Home » D:News » În vizită la Palatul Cotroceni

În vizită la Palatul Cotroceni

În vizită la Palatul Cotroceni
Publicat: 19.03.2011
Fundaţia Calea Victoriei vă invită la o noua serie de conferinţe despre istoria Bucureştiului, în compania istoricului Georgeta Filitti. PARTICIPARE PE BAZĂ DE ÎNSCRIERE PE MAIL!

Seria de conferinţe lansată în această primăvară, „In vizită la
palatul…” îşi propune să prezinte, într-o formă interactivă şi în
spaţii elegante, pline de istorie, povestea unor clădiri
spectaculoase din Bucureşti, unele mai puţin accesibile publicului
larg. Prezentările doamnei Georgeta Filitti şi ale gazdelor noastre
vor trece în revistă evenimentele petrecute în palate – întâmplările
din viaţa celor care au construit şi au locuit aceste graţioase
case, care au rezistat trecerii vremii şi schimbărilor tumultoase
din istoria oraşului.

Seria de conferinţe va începe la PALATUL COTROCENI, folosit că reşedinţă
domnească din vremea constructorului sau, Şerban Cantacuzino, care
a domnit între anii 1678-1688.

Perioada cea mai strălucită ca reşedinţa domnească a avut-o în
vremea reginei Maria şi a regelui Ferdinand. Odată cu
abolirea monarhiei, palatul şi-a pierdut funcţia. Partea pe care o
veţi vizita a avut, după 1948, diverse destinaţii.

Muzeul Naţional Cotroceni s-a deschis acum 20 de ani, fiind unul
dintre cele mai interesante muzee din ţară şi unul dintre cele mai
bine păstrate monumente din Bucureşti. Pe lângă valoroasele obiecte
de patrimoniu care pot fi văzute în cadrul expoziţiei de la palat,
Muzeul Naţional Cotroceni organizează expoziţii temporare extrem de
captivante. Cu ocazia evenimentului organizat de Fundaţia Calea
Victoriei, veţi putea vizita expoziţia dedicată pictorului Theodor
Aman.

Lector: Georgeta Filitti

Data: 26 Martie 2011

Ora: 10:30

Cost: 30 ron; cost studenti: 25 ron

Locaţie: Întâlnire la intrarea Muzeului la
10:30

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase