Home » Știință » Conduşi de nas: mirosurile ne îndrumă mintea?

Conduşi de nas: mirosurile ne îndrumă mintea?

Publicat: 08.09.2011
V-aţi gândit vreodată că felul în care miroase aerul din jur influenţează felul în care ne purtăm unii cu ceilalţi? Tot mai multe studii arată că mirosul joacă, în viaţa omului, un rol cu mult mai important decât de credea, de la asocierea cu memoria şi cu bolile neurologice, până la influenţarea comportamentului, a dispoziţiei şi a felului de gândi.

Se cunoaşte de ceva vreme faptul că anumite detalii ale înfăţisării şi ale modului de a vorbi influenţează mult impresia celorlaţi despre o anumită persoană. Cercetări mai noi arată, însă, că şi mirosul joacă un rol, şi încă unul foarte subtil – dincolo de chestiile brute de genul „ăsta miroase a transpiraţie, deci nu se spală, deci e neîngrijit şi murdar, în general”. (Chiar şi asemenea deducţii pot fi înşelătoare). Lucrurile sunt mult, mult mai delicate şi mai complexe.

Ceapă sau lămâie?

Un experiment interesant realizat la Colegiul Le Moyne din Syracuse, SUA, a arătat că anumite mirosuri sunt asociate preferenţial cu anumite caracteristici legate de sex şi atractivitate.

65 de studenţi (majoritatea femei) au fost rugaţi să miroasă conţinutul unor flacoane. Unele dintre flacoane miroseau a ceapă, altele a lămâie, altele a… nimic.
Desenul unei siluete „neutre”, fără detalii care să evoce un sex sau altul, a fost aşezat în apropiere, iar participanţii au fost rugaţi, după ce mirosiseră flacoanele, să îşi consemneze impresiile asupra siluetei respective, felul în care o percepuseră.

Cei care trăseseră pe nas mirosul de ceapă au perceput silueta respectivă ca fiind masculină, în vreme ce aceia care mirosiseră aroma de lămâie au caracterizat aceeaşi siluetă în termeni ca feminin, curat, agreabil.

Mirosul de citrice joacă un rol deosebit de important în viaţa oamenilor, se pare: nu numai că este asociat, inconştient, cu ideea de curăţenie, dar are şi darul de a încuraja mărinimia, aşa cum arată un experiment realizat în urmă cu doi ani la Northwestern University, SUA.

Mirosul florilor

Cumva, am ştiut noi mereu că florile fac nişte lucruri bune pentru noi, de-asta le şi iubim. Dar, dacă nu ne mulţumim cu constatări empirice, există şi studii ştiinţifice care scot în evidenţă aspecte ale relaţiei foarte fin nuanţate dintre comportamentul uman şi aromele florale. (De altfel, uriaşa industrie a cosmeticelor parfumate operează deja, în bună măsură, pe baza unor astfel de relaţii, aromaterapia le investighează şi le foloseşte în scopuri terapeutice, iar obiceiul de a oferi buchete de flori parfumate în dar are, pesemne, şi el o mare legătură cu influenţarea dispoziţiei).

Cercetătorii de la Universitatea Rutgers, SUA, au realizat, recent, un experiment care arată cât de mult afectează mirosurile florale starea de spirit a oamenilor.
Ei au utilizat o încăpere al cărei aer a fost odorizat, pe rând, cu un miros floral, cu mirosuri agreabile „clasice” de genul parfumului Chanel No. 5 sau al pudrei pentru bebeluşi, iar o parte din timp, camera a fost lăsată neparfumată.

După ce fuseseră expuşi fie aerului inodor, fie diferitelor mirosuri din cameră, 59 de studenţi au fost rugaţi să scrie despre trei evenimente din viaţa lor: unul din trecutul îndepărtat, unul recent şi un altul posibil în viitor. Textele rezultate au fost analizate, cuantificând totalul cuvintelor cu semnificaţii pozitive şi negative.

Într-un al doilea experiment, participanţii (anterior expuşi aerului inodor sau parfumat din camera menţionată) au fost introduşi într-o altă încăpere, unde se găsea un mim; fiecare a trebuit să-l îndrume pe acesta să mimeze o emoţie asociată cu o amintire din copilăria participantului.

Felul în care s-au exprimat în scris participanţii şi modul în care s-au manifestat în prezenţa mimului a fost surprinzător de mult influenţat de mirosul la care fuseseră expuşi (sau de lipsa acestuia).

Numai 15% dintre cei ce trecuseră prin camera inodoră s-au apropiat de mim ori l-au atins; în schimb, au făcut asta 74% dintre cei care inhalaseră aerul înmiresmat cu un parfum de flori. Tot aceştia din urmă au folosit, în textele scrise în cadrul primului experiment, de trei ori mai multe cuvinte cu încărcătură pozitivă decât ceilalţi.â

Rezultatele arată clar că mirosul de flori are un efect puternic asupra oamenilor, având capacitatea de a modifica starea de spirit în sensul unei îmbunătăţiri a dispoziţiei, al creşterii dorinţei de cooperare şi de apropiere de ceilalţi.

Nu e singurul studiu care a ales ca temă influenţa miresmelor florale asupra minţii şi a corpului. Mirosurile florale, deşi cunoscute, preţuite şi folosite de mii de ani, încep abia acum să-şi dezvăluie secretele. Marea lor putere de a influenţa psihicul uman a devenit subiectul unor investigaţii ştinţifice, cu rezultate cât de poate de interesante, cărora cercetătorii le întrevăd deja aplicaţii practice în sfera medicinei şi a psihoterapiei.

Astfel, un studiu german realizat în urmă cu trei ani arăta că, dormind într-o cameră în care mirosea a ouă stricate, participanţii erau mai predispuşi să aibă vise dezagreabile, în vreme ce mirosul de trandafiri prezent în încăpere stimula apariţia unor vise plăcute.

Îndemnul proverbial de a te opri din agitaţia zilnică pentru a te bucura de mirosul florilor şi-a găsit o bază ştiinţifică în rezultatele unui proiect de cercetare întreprins în anul 2009: în experimente de laborator realizate pe şobolani, s-a demonstrat că un compus numit linalool, prezent la multe plante cu flori parfumate, reduce stresul, acţionând asupra sistemului imunitar şi influenţând activitatea a numeroase gene implicate în răspunsul la stres.

Mulţi oameni de ştiinţă cred – deşi, deocamdată, fără dovezi – că aceste efecte sunt legate de fenomenul co-evoluţiei plantelor cu oamenii: buna-dispoziţie indusă de parfumul florilor ne-ar face să dorim să le înmulţim, de unde şi interesul, tipic uman – una dintre multele trăsături care îl disting pe om de alte vieţuitoare, chiar apropiate genetic de el -, faţă de cultivarea plantelor cu flori.

Păcat doar, că după cum afirmă câţiva specialişti, poluarea îşi arată impactul negativ şi aici: florile nu-şi mai împrăştie mireasma atât de puternic ca altădată – consecinţă a încărcării aerului cu molecule poluante, mai ales în zonele urbane sau industrializate.

Dar, chiar şi aşa, potenţialul benefic al mirosurilor plăcute rezistă. Şi florile, şi fructele, şi mirodeniile există încă. În marea de mirosuri neplăcute care ne înconjoară şi ne stresează zilnic – asfalt încins, gunoi, gaze de eşapament – încă există miresme naturale capabile să ne influenţeze în bine starea de spirit. Poftim: un buchet ieftin de flori parfumate de grădină – terapie pentru corp şi spirit, individ şi societate, la îndemâna oricui.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
O explozie misterioasă de culoare la animale a durat 100 de milioane de ani
O explozie misterioasă de culoare la animale a durat 100 de milioane de ani
Anul în care Londra a fost terorizată de „un tsunami de bere”
Anul în care Londra a fost terorizată de „un tsunami de bere”
Mostrele extrase de pe asteroidul Ryugu, contaminate la scurt timp după ce au ajuns pe Pământ
Mostrele extrase de pe asteroidul Ryugu, contaminate la scurt timp după ce au ajuns pe Pământ
Cum depășim singurătatea în era mediului online?
Cum depășim singurătatea în era mediului online?
Mit sau adevăr: De ce nu este bine să pupăm bebelușii?
Mit sau adevăr: De ce nu este bine să pupăm bebelușii?
Test de cultură generală. Care insecte pot detecta explozibili?
Test de cultură generală. Care insecte pot detecta explozibili?
(P) Care sunt tipurile de dureri de cap și cum scăpăm de ele
(P) Care sunt tipurile de dureri de cap și cum scăpăm de ele
Japonia a lansat proiectul de fuziune FAST pentru energie fără limite până în 2030
Japonia a lansat proiectul de fuziune FAST pentru energie fără limite până în 2030
Zeci de balene eșuate pe o plajă din Noua Zeelandă, salvate de localnici și autorități
Zeci de balene eșuate pe o plajă din Noua Zeelandă, salvate de localnici și autorități
Zeci de milioane de dispozitive ajung la gunoi în fiecare an, iar Inteligența Artificială doar accelerează procesul
Zeci de milioane de dispozitive ajung la gunoi în fiecare an, iar Inteligența Artificială doar accelerează procesul
Câți dintre utilizatorii de smartphone-uri ar renunța la sex mai degrabă decât la dispozitivele lor?
Câți dintre utilizatorii de smartphone-uri ar renunța la sex mai degrabă decât la dispozitivele lor?
Masacrul legionar de la Jilava, cele mai odioase crime din istoria României
Masacrul legionar de la Jilava, cele mai odioase crime din istoria României
TikTok „s-a trezit” după alegerile din România și lansează o campanie împotriva dezinformării
TikTok „s-a trezit” după alegerile din România și lansează o campanie împotriva dezinformării
Aproape jumătate dintre bărbații din Coreea de Sud sunt virgini, arată statisticile
Aproape jumătate dintre bărbații din Coreea de Sud sunt virgini, arată statisticile
China anunță că a construit o armă similară cu Steaua Morții din „Războiul Stelelor”
China anunță că a construit o armă similară cu Steaua Morții din „Războiul Stelelor”
Cum și-a apărat Angela Merkel moștenirea politică?
Cum și-a apărat Angela Merkel moștenirea politică?
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată în competiție olimpică?
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată în competiție ...
Un exemplar dintr-o specie demult dispărută, descoperit în permafrostul siberian
Un exemplar dintr-o specie demult dispărută, descoperit în permafrostul siberian