Cei doi cercetatori sustin ca gandirea creativa nu poate fi corelata niciunei arii
specifice a creierului, nici din dreapta, nici din stanga,
anterioara sau posterioara; singura certitudine, in baza studiilor
realizate cu ajutorul unor tehnici precum electroencefalograma,
rezonanta magnetica sau tomografia cu pozitroni, este ca o zona
anterioara a creierului, cortexul prefrontal, se activeaza atunci
cand o persoana desfasoara sarcini creative. Dar aceeasi zona se
pune in miscare si atunci cand o persoana trebuie sa duca la bun
sfarsit o treaba complicata, dar care nu presupune neaparat
creativitate.
Pentru a ajunge la aceste concluzii, Arne Dietrich si Riam Kanso
au examinat 72 de experimente asupra neurobiologiei creativitatii,
in care au fost studiate atat experienta creatiei artistice, cat si
asa-numitul „insight”, adica momentul in care o idee prinde contur in capul unui om.
In opinia lui Luca Francesco Ticini de la Max Planck Institute
for Human Cognitive and Brain Sciences din Leipzig, ipoteza
cercetatorilor americani nu este insa neaparat contrara celei
activarii ariei prefrontale, ci doar evidentiaza rolul sinergiei
dintre zone cerebrale diferite.
Sursa: Corriere della Sera