabricate în afara țării, în special cele din China
Statele Unite interzic dronele fabricate în afara țării, în special cele din China
Chiar și câinii pot face Alzheimer. Care sunt semnele de demență canină?
Chiar și câinii pot face Alzheimer. Care sunt semnele de demență canină?