Home » D:News » Medicina tradiţională chineză are un potenţial remediu pentru Parkinson

Medicina tradiţională chineză are un potenţial remediu pentru Parkinson

Medicina tradiţională chineză are un potenţial remediu pentru Parkinson
Publicat: 24.07.2011
Medicina tradiţională chineză are efecte benefice în tratarea anumitor manifestări ale bolii Parkinson şi poate reduce efectele secundare ale medicamentelor folosite în tratarea acesteia.

Cercetătorii din cadrul Universităţii Baptiste din Hong Kong au
declarat că Gouteng, o plantă utilizată pentru tratarea
hipertensiunii, îi ajută pe pacienţi să comunice mai bine şi
totodată să depăşească depresia şi tulburările de somn.

În acest moment nu există niciun leac pentru Parkinson,
dar studiul a relevat faptul că medicina tradiţională chineză poate
ajuta în tratarea acesteia
„, a declarat un purtător de
cuvânt al universităţii.

Boala Parkinson este o afecţiune degenerativă care survine în
urma distrugerii lente şi progresive a neuronilor. Întrucât zona
afectată joacă un rol important în controlul mişcărilor, cei
afectaţi de această boală prezintă gesturi rigide, sacadate,
incontrolabile, tremor şi instabilitate posturală. În general,
boala afectează persoanele de peste 50 de ani, însă există cazuri
în care boala se manifestă mai devreme.

Tratamentul obişnuit include levodopa, o substanţă pe
care creierul o tranformă în dopamină pentru a combate efectele
bolii, însă aceasta are efecte secundare precum halucinaţiile şi
greaţa. Studiul efectuat de cercetătorii din Honk Kong s-a axat pe
pacienţii care au luat concomitent Gouteng şi medicamente cu
levodopa. Efectele secundare ale medicamentelor administrate
pacienţilor au fost semnificativ reduse, iar comunicarea acestora a
devenit mult mai eficientă.

„Studiul probează utilitatea Gouteng în tratarea bolii Parkinson
şi demonstrează totodată eficienţa şi siguranţa medicinei
tradiţionale chineze”, a declarat profesoara Li Min. Aceasta se
aşteaptă ca planta Gouteng să fie utilizată ca tratament pentru
Parkinson după derularea celei de-a doua etape a studiului,
programate pentru anul 2013.

Sursa:
France24

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori