Bizarul accident al lui Phineas Gage

La momentul accidentului, Phineas Gage era un american în vârstă de 25 de ani, maistru într-o echipă de construcţii din Vermont ce săpa în rocă traseul unei viitoare linii de cale ferată. Sarcina lui era să plaseze explozibili în rocile de pe traseu, pentru a le degaja.

• Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
• Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee

În după-amiaza zilei de 13 septembrie 1848, Gage îşi făcea treaba ca de obicei, lucrând la una din stâncile ce urmau să fie degajate din calea viitoarei linii de cale ferată. Trebuia să foreze în stâncă pentru a crea spaţiul necesar explozibilului, să introducă în gaură praf de puşcă, un fitil şi nisip, iar apoi să îndese amestecul format cu ajutorul unei tije, pentru a direcţiona explozia spre interiorul rocii.

Gage realizase operaţiunea de sute de ori şi devenise foarte priceput. Îşi concepuse propriul instrument – o bară de fier cu o lungime de aproximativ un metru, cu diametrul de 3,2 cm într-un capăt şi de 0,6 cm în celălalt, care cântărea puţin peste 6 kilograme.

Un moment de neatenţie ce a intrat în istorie

În jurul orei 16:30, Gage a avut un moment de neatenţie. Nu şi-a dat seama că gaura din stâncă nu conţinea şi nisip şi a început să-şi folosească tija pentru a tasa praful de puşcă. Din senin, în timp ce Phineas compacta amestecul în stâncă, pulberea a explodat, iar suflul exploziei a lansat tija de fier prin obrazul stâng al lui Gage, zdrobindu-i falca, penetrându-i creierul şi ieşind prin partea superioară a craniului. Explozia a fost atât de puternică încât fierul a căzut la 25 de metri distanţă.

În mod curios, Gage nu şi-a pierdut cunoştinţa în timpul nefericitei experienţe. Chiar a insistat să meargă singur până la căruţa ce urma să-l ducă în oraş, unde putea să primească îngrijiri medicale. De-a lungul călătoriei până în Cavendish, un oraş din statul american Vermont aflat la 1,2 kilometri distanţă de locul accidentului, Gage a continuat să vorbească.

Pentru că îşi păstrase luciditatea, primul doctor care a venit să îl examineze nu l-a crezut pe Phineas când acesta a relatat ce s-a petrecut. Doctorul a înţeles gravitatea situaţiei abia după ce Gage a vomitat, în materia expulzată regăsindu-se şi o parte din creierul său – „echivalentul a jumătate de ceaşcă”, conform relatărilor vremii.

Un alt doctor a sosit apoi la faţa locului şi a efectuat una din primele operaţii pe creier documentate din istorie. Phineas a supravieţuit, iar în următoarele săptămâni a rămas sub tratament, într-o stare de semi-comă. Prietenii lui nu credeau că va supravieţui şi i-au pregătit coşciugul şi hainele pentru înmormântare. În mod uluitor, însă, el şi-a revenit: la o lună după accident s-a ridicat din pat şi a mers pentru prima dată după operaţie, iar după alte câteva săptămâni se plimba în mod regulat.

Importanţa cazului lui Gage

Iniţial, Gage a devenit celebru pentru faptul că a supravieţuit acestei experienţe traumatizante. Deşi îşi pierduse ochiul stâng, recuperarea sa decurgea într-un ritm uluitor. La două luni după accident, Gage relata că se simte foarte bine şi că nu simte nicio durere în zona capului.

Cu timpul, însă, un alt aspect a dat şi mai multă notorietate cazului: Gage părea cu totul schimbat. Dacă înainte de accident era considerat drept unul dintre cei mai serioşi şi harnici membri ai echipei de muncitori, acum prietenii săi nu-l mai recunoşteau. „Nu mai este cu adevărat Gage”, afirmau aceştia. Phineas se comporta într-un mod absolut bizar: înjura ca la uşa cortului – lucru ce nu-i stătea în fire înainte de accident -, avea toane, părea complet lipsit de respect faţă de cei din jur, comportându-se adeseori precum un copil.

Pentru că nu a putut să-şi recapete vechiul loc de muncă, Gage s-a angajat la un grajd din New Hampshire, apoi a fost birjar în Chile, pentru ca în cele din urmă să se întoarcă la rudele sale, în San Francisco. Phineas a murit în 1860, la vârsta de 36 de ani, în urma unei crize de epilepsie.

Phineas Gage nu a fost primul om al cărui craniu a fost străpuns de un proiectil şi nici primul care a reuşit să supravieţuiască unei astfel de încercări. Cazul său a intrat în istorie din alt motiv: pentru prima dată, dovezile empirice sugerau că există o legătură între personalitatea unei persoane şi traumatismele suferite de creierul acesteia.

Până la accidentul lui Phineas Gage, nu se ştia că anumite părţi ale creierului îndeplinesc funcţii diferite. În cazul lui Gage, distrugerea lobului prefrontal a dus la o schimbare radicală a personalităţii sale, cazul său fiind primul indiciu asupra faptului că multe probleme de comportament sunt generate de disfuncţionalităţi ale lobului frontal.

După ce cazul lui Gage a căpătat notorietate, doctorii au început să observe un comportament similar în cazul altor pacienţi ce au suferit traume la nivelul lobului frontal. De-a lungul timpului, specialiştii în neuroştiinţă au ajuns să înţeleagă rolul esenţial pe care lobul frontal îl are în raţiunea umană, în capacitatea de a respecta convenţiile sociale şi în capacitatea de a planifica.

Cortexul prefrontal şi personalitatea umană

În 1994, neurologul Hanna Damasio a realizat o reconstrucţie video a creierului lui Gage, demonstrând că partea cea mai afectată a creierului a fost cea a cortexului prefrontal, explicând astfel de ce personalitatea sa suferise o modificare atât de radicală.

Studii ulterioare, efectuate pe pacienţi ce suferiseră traume în zona prefrontală a creierului, au arătat că aceştia puteau oferi un răspuns corect atunci când erau întrebaţi care este comportamentul potrivit în diferite situaţii sociale, dar când erau nevoiţi să-şi aplice cunoştinţele, aveau un comportament nepotrivit, ce avea ca scop satisfacerea imediată a dorinţelor.

În testele efectuate asupra copiilor, capacitatea de a amâna satisfacerea imediată a dorinţelor s-a dovedit a fi unul dintre cei mai buni indicatori ai performanţei ulterioare. Într-un astfel de test, copiii erau poziţionaţi lângă un aparat ce distribuia o bomboană la fiecare 5 secunde. Li s-a spus că vor putea păstra toate bomboanele care vor ieşi din aparat, dar că în clipa în care le vor lua din tăviţa în care acestea cădeau, maşina se va opri. Urmărind de-a lungul anilor copiii ce au luat parte la aceste teste, cercetătorii au descoperit că aceia care au aşteptat mai mult, acumulând mai multe bomboane, au avut rezultate mai bune la şcoală şi au câştigat mai mulţi bani odată intraţi în câmpul muncii.

Imposibilitatea de a-şi controla impulsurile nu este singurul dezavantaj al persoanelor cu afecţiuni în zona cortexului prefrontal. Un studiu efectuat în 2007 a arătat că traumele suferite în această zonă modifică structura morală a pacienţilor!

Pentru a observa dacă există vreo diferenţă între pacienţii ce au suferit leziuni la nivelul acestei zone a creierului şi cei cu această structură intactă, cercetătorii au selectat mai mai mulţi voluntari, pe care i-au împărţit în două grupuri. Voluntarilor le-a fost prezentat următorul scenariu ipotetic: „Te afli într-o barcă de salvare, după ce ai fost nevoit să abandonezi un vas care se scufunda. Pentru că pe barcă se află prea multe persoane, aceasta se va scufunda înainte ca echipajele de salvare să ajungă la faţa locului. În barcă se află şi o persoană rănită, ce nu mai are nicio şansă de supravieţuire. Dacă vei arunca această persoană peste bord, barca va continua să plutească, iar toată lumea va fi salvată. Ai fi dispus să arunci această persoană peste bord pentru a salva viaţa celorlalte persoane?”.

Punând această întrebare participanţilor, cercetătorii au observat o diferenţă majoră între numărul de răspunsuri pozitive oferite de cele două grupuri: 20% dintre persoanele cu cortexul prefrontal intact au spus că ar arunca peste bord persoana rănită, pe când în rândul pacienţilor cu leziuni, procentul era de peste 80%!

Acest studiu, ca şi accidentul suferit de Gage, arată că firea fiecăruia dintre noi – cum gândim, ce acţiuni alegem să întreprindem – este influenţată într-o măsură extraordinară de starea creierului nostru, iar orice traumă, oricât de mică, poate avea efecte nebănuite asupra personalităţii noastre.

Încă din antichitate, una dintre cele mai importante năzuinţe ale filozofilor (şi nu numai) era înţelegerea propriei persoane. Legenda spune că pe frontispiciul Templului lui Apollo din Delphi era înscris aforismul „cunoaşte-te pe tine însuţi”, îndemn adresat tuturor celora ce-i treceau pragul.

Pornind de la accidentul suferit de Phineas Gage, oamenii de ştiinţă reuşesc să desluşească în fiecare zi noi mistere ale creierului uman, ceea ce ne permite tuturor să aprofundăm cunoaşterea propriei persoane.

Independent de misterele pe care creierul ni le ascunde încă, istoria va consemna în paginile sale povestea lui Phineas Gage şi a bizarului său accident ca pe o contribuţie esenţială la efortul înţelegerii personalităţii umane.