Yakuza – mafia japoneza cu o mie de fete

Sub influenta filmelor
americane cu gangsteri, mafiotii Yakuza au ajuns sa poarte costume
negre si ochelari fumurii. Nu acestea sunt insa simbolurile
traditionale ale legaturilor lor cu crima organizata, ci
elaboratele tatuaje corporale si practica Yubitsume, ceremoniala
sectionare a degetului mic. Dar nici pentru Yakuza vremurile nu mai
sunt ce-au fost.

Lui Mizuta inca nu-i vine a crede. Trecut de 70 de ani, bossul
familiei mafiote Mizuta-gumi marturiseste ca in 50 de ani de
cariera n-a mai vazut asa ceva. „Este din ce in ce mai dificil
pentru noi sa angajam oameni.” Si nici recuperarea datoriilor
parca nu mai merge la fel de usor precum mergea. „In loc sa
plateasca, oamenii suna imediat la politie. Si, ce-i mai
incredibil, in cafeneaua de peste drum nici nu ne mai lasa sa
intram.” Asezat confortabil in fotoliul de piele din biroul
sau de la ultimul etaj al unei cladiri anonime din Tokio, in
districtul Shibuya, bossul Yakuza deplange si comertul cu
armament, devenit un soi de misiune imposibila. „Acum
trebuie sa tinem cu dintii de ceea ce ne-a mai ramas pentru
razboaie.” 20 de membri ai gruparii sale sunt la zdup,
asistentul lui personal s-a ales cu o condamnare de sapte ani
pentru trafic de amfetamine, iar pe 13 dintre „fratii” cu state
vechi, trecuti de 60 de ani, a fost nevoit sa-i concedieze, pentru
ca devenisera prea lacomi. Cei patru tineri „locotenenti” aflati in
jurul lui, toti cu functii de conducere in clan, par fiorosi, dar
ce folos, ei nu mai sperie cu adevarat pe nimeni. Pentru prima oara
in cinci secole, mafia japoneza trece printr-o reala criza de
identitate. Pe vremuri se bucura de un statut cvasioficial, dar,
odata cu adoptarea legii impotriva crimei organizate, in 1992,
numeroase clanuri „cu traditie” (considerate oficial case de ajutor
reciproc, cu blazoane si carduri de vizitatori pentru membrii lor)
au intrat in ilegalitate.

• REDESCOPERA SECRETELE MAFIEI!
• Traditiile mafiote italiene – legile nescrise ale crimei

Deveniti din eroi nationali niste simpli criminali,
membrilor Yakuza inca le place sa spuna ca se trag din acei
machi-yakko (un soi de functionari civili) care aparau orasele si
satele de temutii kabuki-mono; acestia din urma, cete de razboinici
samurai aflati „la pensie”, care, dupa o lunga perioada de pace si
prin urmare de „somaj”, treceau prin foc si sabie intreaga
Japonie. Machi-yakko nu erau in general la fel de bine
antrenati si echipati precum kabuki-mono; in timp, cei dintai au
ajuns sa fie considerati un fel de Robin Hood ai Japoniei, multe
legende si istorii slavindu-le eroicele ispravi. Este insa mult mai
probabil ca actualii Yakuza sa nu fie altceva decat continuatorii
acelor bakuto (jucatorii de jocuri de noroc) si tekiya (vanzatorii
ambulanti) din secolul al XVII-lea. Desi legale, ocupatiile
acestora iscau probleme teritoriale pe care, in decursul vremii,
Yakuza le-a transat prin formarea de clanuri. O lume mica, in care
codul Otokogi al onoarei era respectat cu sfintenie. Otokogi
inseamna „spiritul omului” si este legat de responsabilitatea de
a-l proteja pe cel slab si intreaga societate impotriva
tulburarilor civile. Yakuza a luat in stapanire lumea
entartainmentului, a controlat criminalitatea si i-a primit in
sanul sau pe toti inadaptatii si proscrisii, considerati un fel de
rau necesar. Imaginea evocata de un Yakuza tipic ramanea
totusi aceea a unui gangster „sufletist”. La sfarsitul celui de-al
doilea Razboi Mondial insa, lucrurile au inceput sa se schimbe.
Clanurile Tekyia si Bakuto s-au infratit pentru a-si extinde
activitatile, care includeau acordarea de protectie, prostitutia,
comertul cu arme, tranzactiile de pe piata neagra, arbitrajul
conflictelor generate de disputele asupra mostenirilor ori
titlurilor de proprietate si recuperarea de debite.

Lasata dupa razboi in voia sortii, Japonia incepea sa simta nevoia
unei forte politienesti. Pentru ca le era la indemana, dar si
gratie puterii lor financiare, membrii Yakuza s-au
infiltrat in cercurile politice si economice, implicandu-se in
opere publice sau afaceri imobiliare si devenind treptat
indispensabili. In cele din urma, economia subterana
administrata de Yakuza prin santaj si violenta a paralizat lumea
businessului. Colapsul economic din 1990 a declansat o cascada de
scandaluri, in urma carora influenta mafiei li s-a dezvaluit
japonezilor in adevarata sa amploare: existau 100.000 de membri
afiliati la 24 de asociatii piramidale principale, fiecare
construita de cate o familie dupa structurile ierarhice proprii.
Codul Otokogi fusese dat uitarii, iar in loc ramasesera doar
droguri si gloante. Inspirata de Legea Rico din Statele
Unite, Legea impotriva criminalitatii organizate din 1992 a
declarat ilegale organizatiile Yakuza in functie de numarul
fostilor condamnati angajati in cadrul fiecareia.
Legaturile cu politia au fost taiate. Potrivit lui Masatoshi
Kumagai, un lider aflat in plina afirmare al Inagawa-kai, grupare
ce „vegheaza” asupra jumatatii de sud a Tokio-ului, „vechile
valori slabesc pe zi ce trece. Ele includ Ninkyo, un cod cavaleresc
al lumii interlope, inspirat de Bushido, codul samurailor, a carui
valoare centrala este Jingi – bunatatea si dreptatea -, obligatia
morala de a-i proteja pe cei slabi, opusul a ceea ce samuraii de
azi profeseaza. Oamenii care fac parte acum din lumea interlopa
reprezinta tendinta generala intr-o societate care-si pierde
valorile traditionale. Putem accepta acest lucru pana la un punct.
Ceea ce eu nu pot accepta este faptul ca oamenii se folosesc de
numele organizatiei fara a incerca sa devina barbati. 99% dintre
Yakuza nu ar trebui sa fie numiti astfel. Le lipseste
autodisciplina. Acesti barbati nu au nimic pe dinauntru. Spiritul
s-a pierdut.”

In opinia redactorului-sef al Jitsawa Jidai, o revista dedicata
organizatiei Yakuza, acest fenomen a fost agravat de noua
legislatie. „Noua lege nu aduce nici o schimbare, este
ipocrita. In loc sa-i opreasca pe Yakuza, le distruge activitatile
traditionale si morala, deschizandu-le calea catre traficul de
droguri.” Ca o completare adusa legislatiei, Ministerul
Justitiei a nascocit un program de reintegrare in societate a
fostilor Yakuza. Din 1995, cei aflati dupa gratii care promit ca-si
vor parasi „familiile” sunt eliberati conditionat. Mai
intai trebuie sa fie cuminti in inchisoare, apoi trebuie ca o
persoana sa depuna o cautiune pentru ei, dar si ca organizatia
mafiota sa autorizeze „demisia”. „De fapt, totul tine
de vointa fiecaruia”, a explicat Yoshida, persoana
responsabila cu protectia judiciara si eliberarile conditionate in
minister. „Este imposibil pentru un Yakuza sa minta ca a
parasit Mafia. Acest lucru i-ar distruge orice sansa in cariera.
Este o chestiune culturala, de onoare si de integritate.” In
Osaka Keimusho, cea de-a doua inchisoare ca marime din Japonia, 800
din 2.300 de detinuti sunt Yakuza. Ei beneficiaza de facilitatile
ultramoderne ale institutiei carcerare si au parte de uniforme
verzi obligatorii, disciplina militara si munca grea.
Totusi, in pofida asprei rutine zilnice, doar 18 fosti
gangsteri urmeaza un program de reabilitare. Programul
dureaza 5 luni si este structurat in 10 pasi, adica in interviuri
de cate o ora in care aspirantul la iesirea din Yakuza (si din
inchisoare) trebuie sa-si sustina dorinta de a se reabilita.

„Trebuie sa te controlezi. Esti prea emotiv”. Akira, 33 de
ani, asteapta sa intre la cel de-al doilea interviu. Asculta cu
atentie sfatul dat de Ohata Kiyoshi, directorul programului. Vreme
de cinci ani a fost membru al Inagawa-kai, cea de-a doua
organizatie mafiota japoneza ca marime, insumand 10.000 de membri.
A fost condamnat la doi ani pentru posesie de droguri. „Cand
voi iesi, voi incerca sa devin pescar. Viitorul ma sperie. Am o
sotie si patru copii.” Initial, legea a provocat dezertari in
masa, dar la ora actuala lucrurile stau exact invers. Chiar
daca situatia in interiorul organizatiilor Yakuza este mizerabila,
alternativa li se pare gangsterilor si mai rea. Avand in
vedere varsta frageda la care acestia sunt „adoptati” de „familii”
(in jur de 16 ani), candidatii la reintegrare nu sunt „echipati”
astfel incat ulterior sa-si poata gasi o slujba si cu atat mai
putin s-o faca in conditiile unei acute crize economice. Iar
tatuajele si degetele lor lipsa nu le confera vreun avantaj, ba
chiar dimpotriva. Traditia tatuarii cate unui inel negru in
jurul antebratelor pentru fiecare crima comisa a fost adoptata de
Yakuza din Bakuto, treptat mafiotii tatuandu-si din cap pana-n
picioare simbolurile clanurilor respective – dovezi ale tariei de
caracter. Tot din Bakuto, gangsterii au „imprumutat” si
practica taierii degetului mic, yubitsume, modalitate de ispasire a
unui „pacat” sau scuza pentru micile izbucniri de revolta in fata
sefilor. De asemenea, in cazul imposibilitatii de plata a unei
datorii la joc, varful unuia dintre degetele datornicului trebuia
retezat drept pedeapsa, fapt ce ii stirbea din indemanarea manuirii
sabiei.

Degete-lipsa? Kazushige a pierdut o gramada din cauza
comportamentului sau necorespunzator. „Un frate mai mare (un
membru mai puternic al bandei) dorea ca fratele meu mai mic sa-i
dea bani. Cand am auzit m-am pierdut cu firea si l-am palit cu
sabia in cap. Bossul meu direct m-a turnat bossului cel mare al
Inagawa-kai. Puteam fi dat afara, dar seful a acceptat totusi sa
raman.Nu puteam sa nu-i dau cadou degetul mic in semn de
recunostinta. Cand mi-am facut yubitsume, eram acasa de unul
singur, cum o cere traditia. Am folosit un cutit triunghiular de
bucatarie pentru pesti mari si un ciocan. Apoi am mers la spital.
Medicii mi-au pus sase copci. Mi-am depozitat degetul in formol si
i l-am oferit sefului. L-a pus in altarul shintoist din biroul lui.
I-am facut cadou un deget sefului direct si altul numarului 1 de la
Inagawa.” La ceremonia budista de casatorie a surorii sale mai
mici, in urma cu cativa ani, Kazushige a fost nevoit sa poarte
degete false. „La un asemenea eveniment, traditia cere ca
oamenii sa bea din aceeasi ceasca de ceai unul dupa celalalt. E
stanjenitor sa-ti lipseasca degetele mici de la maini…”
Oshima, 27 de ani, a avut acelasi gen de probleme, dar din cauza
tatuajelor sale. Dovezi ale curajului, virilitatii si loialitatii
fata de organizatie, ele stau marturie a schimbarilor survenite in
statutul purtatorului si implicit a faptului ca acesta va ramane un
Yakuza pentru tot restul vietii. Se transforma insa intr-o problema
serioasa in cazul celor cu dor de duca.

Oshima a devenit Yakuza la 15 ani si a parasit organizatia doar
patru ani mai tarziu. „Prea multe constrangeri si reguli de
respectat.” Fiu de boxer, Oshima ar fi vrut sa calce
pe urmele tatalui. „Dar imi placea mai mult sa ma
distrez, decat sa ma antrenez.” Un mafiot in varsta l-a
angajat in cluburile pe care obisnuia sa le frecventeze. „Sa
devii un yakuza este foarte dificil. Am fost pus mai intai sa fac
munca de birou. Inainte sa bei o ceasca de sake cu seful (oyabun),
iar el sa te considere fiul lui (kobun) si membru al bandei cu
puteri depline, vreme de multe luni, uneori chiar ani, trebuie sa
faci comisioane si sa inveti de toate, de pilda cum sa multumesti
pe toata lumea si chiar cum sa gatesti orezul. Trebuie sa fii
foarte atent. Daca un yakuza mai in etate vrea sa fumeze, ai si
sarit cu bricheta. Cand mananci, trebuie sa termini inaintea
celorlalti. La restaurant, trebuie sa comanzi numai ce comanda cei
in varsta si nu poti iesi in oras niciodata, decat in cazul in care
il insotesti pe boss la ceremonii. E foarte diferit de ceea ce se
vede in filme. Eu credeam ca voi fi tipul acela cu masina tare si
cu haine frumoase.” Si-a facut tatuajele la varsta de 16 ani,
iar la putina vreme dupa aceea a ajuns la inchisoare pentru jaf
armat. Dupa ce si-a ispasit pedeapsa, la varsta de 19 ani,
s-a intors la box, incurajat de fostul boss mafiot, un impatimit al
acestui sport. Tanarul s-a antrenat serios pentru a trece
la profesionisti, dar tatuajele reprezentau o problema. „In 1996,
comisia de box mi-a cerut sa le scot… E o lege nescrisa, ei nu
vor sa fie in nici un fel asociati cu Yakuza.” Unele dintre tatuaje
i-au fost indepartate cu laserul. Altele, de pe piept, i-au fost
camuflate prin grefe de piele prelevata de pe fese. In 1997, a
devenit boxer profesionist, la categoria usoara. Este cunoscut in
ring sub numele de „Ucigasul platit”, fiind in prezent unul dintre
cei mai populari boxeri din Japonia.

Pe Joji Abe nu regulile prea aspre l-au facut sa renunte la o
cariera de gangster cladita pe parcursul a 30 de ani, ci lipsa lui
de… know-how. De familie buna, a studiat in Anglia si, inainte sa
serveasca Yakuza, a boxat in turnee din Franta. „Trecusem de 40
de ani cand mi-am dat seama ca nu am vocatie de Yakuza. Am vazut
niste studii ale politiei din care reiesea ca doar cinci lideri
mafioti nu au reusit sa-si castige statutul de boss dupa 30 de ani
de activitate. Eu am fost unul dintre acestia.” Pe Joji,
educatia l-a ajutat sa-si gaseasca mai usor un nou drum. In 1986 a
publicat o autobiografie, vanduta in 350.000 de exemplare. Acum
lucreaza la cea de-a 90-a carte. Pentru altii, solutiile sunt insa
limitate. Dintre cele 98 de centre de reconversie
profesionala a fostilor detinuti, subventionate de Ministerul
Justitiei, doar doua accepta fosti Yakuza. „Managerii
nu-i vor. Sunt brutali, au alte valori, ii inspaimanta pe colegi si
profita de ei”, explica Takaya Masaru, directorul centrului
Shinsei-kai, aflat in vecinatatea inchisorii din Tokio. El le da o
mana de ajutor multor Yakuza. In 2000, din 20de fosti detinuti cu
varsta medie de 40 de ani, opt au ramas la centru mai putin de doua
luni. Trei nu au venit niciodata, alti doi lucrau pe timpul zilei
pentru respectivele familii de Yakuza, iar unul si-a reluat sirul
de crime. Singurul care a parasit centrul fara nici o problema tot
a omorat un membru al unei grupari rivale si a trebuit sa
paraseasca tara. „Este dificil pentru un Yakuza sa-si negocieze
iesirea din banda de unul singur. In mod traditional, el trebuie sa
plateasca: ori cu bani, ori cu degete.”

Ryoji, 40 de ani, imparte o camaruta de la primul etaj al centrului
cu trei alti fosti detinuti. N-a fost nevoie sa ceara permisiunea
bossului Inagawa pentru a pleca: a fost dat afara de mai-marii
organizatiei pentru care facea trafic de droguri. „S-a intamplat
cand am fost arestat. Avocatul angajat de Inagawa mi-a spus ca este
ceva temporar, pentru protectia organizatiei. Am crezut ca voi
primi o compensatie baneasca cand ies, dar…” N-a primit nimic si,
ca atare, a demisionat in semn de protest fata de sistemul mafiot.
„Esti pedepsit atunci cand nu respecti sistemul si-l
ignori.” Este exact ceea ce a facut Ryoji. Dar el nu trebuie
sa-si ceara iertare, intrucat oricum nici nu-i trece prin cap sa
redevina membru al organizatiei. „E mai usor sa lucrezi cu ei
ca freelancer. Cand esti afiliat, trebuie sa respecti teritoriile,
dar ca independent poti lucra oriunde in Japonia. Este un rezultat
al legii din 1992. Aceasta nu va face gruparile mafiote sa dispara.
Le va determina doar sa se organizeze diferit.”

Legea pune piedici activitatilor traditionale, motiv pentru
care bandele independente nu pot supravietui. In
consecinta, ele fuzioneaza cu organizatii mai mari si acest lucru
accelereaza un proces inceput in urma cu 30 de ani. La ora actuala,
peste 30% dintre fostii membri sunt afliati la cate o organizatie
mare. Si, in pofida greutatilor, numarul gangsterilor „rataciti”,
dar gata sa revina pe drumul Yakuza este in crestere. „Se
intorc in organizatii pentru ca nu se pot adapta la viata in
societate. Nu au nici un sentiment de vinovatie”, spune
directorul centrului de reabilitare. Prea multe reguli, prea multe
„cotizatii”, nici o problema de constiinta. In Japonia, nu
parasesti Yakuza pentru ca simti remuscari. Iar cei care pleaca nu
devin tradatori. Desi legea impotriva organizatiilor
criminale i-a accelerat declinul, sistemul s-a dezintegrat si din
interior. Pierderea valorilor, a traditiilor, regulile considerate
prea stricte de cei tineri… timpurile eroice s-au dus si Yakuza a
incetat sa mai reprezinte un mit. Pentru a-si regasi un
pic din splendoarea pierduta si a-si tine membrii pe langa casa,
cele trei organizatii principale au acuzat legea ca fiind
neconstitutionala in ceea ce priveste dreptul la asociere si
egalitatea de sanse in fata legii (un grup antisocial este definit
in functie de numarul criminalilor arondati, desi un condamnat care
si-a ispasit pedeapsa se presupune ca este „curat”). Deocamdata, ei
nu au inregsitrat nici o izbanda. Dar, in pofida „concurentei”
facute de gangsterii straini si a tinerilor Yakuza dornici sa-si
afirme un soi de independenta, organizatia mafiota este departe de
a fi falimentara, iar acolitii nu se grabesc deloc sa plece. (Cifra
de afaceri inregistrata de Yakuza este inca de ordinul
miliardelor.) Issei Mizuta, „nasul” sarit de 70 de ani, s-a
resemnat. „Majoritatea celor mai loiali oameni ai mei se afla
la inchisoare, dar eu trebuie sa merg mai departe. N-am muncit nici
o zi in viata mea, daca nu pun la socoteala cele opt zile petrecute
in inchisoare, asadar nu ma pot bizui pe vreo pensie.”

Marile
familii

Desi numarul membrilor Yakuza a scazut ca urmare a promulgarii
legii impotriva crimei organizate, se estimeaza ca, la ora actuala,
in Japonia, exista peste 87.000 de membri activi.

Yamaguchi-gumi
Infiintata in 1915, Yamaguchi-gumi este cea mai mare familie
Yakuza, cu peste 39.000 de membri, impartiti in 750 clanuri. In
pofida a peste zece ani de represiune politieneasca, aceasta
familie a continuat sa creasca. De la cartierul sau general din
Kobe, isi directioneaza activitatile criminale pe tot teritoriul
Japoniei. De asemenea, este implicata si in operatiuni in Asia si
Statele Unite. Seful actual al Yamaguchi-gumi este Shinobu Tsukasa,
cunoscut si sub numele de Kenichi Shinoda si vestit pentru politica
lui expansionista.

Sumiyoshi-rengo
Este cea de-a doua familie Yakuza ca marime, cu 10.000 de membri,
divizati in 177 clanuri. Sumiyoshi-kai, cum mai este numita, e o
confederatie de grupari yakuza mai mici. Structural, difera de
principala familie concurenta, Yamaguchi-gumi, prin faptul ca
functioneaza ca o federatie. Lantul ierarhic este mai lax si, cu
toate ca Shigeo Nishiguchi este oyabunul suprem, leadershipul este
distribuit la mai multe persoane.

Inagawa-kai
Este cea de-a treia mare familie Yakuza din Japonia, cu aproximativ
7.400 de membri, „arondati” la 313 clanuri. Cu sediul la Tokio,
zona Yokohama, a fost una dintre primele familii care si-a extins
operatiunile si in strainatate. Kakuji Inagawa este seful cel
mare.

Tao Yuai Jigyo Kummiai
Infiintata de Hisayuki Machii in 1948, a devenit rapid una dintre
cele mai influente familii de gangsteri din Tokio. In randurile ei
se afla yakuza de origini coreene, peste 1.000 de persoane
impartite in 6 clanuri. In prezent, seful este Satoru Nomura.

Ritualurile

Traditia Bakuto de tatuare a cate unui inel negru jur-imprejurul
antebratului pentru fiecare crima comisa a fost adoptata de membrii
Yakuza, care treptat s-au acoperit din cap pana-n picioare de
simboluri ale diferitelor clanuri, ca dovezi de forta si
neacceptare a regulilor societatii. Membri Yakuza au mai
adoptat din Bakuto si Yubitsume, practica retezarii unui deget in
semn de cainta pentru cate un act de nesupunere fata de
sef. De asemenea, in caz de neplata a unei datorii la joc,
drept pedeapsa, varful unuia dintre degetele gangsterului este
taiat, ceea ce ulterior ii slabeste acestuia indemanarea la
manuirea unei sabii. Pe timpul detentiei, membrii Yakuza
obisnuiesc sa practice un ritual care implica perle: fiecarui an
petrecut in inchisoare ii corespunde o perla introdusa sub pielea
penisului. In mod obisnuit, Yakuza isi tin tatuajele de pe
corp ascunse de ochii celorlalti, o ocazie de a si le arata unii
altora fiind la jocul de carti Oicho-kabu, jucat la bustul gol. Alt
ritual de seama este ceremonia sake-ului, utilizata pentru a „uda”
legaturile de fratie intre membrii Yakuza sau intre grupari. In
august 2005, „nasii” Kenichi Shinoda si Kazuyoshi Kudo au tinut o
astfel de ceremonie pentru a consfinti noul parteneriat intre
bandele lor, Yamaguchi-gumi si Kokusai-kai.

Mantuirea

Prea multe reguli, prea multe „cotizatii” datorate sefilor si nici
un scrupul. In Japonia nu remuscarile te fac sa te lasi de
Yakuza. Pleci, dar nu devii tradator. Incerci doar sa
treci neobservat. Despre o singura grupare Yakuza se spune ca s-ar
fi cait in mod sincer: Barabbas. Aceasta misiune protestanta a fost
fondata in 1995 de opt fosti gangsteri, sub presedintia lui
Yoshiyuki Yoshida. In prezent, el are 58 de ani, lucreaza ca agent
imobiliar si pastoreste alaturi de fiul lui o biserica deschisa
intr-o suburbie din Osaka.Yoshida, liderul gruparii
Dai-Nihon-Seigi-dan, a fost odata cel mai mare traficant de droguri
din Japonia. In 1978, in timpul Razboiului din Osaka,
fratele i-a fost ucis de un membru al Yamaguchi-gumi. Imediat si-a
pus oamenii pe urma lui Taoka, nr. 1 de la Yamaguchi, bossul
bosilor. El s-a ales cu o rana la gat, dar Taoka a fost gasit
decapitat pe o alee intunecoasa, o saptamana mai tarziu. Yoshida a
primit cinci ani de inchisoare. Cand a fost eliberat, una dintre
amante, o crestina originara din Coreea de Sud, il astepta alaturi
de o fetita, a lui. I-a schimbat viata. Si-a inchis organizatia
mafiota si s-a dedicat misionariatului, alaturandu-se organizatiei
Barabbas. Mesajul predicilor si conferintelor acesteia este
ca oricine isi poate schimba viata, dar ca numai Dumnezeu este
capabil sa-l schimbe pe Om. Misiunea Barabbas a fost
fondata de Suzuki Hiroyuki, un fost Yakuza atat de inglodat in
datorii, incat singura solutie a fost aceea de a deveni predicator.
Povestea lui a facut subiectul unui film intitulat Jesus Is My
Boss, produs de un coleg misionar, Tetsuo Nakajima, fost consultant
financiar al organizatiei Sumiyoshi-kai. Dupa ce a traficat mari
sume de bani vreme de 20 de ani, intr-o buna zi Tetsuo a luat-o
razna sub influenta amfetaminelor si aproape si-a omorat in bataie
un coleg, convins ca este tradator.

REVINO MAINE PENTRU A AFLA TOTUL DESPRE CAZUL SAVIANO SI
CAMORRA IN URMATORUL EPISOD AL MARATONULUI
„DESCOPERA SECRETELE MAFIEI”!

Nu rata niciun articol din maratonul
„Descopera secretele Mafiei” si vei afla ceea ce putini
au avut curajul sa va spuna pana acum… crima organizata se
desfasoara chiar langa tine, face parte din viata ta, fara ca macar
sa ai habar de asta!