Home » D:News » Oraşele viitorului vor pluti şi vor fi imune în faţa cataclismelor (FOTO)

Oraşele viitorului vor pluti şi vor fi imune în faţa cataclismelor (FOTO)

Publicat: 03.03.2011
Asemenea celor mai multe concepte, arată ca desprinse din filmele ştiinţifico-fantastice, însă metreopolele plutitoare propuse de arhitecţi pentru viitor ar putea reprezenta soluţia împotriva efectelor devastatoare ale catastrofelor naturale care, eventual, ne aşteaptă.

Incredibila structură propusă ca alternativă pentru oraşul
viitorului
are, ca standard, o înălţime de 365 de
metri, acoperă o suprafaţă de 2,8 kilometri pătraţi şi poate
suporta până la 40.000 de rezidenţi. De asemenea, dispune de tot
ceea ce ne-am aştepta să găsim într-un oraş obişnuit – de la
hoteluri şi magazine, până la cinematografe, şcoli şi spitale.

Proiectul desprins din „era spaţială” este echipat chiar şi cu
grădini, cu lifturi speciale pentru deplasarea rapidă pe verticală,
precum şi cu străzi rulante pentru pietoni. Îndrăzneţele planuri au
fost inspirate şi întreprinse ca urmare a dezastrului provocat în
2005 de Uraganul Katrina în oraşul New
Orleans.

Distrugerile au fost atât de mari atunci, încât comunitatea se află
încă în proces de refacere. Iar acum, un grup de arhitecţi din
Boston a pus la cale această propunere elaborată pentru un oraş
plutitor, aşezat lângă ţărmul râului Mississippi şi care ar putea
preveni o tragedie similară.

Intitulata „Habitatul Arcologic (arhitectura + ecologie) New
Orleans”, sau NOAH, impozanta creaţie piramidală promite să facă
faţă valurilor uriaşe permiţându-le să treacă prin chiar centrul
său şi să îşi continue drumul. Dotată cu panouri speciale împotriva
uraganelor, structura va putea suporta lovitura unei furtuni, cu un
impact redus asupra comunităţii aflate la adăpost în interiorul
său.

Super-oraşul va fi special proiectat încât să plutească într-o
poziţie fixă, având dedesubtul său un bazin plin cu apă, având
diametrul de 365 de metri şi mergând până la adâncimea de 75 de
metri.

Sursa: Dailymail

Descoperă lumea în care
trăieşti:

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați
A fost descoperită o structură complexă care ar fi putut să fie creată doar de neanderthalieni
A fost descoperită o structură complexă care ar fi putut să fie creată doar de neanderthalieni
„Coșmar ecologic” în Regatul Unit! 1 milion de țigări electronice, aruncate la gunoi în fiecare zi
„Coșmar ecologic” în Regatul Unit! 1 milion de țigări electronice, aruncate la gunoi în fiecare zi
„A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”
„A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”
De la nopți obositoare, la coșmaruri: cum ne dă peste cap consumul de alcool
De la nopți obositoare, la coșmaruri: cum ne dă peste cap consumul de alcool
De ce sunt basmele benefice pentru sănătatea copiilor?
De ce sunt basmele benefice pentru sănătatea copiilor?
Atomii se pot atinge între ei?
Atomii se pot atinge între ei?
Au fost găsite noi dovezi pentru rezervoare de apă și magmă pe Marte
Au fost găsite noi dovezi pentru rezervoare de apă și magmă pe Marte
Amendă de 5 milioane de euro pentru Netflix! De ce este acuzată platforma?
Amendă de 5 milioane de euro pentru Netflix! De ce este acuzată platforma?
Unul dintre medicii care au salvat vieţi la Revoluţie: „Gărzile patriotice căutau terorişti printre răniţi. Aaa, are unghiile tăiate. Păi cine poate să aibă unghiile tăiate? Un terorist”
Unul dintre medicii care au salvat vieţi la Revoluţie: „Gărzile patriotice căutau terorişti printre răniţi. Aaa, ...
Un caz de crimă din Spania a fost rezolvat cu mașina Google Street View
Un caz de crimă din Spania a fost rezolvat cu mașina Google Street View
Microsoft a cumpărat de două ori mai multe cipuri Nvidia decât rivalii săi
Microsoft a cumpărat de două ori mai multe cipuri Nvidia decât rivalii săi
Arheologii din Cipru au scos la lumină depozite impresionante de amfore
Arheologii din Cipru au scos la lumină depozite impresionante de amfore
Piața auto din România, din nou în creștere! Vânzările de autovehicule și motociclete au accelerat
Piața auto din România, din nou în creștere! Vânzările de autovehicule și motociclete au accelerat
Noi observații arată că planetele se formează printr-un efect de domino
Noi observații arată că planetele se formează printr-un efect de domino
Solstițiul de iarnă 2024. Tradiții vechi și noi pentru cea mai lungă noapte din an
Solstițiul de iarnă 2024. Tradiții vechi și noi pentru cea mai lungă noapte din an
O explozie rară de raze gamma, declanșată de gaura neagră supermasivă din centrul Messier 87
O explozie rară de raze gamma, declanșată de gaura neagră supermasivă din centrul Messier 87
Inelele lui Saturn ar putea fi cu 4,1 miliarde de ani mai vechi decât s-a crezut până acum
Inelele lui Saturn ar putea fi cu 4,1 miliarde de ani mai vechi decât s-a crezut până acum