Terra: Zeiţă-Mamă sau superorganism?

Mitologia greacă a făcut din Pământ o zeiţă-mamă, Geea sau Gaia,
divinitatea primordială care a dat naştere tuturor celorlaţi zei,
iar conceptul e unul dintre cele mai durabile şi constante în
istoria omenirii, manifestat în sute de variante, de la Terra Mater
a romanilor, până la zeiţele-mame – ce personifică Pământul,
natura, fertilitatea – prezente în cele mai felurite culturi,
răspândite în timp şi spaţiu.

• Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
• Ce au descoperit cercetătorii după ce i-au învățat pe șobolani să conducă?

Aurora Boreală, surprinsă deasupra Alaskăi

Dar a gândi Pământul ca pe o entitate superioară, înzestrată cu
o viaţă proprie, nu e specific doar civilizaţiilor străvechi sau
cultelor aşa-zis neo-păgâne, ce se inspiră din vechile religii ale
naturii. Una dintre cele mai tulburătoare teorii ştiinţifice asupra
biosferei este cea care concepe Terra ca pe un super-organism,
capabil de autoreglare, în vederea asigurării condiţiilor propice
vieţii. Teoria a fost dezvoltată de James Lovelock şi Lynn
Margulies în anii 1970 şi prezentată în cartea Gaia: o nouă
perspectivă asupra vieţii pe Pământ.

În această viziune, atât fiinţele vii, cât şi materia
neînsufleţită existentă pe planetă sunt componente ale unui sistem
dinamic complex – planeta ca întreg – modelând biosfera terestră şi
menţinând condiţiile de mediu (temperaturile, salinitatea apelor
oceanului, conţinutul de oxigen din atmosferă etc.) astfel încât
acestea să fie potrivite pentru viaţă. (Bineînţeles, ca orice
sistem, are o anumită capacitate de suport, dincolo de care
dezechilibrele devin atât de grave, încât capacitatea de
autoreglare este depăşită; de aceea, nu e cazul să ne culcăm pe-o
ureche şi să ne punem nădejdea doar în „atotputernicia” naturii,
încrezători că, indiferent cât rău i-am face noi, ea o să-l repare
singură. Aşa am ajuns în situaţia critică de acum.)

Primită iniţial cu un val de critici din partea unei mari părţi
a comunităţii ştiinţifice (unii considerau această viziune asupra
Terrei ca o fiinţă „vie”, cu capacităţi superioare de reglare şi
control, drept o elucubraţie sau o concepţie de un misticism
absurd, apropiată de felul în care o concepeau mitologiile
„primitive” şi unele culte religioase).

Teoria Gaia a câştigat totuşi teren, pe măsură ce oamenii se
convingeau de aspectul ei ştiinţific, iar astăzi principiile ei
sunt integrate în studiul unor discipline ştiinţifice precum
ecologia sistemică sau biogeochimia. De-a lungul timpului, mai
multe dintre ipotezele lui Lovelock (de pildă, cea privind evoluţia
conţinutului de oxigen din atmosferă sau modul în care diferite
elemente chimice sunt transferate din ocean în mediul terestru) au
fost confirmate prin studii ştiinţifice.

Apus de soare în Delta Dunării, România

Ziua
Pământului

În 1970, senatorul american Gaylord Nelson, un ecologist
convins, a dorit să organizeze un mare eveniment dedicat mediului,
pentru a-i face pe tinerii americani conştienţi de problemele
existente şi de nevoia de a se implica în rezolvarea lor.

Impresia produsă de un groaznic accident ecologic din 1969 (o
deversare masivă de petrol care a avut loc pe pe coasta
Californiei) şi de lipsa de implicare a guvernului de la Washington
l-au determinat pe Nelson să cheme la organizarea unor manifestaţii
în cât mai multe colegii de pe cuprinsul Statelor Unite.

Şi a pus la cale această Zi a Pământului, alegând data de 22
aprilie din motive întrutotul obiective şi practice: era într-o
miercuri (în 1970), aşa că tinerii erau la şcoală, nu ocupaţi cu
activităţi de week-end; nu se suprapunea cu vreo sărbătoare
religioasă, nu cădea în perioada de examene şi nici în vacanţa de
primăvară a elevilor şi studenţilor şi era de aşteptat ca la vremea
aceea a anului să fie timp frumos. (N-a fost aşa peste tot, pe
alocuri a plouat toată ziua, dar nu poţi prevedea chiar totul.)

(Şi, tot din categoria „nu poţi prevedea totul”, una şi mai
tare: senatorul Nelson habar n-a avut că, întâmplător, 22 aprilie
1970 era şi centenarul naşterii lui Lenin; alţii, însă, s-au gândit
la asta şi s-au îngrijorat rău de tot. În anii 1970, de puţine
lucruri se temeau americanii mai tare decât de comunism, iar cei
mai paranoici dintre ei au văzut în chemarea la adunare, lansată de
Nelson, o intenţie ascunsă şi perfidă. După unele surse, FBI s-ar
fi implicat în problemă, supraveghind discret manifestaţiile care
au avut loc în onoarea Mamei Terra, de frică să nu fie cumva în
cinstea Tătucului Lenin.

Oricum, prima Zi a Pământului, 22 aprilie 1970, s-a bucurat de o
participare numeroasă şi entuziastă: peste 20 de milioane de
americani au luat parte, iar evenimentul este considerat a marca
începutul mişcării ecologiste moderne.

Peste ani, în 1990, o organizaţie înfiinţată de Denis Hayes,
care fusese coordonator al evenimentului în 1970, a dus totul la un
nou nivel: a organizat celebrarea internaţională a Zilei
Pământului, cu 141 de naţiuni participante.

Astăzi, „aniversarea” Terrei, coordonată de Earth Day Network,
este sărbătorită în peste 175 de ţări, multe comunităţi extinzând
durata celebrării până la o Săptămână a Pământului – o întreagă
săptămână de activităţi dedicate mediului.

Iar în anul 2009, ONU s-a implicat în ceea ce fusese, până
atunci, „apanajul” organizaţiilor non-guvernamentale şi, reînviind,
peste milenii, viziunea asupra planetei ca „mamă” a vieţii, a
proclamat ziua de 22 aprilie drept aniversarea Marii Mame a tuturor
oamenilor: International Mother Earth Day.