O cercetare ce a avut drept subiecţi mai mult de 50.000 de
persoane a dus la concluzia că fiecare 10 decibeli adiţionali de
zgomot de fond provoacă, în medie, o creştere de 14% a
probabilităţii de a fi suferi un atac cerebral.
Pentru persoanele mai tinere de 65 de ani, riscul nu este
statistic semnificativ. Dar privind doar grupa de vârstă „65 de
ani+”, se observă că fiecare 10 decibeli în plus cresc riscul de
atac cerebral cu 27%, iar la peste 60 de decibeli, pericolul este
semnificativ mai mare.
O stradă aglomerată provoacă, în general, zgomot de fond de
60-70 de decibeli. În Bucureşti,
harta de zgomot arată multe zone în care nivelul de zgomot
stradal ajunge şi la 80 de decibeli. De asemenea, oraşe precum
Craiova,
Timişoara,
Braşov sau Iaşi
au zone în care intensitatea zgomotului urban depăşeşte 80 de
decibeli. Aceste arealuri pot fi extrem de periculoase pentru
persoanele în vârstă.
„Studii efectuate în trecut arată că zgomotul urban este
deseori corelat cu tensiunea arterială ridicată şi cu atacurile de
cord. Cercetarea efectuată de noi adaugă la aceste riscuri şi pe
cel de accident vascular cerebral„, a declarat Mette
Sørensen, cercetătorul care a condus studiul efectuat de Societatea
Daneză pentru Prevenirea Cancerului.
Dintre cele 51.485 de persoane studiate de-a lungul cercetării,
1.881 au suferit un atac cerebral. Opt la sută din atacurile
cerebrale la nivelul populatiei generale şi 19% din cele suferite
de persoanele de peste 65 de ani au fost corelate cu expunerea la
zgomotul urban, conform studiului.
Studiul, fiind epidemiologic, nu poate confirma că zgomotul urban
provoacă direct atacurile cerebrale, ci doar că există o corelaţie
între cele două. Mecanismul prin care zgomotul provoacă problemele
cardiovasculare nu este încă înţeles, urmând să fie în continuare
studiat.
Sursa:
AFP