Home » Natură » Animale de la care avem de invatat

Animale de la care avem de invatat

Publicat: 14.01.2011
Vietuitoare conectate la campul magnetic al Pamantului, prin care isi pot determina cu precizie locatia. Capacitatea de a face diferenta intre un prieten si cineva rau intentionat printr-o simpla adulmecare. Case atat de eficiente, incat pot mentine fara gres o temperatura constanta. Nu, nu este vorba despre o populatie de mutanti X-Men sau alte personaje de benzi desenate, ci numai de animale cu aptitudini la care noi, oamenii, putem doar sa visam.

Porumbelul
Calator

In timp ce majoritatea oamenilor are nevoie de mai multe tipuri de
harti si de o busola sau, mai nou, de un dispozitiv GPS pentru a-si
gasi drumul spre casa dupa o calatorie indelungata, porumbelul
calator se poate intoarce, cu precizie, in locul din care a plecat,
de la distante extrem de mari – peste 1.800 de
kilometri
, fara niciun fel de obiect ajutator. Se bucura,
totusi, de un anumit fel de asistare; potrivit cercetarilor
efectuate asupra acestor animale in cadrul Universitatii din
Frankfurt, Germania, porumbeii calatori au structuri cu un
anumit continut de fier in alcatuirea ciocurilor
, insusire
care ii ajuta sa perceapa campul magnetic al Pamantului,
independent de miscarile si pozitia lor, identificandu-si, astfel,
amplasarea geografca. Mai multe cercetari au indicat faptul ca
aceasta conexiune magnetica este prezenta si in cazul altor pasari,
iar studii foarte recente sugereaza chiar ca zburatoarele,
indeosebi cele migratoare, isi folosesc ochiul drept pentru
a vedea, propriu-zis, campul magnetic al planetei
. Se stia
de mult timp ca pasarile sunt capabile „sa simta”, cumva, campurile
magnetice si sa le foloseasca in calatoriile lor, mai ales in
cursul migratiilor sezoniere, dar abia recent cercetatorii au aflat
ca aceste animale chiar vad asemenea manifestari geofizice cu
ochiul drept, cel corelat cu emisfera stanga a creierului.

Furnicile

In ciuda dimensiunilor reduse, numeroasele specii de furnici din
intreaga lume au abilitati uimitoare. Una dintre cele mai
impresionante este prezenta la specia amazoniana Mycocepurus
smithii, o specie „feminista” prin excelenta, care si-a dezvoltat
capacitatea de reproducere prin clonare
eliminand atat imperecherea, cat si masculii – pentru a evolua
intr-o populatie alcatuita doar din femele. Potrivit cercetarilor
derulate la Universitatea din Arizona, motivul acestei transformari
nu este foarte clar, dar, prin reproducere asexuata,
furnicile evita costurile de energie necesare producerii de
masculi
, dubland, astfel, numarul de femele reproducatoare
din fiecare noua generatie. Descoperirea a fost facuta recent, in
aprilie 2009, de o echipa a aceleiasi universitati americane,
condusa de biologul Ana Himler. In plus, fata de aceasta abilitate,
spre deosebire de noi, oamenii, furnicile au invatat si mijloace
extrem de eficiente de a-si organiza „traficul” – deplasarile
membrilor coloniei.
Iar un studiu din 2006, in cadrul Universitatii din California,
SUA, a conchis ca furnica cu falcile-capcana (Odontomachus bauri)
isi poate inchide mandibulele cu o viteza incredibila: o
cursa completa in 0,13 milisecunde, de 2.300 de ori mai rapid decat
o clipire
. Aceasta abilitate le permite furnicilor acestei
specii sa sara, proptindu-si mandibula de sol si… cascand, la
inaltimi si pe distante uimitoare, raportat la dimensiunile
lor.

Elefantii

Pentru multi, trompa elefantilor este un mister. Sau, daca nu, i se
atribuie, exclusiv, rolul de organ eficient pentru adapare si
hrana. Totusi, si unui altfel de scop, tot atat de important, dar
mai putin cunoscut, ii mai serveste trompa pachidermelor. Cercetari
derulate in cadrul Universitatii din St. Andrews, Marea Britanie,
sugereaza ca elefantii pot monitoriza si detecta pana la 30
de membri ai familiei proprii
, prin adulmecarea mirosului
lor si crearea unei harti mentale a locului in care acestia se
afla. Sa ne imaginam numai cat de utila ar fi o asemenea abilitate
pentru o mama cu mai multi copii.
Dar, mai mult de atat, potrivit unui alt studiu al cercetatorilor
aceleiasi universitati, elefantii isi pot da seama de intentiile
unui om si de ce hram poarta – daca este pasnic si prietenos sau
reprezinta o amenintare -, dupa mirosul pe care il emana, dar si
dupa culoarea hainelor pe care le poarta.
Si, trasatura larg cunoscuta, memoria incredibila a elefantilor nu
este de neglijat. Acestia au creierul mai dens decat cel
uman
si lobii temporali, asociati cu memoria, mai
dezvoltati decat in cazul nostru. Lobii elefantilor contin mai
multe straturi, ceea ce inseamna ca pot stoca mai multa
informatie.
Pline de surprize, masivele pachiderme mai poseda o caracteristica
impresionanta: folosesc infrasunete, sunete cu frecventa sub 16 Hz,
pentru a comunica intre ei pe distante de pana la 20 de kilometri.
Spre deosebire de sunetele normale si de ultrasunete, infrasunetele
penetreaza obstacolele, depasindu-le.

Termitele

In Zimbabwe, speciile de termite Macrotermes michaelseni si-au
dezvoltat o tehnica foarte precisa de cultivare a unui anumit tip
de ciuperca, din care se hranesc. Si, cum aceasta ciuperca poate
creste numai la temperatura de 30,5 grade Celsius, iar
temperaturile de afara oscileaza intre 40 de grade Celsius ziua si
1-2 grade Celsius noaptea, termitele au nascocit un sistem
de mentinere constanta a temperaturii in adaposturile lor
,
prin deschiderea si inchiderea permanenta a unor guri de aerisire.
Ideea este una atat de folositoare, incat Universitatea din
Loughborough, Marea Britanie, a condus mai multe studii pentru a
intrebuinta aceeasi tehnica in cladirile omenesti. Concret,
Centrul Eastgate din Harare, Zimbabwe, a fost proiectat
intocmai dupa sistemul termitelor
.

Cimpanzeii

Multe au fost spuse si scrise despre inteligenta cimpanzeilor. Unii
i-au declarat geniali, in timp ce altii le-au atribuit
capacitatea intelectuala a unui copil de trei ani.
Desigur, realitatea este undeva intre cele doua extreme. Dar,
intr-adevar, exista cel putin o directie a intelectului in care
cimpanezii se dovedesc mai iscusiti decat oamenii – memoria
fotografica
. Un studiu derulat in cadrul Institutului de
Cercetare a Primatelor, de la Universitatea Kyoto, Japonia, a
demonstrat ca cimpanzeii tineri au o capacitatea
extraordinara a memoriei numerice
, mai buna chiar decat
aceea a adultilor umani testati cu aceleasi aparate si dupa
aceleasi proceduri. Prezentandu-li-se aceleasi secvente de numere,
cimpanzeii tineri si le-au putut aminti cu multa precizie,
depasindu-i pe oameni. Putem, desigur, spune, in apararea noastra,
ca avem creiere capabile sa se descurce cu procese mult mai
numeroase si mai dificile decat trebuie sa gestioneze organele de
gandire, mai „odihnite”, pana la urma, ale primatelor; totusi,
cimpanzeii sunt mai buni decat noi la memorarea mecanica, o
trasatura intelectuala si nu una fizica.

Corbii

In timp ce majoritatea animalelor si speciilor se confrunta cu
problema imputinarii numarului de indivizi, unele fiind amenintate
cu extinctia, corbii prospera, reproducandu-se in toata lumea, cu
exceptia zonelor glaciare si a varfului sudic al Americii de Sud.
Inteligenta acestor corvide este proverbiala si o demonstreaza deja
nenumarate videoclipuri care circula pe Internet, filmulete ale
caror protagonisti sunt corbi ce executa diferite sarcini, mai mult
sau mai putin dificile, dar toate implicand un oarecare nivel de
inteligenta si logica. Desigur, corbii nu sunt mai inteligenti
decat oamenii si nu se poate spune ca ii depasesc – decat ca
longevitate -, insa nu puteau lipsi de pe lista animalelor
inteligente.
Oricum, corbii se apropie de modelul uman cel putin in privinta
raportului dintre dimensiunea creierului si cea a trupului.
Dupa om, corbii au cel mai mare creier, comparativ
cu statura lor, din tot regnul animal. In plus, uimitoarea lor
capacitate de adaptare rapida la mediul inconjurator si la situatii
diverse, precum si abilitatea de a trai fara probleme in orase,
indica o serioasa posibilitate ca aceste pasari sa isi depaseasca,
la un moment dat, conditia. In China si Japonia, corbul este simbol
al recunostintei filiale, faptul ca pasarea isi hraneste
parintii cand acestia sunt batrani
fiind considerat semnul
unei miraculoase restabiliri a ordinii sociale. Tot in Japonia,
corbul este mesager divin si pasare de bun augur, vestitor al
victoriei si semn al virtutii razboinice, iar in legendele celtice,
corbii au, adeseori, un rol profetic.

Delfinii

Nu aveau cum sa lipseasca din randul animalelor inteligente. Nu
sunt mai inteligenti decat oamenii, dar au fost declarati, recent,
a doua cea mai inteligenta specie de pe Pamant,
dupa om. Un zoolog de la Universitatea Emory, din Atlanta, SUA, a
mers chiar pana acolo incat a declarat ca „neuroanatomia
delfinilor sugereaza o continuitate psihologica intre ei si
oameni
” si a solicitat reconsiderarea interactiunilor
om-delfin. Un alt om de stiinta, de la Universitatea Loyola
Marymount, din Los Angeles, SUA i-a denumit chiar „persoane
non-umane”. Asadar, delfinii sunt mai isteti decat maimutele si cu
abilitati de comunicare similare celor umane. Creierele lor
cantaresc jumatate din masa creierului uman, facandu-i animale
rationale, cu personalitati variabile si cu abilitatea de a gandi
despre viitor, printre alte facultati. Oare cat timp vor
mai suporta aceste animale destepte nedreptatile si abuzurile
oamenilor?

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”