Home » D:News » A fost demonstrat fără echivoc: călătoria în timp este imposibilă!

A fost demonstrat fără echivoc: călătoria în timp este imposibilă!

A fost demonstrat fără echivoc: călătoria în timp este imposibilă!
Publicat: 25.07.2011
O echipă de fizicieni din Hong Kong a susţinut recent un experiment care a demonstrat că un singur foton respectă teoria lui Einstein, conform căreia nimic nu poate călători cu o viteză mai mare decât cea a luminii, confirmând astfel că o călătorie în timp este imposibilă.

O echipă de cercetători de la Universitatea de Ştiinţă şi
Tehnologie din Hong Kong, condusă de Du Shengwang, a
demonstrat că o particulă elementară de radiaţie luminoasă (un
foton) „respectă regulile de circulaţie ale
universului”
.

„Eistein a susţinut că viteza luminii constituie regula de bază
a circulaţiei în univers, sau, mai simplu, că nimic nu poate
călători cu o viteză mai mare decât lumina”, explică cercetătorii
pe site-ul universităţii. „Studiul profesorului Du demonstrează că
un singur foton, cuanta fundamentală a luminii, respectă la rândul
său legile universului, la fel ca undele electromagnetice”, au
adăugat aceştia.

Acum 10 ani a fost luată în considerarea posibilitatea
de a călători în timp, după ce oamenii de ştiinţă au descoperit o
propagare superluminală (cu o viteză mai mare decât cea a luminii)
a anumitor impulsuri optice în anumite medii. Mai târziu, însă, s-a
descoperit că era vorba de un efect vizual, însă oamenii de ştiinţă
au continuat să creadă că este posibil ca un foton să circule mai
rapid decât viteza lumini.

Cercetătorul din Hong Kong a crezut că Einstein avea dreptate
şi, pentru a încheia dezbaterea, a măsurat viteza maximă pe care o
poate atinge un singur foton, lucru ce nu mai fusese făcut până
acum.

„Studiul, ce a arătat că şi fotonii respectă limita de viteză c,
confirmă cauzalitatea lui Einstein: adică, un efect nu se poate
petrece înaintea cauzei sale. Arătând că fotonii nu pot
circula cu o viteză mai mare decât viteza luminii, rezultatele
obţinute de noi pun punct acestei dezbateri asupra vitezei reale a
informaţiei purtate de un singur foton
„, a afirmat Du pe
site-ul universităţii din Hong Kong.

Sursa:
AFP

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
De ce petrecerea de Crăciun la birou este, de fapt, tot muncă
De ce petrecerea de Crăciun la birou este, de fapt, tot muncă
Una dintre cele mai sângeroase organizaţii care provoacă teroare de peste 150 de ani: „Ei sunt, de fapt, urmaşii maimuţelor”
Una dintre cele mai sângeroase organizaţii care provoacă teroare de peste 150 de ani: „Ei sunt, de fapt, urmaşii maimuţelor”
Cum să mâncăm tot ce vrem de sărbători fără să ne fie rău?
Cum să mâncăm tot ce vrem de sărbători fără să ne fie rău?
Cea mai veche clădire din Anglia a fost construită în urmă cu 15 secole și încă mai este folosită
Cea mai veche clădire din Anglia a fost construită în urmă cu 15 secole și încă mai este folosită
Care sunt cele mai periculoase jucării de Crăciun și ce riscuri există pentru copii?
Care sunt cele mai periculoase jucării de Crăciun și ce riscuri există pentru copii?
De ce nu este sănătos să adormi cu televizorul pornit?
De ce nu este sănătos să adormi cu televizorul pornit?
Mesele de sărbători sunt momentul potrivit pentru a vorbi și despre istoricul medical al familiei
Mesele de sărbători sunt momentul potrivit pentru a vorbi și despre istoricul medical al familiei
Nicolae Ceaușescu și recordurile vânătorești
Nicolae Ceaușescu și recordurile vânătorești
Toate formele de nicotină dăunează inimii, avertizează cardiologii
Toate formele de nicotină dăunează inimii, avertizează cardiologii
Ce este „a treia stare” a vieții și ce se întâmplă cu celulele după moartea organismului?
Ce este „a treia stare” a vieții și ce se întâmplă cu celulele după moartea organismului?
Cum a fost detectat un virus mortal în respirația balenelor din Arctica?
Cum a fost detectat un virus mortal în respirația balenelor din Arctica?
Bucureștiul, sub bombele zeppelinelor germane
Bucureștiul, sub bombele zeppelinelor germane
Kurt Cobain, viața unui om prins între sensibilitate, faimă și autodistrugere. „Vreau să cred în Dumnezeu. Vreau să mă iubesc. Dar sunt blocat în acest paradox nenorocit”
Kurt Cobain, viața unui om prins între sensibilitate, faimă și autodistrugere. „Vreau să cred în Dumnezeu. Vreau ...
Somnul insuficient ar putea declanșa un cerc vicios în creier nostru
Somnul insuficient ar putea declanșa un cerc vicios în creier nostru
Confirmat științific: care este efectul îmbrățișărilor asupra corpului uman?
Confirmat științific: care este efectul îmbrățișărilor asupra corpului uman?
De ce unii oamenii își lasă pilotele afară, în frig, iarna și ce spune știința despre asta?
De ce unii oamenii își lasă pilotele afară, în frig, iarna și ce spune știința despre asta?
Test de cultură generală. Câte pisici există în lume?
Test de cultură generală. Câte pisici există în lume?