Home » D:News » Regina Hatşepsut a Egiptului ar fi putut muri din cauza cosmeticelor cancerigene

Regina Hatşepsut a Egiptului ar fi putut muri din cauza cosmeticelor cancerigene

Regina Hatşepsut a Egiptului ar fi putut muri din cauza cosmeticelor cancerigene
Publicat: 22.08.2011
Reprezentanţii Universităţii Bonn din Germania au declarat că cercetătorii au descoperit o substanţă cancerigenă într-un recipient pentru o loţiune care i-a aparţinut Reginei Hatshepsut, cea care a condus Egiptul acum 3.500 de ani. Astfel, specialiştii sugerează că este posibil ca aceasta să-şi fi provocat moartea, fără a fi conştientă de acest lucru.

Universitatea din Bonn susţine că a cercetat timp de doi ani conţinutul uscat al recipientului care face parte din colecţia Muzeul Egiptean şi care poartă o inscripţie care menţionează că acesta a aparţinut Reginei Hatşepsut.

Vasul conţine ceea ce pare a fi fost o loţiune sau un medicament utilizat pentru diferite afecţiuni ale pielii, cum ar fi eczemele. Conţinutul include ulei de palmier şi de nucşoară, dar şi acizi graşi de tipul celor care pot ameliora astfel de tulburări. Reprezentanţii universităţii menţionează că dovezile istorice arată că în familia Hatşepsut au existat astfel de boli de piele.

Cercetătorii au descoperit în acest recipient şi urme de benzpiren, o hidrocarbură aromatică puternic cancerigenă.

Oficialii egipteni au declarat că mumia Reginei Hatşepsut sugerează că acestă femeie a fost obeză, o probabilitate mare fiind aceea de a fi suferit de diabet şi de cancer la ficat şi de a fi murit la vârsta de 50 de ani.

Despre Hatşepsut se crede că a furat tronul fiului ei vitreg, Tutmes III, care, după moartea ei, i-a şters numele de pe diferitele monumente istorice şi din toate documentele vremii drept răzbunare.

Cele două decenii de conducere din cel de-al 15-lea secol î.e.n. au fost cele mai lungi ale unei regine egiptene, în timpul Regatului Nou din „epoca de aur”.

Sursa: AP

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online
Reacția unui ambasador francez la auzul numirii sale la București: „Catastrofă cu neputință de evitat!”
Reacția unui ambasador francez la auzul numirii sale la București: „Catastrofă cu neputință de evitat!”
Jocul Pokemon Go a colectat în secret date de la utilizatori, dar cu ce scop?
Jocul Pokemon Go a colectat în secret date de la utilizatori, dar cu ce scop?
Inima umană este incredibilă! Un studiu arată că se poate repara singură
Inima umană este incredibilă! Un studiu arată că se poate repara singură
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”
Lisa Gerrard, vocea libertății din Gladiatorul. „Cânt în limbajul inimii, o limbă pe care o știu de foarte mult timp”
Lisa Gerrard, vocea libertății din Gladiatorul. „Cânt în limbajul inimii, o limbă pe care o știu de foarte mult timp”
Monica Vitti, regina filmului italian
Monica Vitti, regina filmului italian
Mințile noastre ar procesa limbajul la fel ca Inteligența Artificială
Mințile noastre ar procesa limbajul la fel ca Inteligența Artificială
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu gest
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu ...
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume
Uber a lansat opțiunea XXL
Uber a lansat opțiunea XXL
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări medicilor, nu li se vor da răspunsuri”
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări medicilor, nu li ...