Home » D:News » Bacteriile ajută la restaurarea operelor de artă

Bacteriile ajută la restaurarea operelor de artă

Bacteriile ajută la restaurarea operelor de artă
Publicat: 13.06.2011
Majoritatatea oamenilor, în momentul în care aud cuvântul bacterie, se gândesc fie la micro-organisme neplăcute cu care ne luptăm zilnic prin dezinfectarea spaţiului din jurul nostru, fie, în cel mai bun caz, la acele bacterii "bune" pe care doctorii ni le recomandă pentru întreţinerea sistemului digestiv. Dar cine s-ar fi gândit că bacteriie ar putea fi folosite pentru restaurarea operelor de artă?

Restauratori din Spania şi Italia au demonstrat cum operele de
artă pot fi curăţate rapid şi atent, cu ajutorul bacteriilor.

Până acum, metodele de restaurare includeau tratarea cu
substanţe chimice agresive sau eroziunea suprafeţei prin mijloace
mecanice, care puteau duce la deteriorare.

Colaborarea specialiştilor de la Institutul de Restaurare a
Patrimoniului (IRP) din cadrul Universităţii din Valencia, cu cei
care au restaurat picturile din Camposanto di Pisa, a început
atunci când cei de la IRP au încercat să restaureze picturile
murale din Biserica Santos Juanes. Aceste picturi au fost distruse
aproape în totalitate într-un incendiu din 1936, pentru ca apoi să
sufere o restaurare proastă în 1960. Cei de la IRP au încercat să
refacă picturile prin tehnici în urma cărora rămâneau fluorescenţe
saline, cruste albe prezente pe picturi, cauzate de acumularea
sărurilor cristalizate şi a unui lipici gelationos. Pentru a
investiga alte opţiuni, cercetătorii de la IRP au mers în Italia
pentru a afla mai multe despre munca de pionierat desfăşurată la
Camposanto di Pisa.

Sub îndrumarea microbiologului Gainluiggi Colalucci,
restauratorii de aici foloseau bacterii pentru a înlătura adezivul
întărit. Aceste bacterii sunt de tip Pseudomonas. Ele se hrănesc cu
eflorescenţe saline din arcadele în care se află picturile, şi
unde, în general, se adăpostesc porumbeii.

Mulţumită colaborării dintre cele 2 ţări, restauratorii au fost
capabili de a împărtaşi cele mai bune practici şi de a afla cum
funcţionează acestea pe diferite tipuri de pictură.

Deşi italienii foloseau vată pentru a aplica bacteriile,
spaniolii au dezvoltat o metodă proprie: un gel care acţionează pe
suprafaţă şi care împiedică umiditatea să pătrundă în material.
Pentru că această bacterie acţionează doar în zone umede, gelul
este lăsat să acţioneze doar o oră şi jumătate, timp destul pentru
curăţarea picturii.

Având în vedere că majoritatea operelor de artă din Europa au
fost întotdeauna fragile, această metodă este revoluţionară pentru
specialişti, ea asigurând menţinerea picturilor într-o stare cât se
poate de bună.

Sursa: Physorg

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship