Hienele uriaşe erau vânători neîndemânatici

Pe baza unor noi fosile de hiene, descoperite în Spania şi al
analizelor biomecanicii maxilarelor acestor carnivore de temut,
specialiştii au reuşit să descopere ce, şi mai ales cum se hrăneau
hienele trecutului.
Se pare că bizonii, caii sălbatici şi cerbii se numărau printre
cele mai frecvent consumate animale.

Rezultatele cercetărilor, publicate în periodicul Quaternary
International, arată că hienele preferau să sfărâme oasele mari în
căutarea măduvei hrănitoare. Oasele cele mai căutate erau femurul,
tibia şi humerusul nenorocoaselor prăzi. Această descoperire
certifică faptul că hienele erau aproape exclusiv hoitare.
Cunoscută şi sub numele de hiena gigant cu botul scurt,
Pachycrocuta era de două ori mai mare şi mai solidă decât hienele
pătate (Crocuta crocuta) din prezent, având dimensiuni aproape
similare cu cele ale unei leoaice.

• Kim Jong Un a avertizat că țara sa nu a fost niciodată mai aproape de un…
• Într-un celebru oraș antivaccinist, malaria face ravagii printre copii

Este cel mai mare şi mai puternic mâncător de oase descoperit
până în prezent, fiind probabil mamiferul cu cea mai puternica
muşcătura care a trăit pe Terra.
Beneficia de maxilare foarte groase şi robuste. Analizele de
laborator au scos în evidenţă mecanismul responsabil de o muşcătura
cumplit de puternică.

Botul era scurt, compact şi foarte solid, iar maxilarele erau
acţionate de o masa uriaşă de muşchi necesari pentru spargerea
oaselor mari, fălcile fiind capabile să reziste uriaşelor presiuni
declanşate în momentul muşcăturii.

„Studiile noastre au evidenţiat că forţa exercitată de
Pachycrocuta pe premolari era cu mult mai mare decât a oricărui
mamifer carnivor din prezent”, declară Paul Palmqvist, profesor în
cadrul Universităţii Teatinos din Malaga.

Cu toate acestea, exista şi un dezavantaj major al muşcăturii
extreme. Structura maxilarelor hienei demonstrează că acestea nu
erau capabile să muşte puternic cu caninii, principala armă de ucis
a mamiferelor carnivore. În contrast, hienele moderne nu au acest
handicap, fiind şi ucigaşi eficienţi, nu doar procesatori de
cadavre cum era Pachycrocuta.

În plus, picioarele din faţă ale hienelor uriaşe, erau relativ
scurte şi groase, inadecvate pentru fugăritul eventualelor prăzi.
Cercetătorii cred că Pachycrocuta brevirostris, urmărea alţi
prădători cum ar fi tigrii cu colţii pumnal, cărora le furau
deseori prăzile, intimidându-i cu talia şi înfăţişarea lor.

Cercetătorii consideră că hienele uriaşe erau principalii
rivali ai oamenilor primitivi, cu care intrau în competiţie directă
pentru cadavre.
Pachycrocuta brevirostris a dispărut din Europa acum aproximativ
800.000 ani, lacul său fiind ocupat de hiena de peşteră. Declinul
şi dispariţia hienei uriaşe a fost legat de extincţia naturală a
tigrilor cu colţii pumnal din genurile Machairodus, principalii
„furnizori” de hrană pentru hiene.

Sursa: BBCNews