Bishnoii – Ecologistii care au invins Moartea

Poveste din neinduratorul Thar

Desertul Thar, din partea de vest a Indiei, este un tinut pustiu unde Moartea domneste de milenii alaturi de fiicele-i nenduratoare, Disperarea, Pustietatea si Arsita… Acesta este desertul care face cele mai multe victime intre cei care se incumeta sa-l strabata. Aici mor anual mai multi oameni decat in Sahara, Atacama, Arizona, Gobi si Rub’al Khali la un loc. In Thar se gasesc, din loc in loc, mici petice de viata salbatica, unde cateva specii de plante si animale au reusit sa se adapteze regulilor de fier ale celui mai de temut desert al lumii. Oamenii s-au ferit de el dintotdeauna, doar cateva comunitati umane au reusit sa supravietuiasca la marginea sa. Intre triburile temerare, se distinge cel al bishnoilor, singurii care au reusit sa invinga desertul rajputilor. Tot ei sunt cei care au dezvoltat o viziune ecologica aparuta din religia lor, viziune care, alaturi de stilul lor de viata, poate servi drept model pentru salvarea intregii planete de catastrofa ecologica de care se face vinovata rasa umana.

• Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
• Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a…

La prima vedere bishno-ii par a fi doar un alt clan ciudat din almalgamul multicolor de triburi si comunitati care populeaza India din cele mai vechi timpuri. La o privire mai atenta, aceasta comunitate a celor care venereaza si celebreaza viata in toate formele sale, se ghideaza dupa un set de reguli unice nu doar in India, ci in intreaga lume. Cu alte cuvinte, nu a existat niciodata o astfel de comunitate umana care sa fi adus lupta pentru ocrotirea naturii la nivel de revolutie locala.Povestea bishnoilor a inceput undeva la mijlocul secolului al V-lea, cand Guru Jambdeshwar a decis schimbarea stilului de viata al tribului sau. Motivatia a venit in urma unei secete devastatoare care a distrus orice forma de viata din regiunea Marwar. Atunci, conform doctrinei bishnoi, insusi Zeul Vishnu, cel care se ocupa, in trinitatea hindusa Trimurti, de aspectul mentinator al intregii existente a Universului, i-a revelat lui Guru Jambdeshvar un numar de 29 de principii pe care credinciosii sai ucenici sa le urmeze cu sfintenie pentru a se impaca cu fortele naturii. In Rajastan, sub soarele neindurator care parjolea desertul Thar, asezat pe duna de nisip Samrathal Dhora (astazi devenita loc de pelerinaj pentru bishnoi), Guru Jambdeshvar, asemenea unui iluminat Moise ecolog, stramutat de Karma pe pamantul Indiei, facea publice poporului primele si cele mai sanatoase sfaturi prin care omul trebuia sa se reintoarca umil si intelept in sanul naturii. Cum cel mai important pricipiu emis de gurul hindus este : “Jeev daya palni, runkh lilo nahi gave” care se traduce prin “ sa ocrotesti cu orice pret copacii si animalele”, acest verset a devenit cartea de vizita a primilor revolutionari ecologisti din lume.

In dialectele locale “Bish” inseamna 20, iar “noi” cifra 9, astfel explicandu-se denumirea lor, cu toate ca unele izvoare vechi sustin ca si-au luat numele de la Vishnu (Bishnu, in gujarati), zeitatea cea mai venerata de catre bishnoi. Existenta lor de alungul veacurilor s-a desfasurat intotdeauna in zone aride, secetoase, ocolite de alte triburi. In mod traditional, au trait si traiesc si astazi in statele Uttar Pradesh, Madhya Pradesh, Gujarat, Haryana si Punjab. Bishnoii au trait intotdeauna inr-o armonie unica cu Natura si vietatile sale, celelalte triburi, la fel ca si contemporanii lor din prezent, nu isi pot explica, la prima vedere, de ce in satele bishnoilor este o abundenta de plante, iar animalele salbatice se simt in deplina siguranta printre sateni, pascand si alaptandu-si puii pe ulitele satelor cu aparenta saracacioasa, purtandu-se la fel de natural ca in padure, stepa sau desert. In ciuda, desertificarii continue, secetelor devastatoare si vanatorii sustinute care si astazi fac ravagii in India rurala, micile petice de viata din satele bishnoilor au oferit intotdeauna protectie nelimitata vietatilor inconjuratoare. Cu toate ca resursele de apa din Thar sunt echivalente cu viata insasi, mult sange varsandu-se si astazi in jurul rarelor fantani, Bishnoii si-au dezvoltat un sistem ingenios de colectare si pastrare a apei in niste puturi speciale denumite Kund. Atat de eficient este un Kund, incat nu este nevoie decat sa ploua de cateva ori intr-un an, pentru ca acestea sa fie plin cu apa, suficienta atat pentru nevoile zilnice ale bishnoilor, cat si pentru animalele domestice, cele salbatice sau copacii care cresc in jurul primei comunitati cu adevarat“eco” din lume.

Satele bishnoi sunt singurele asezari umane unde ziua in amiaza mare pot fi vazute turme de cerbi chital, grupuri mari de antilope negre indiene, chiar si grupuri de nilgai (cea mai mare antilopa din India). Stolurile de pasari se simt acasa, pauni, cocori sau berze mergand pe ulitele satelor in cautarea hranei aruncata de bishnoi. Atat de mare este dragostea lur fata de vietati, incat exista nenumarate cazuri documentate in care femeile bishnoi au alaptat la san puii de cerbi si antilope ramasi orfani dupa ce mamele lor au fost impuscate de braconierii lacomi de carnea scumpa de vanat… Toti Bishnoii sunt vegetarieni convinsi, nimeni dintre ei nu va manca niciodata hrana pentru care o viata a trebuit sa fie luata, cu pretul durerii si sangelui. Niciun astfel de om nu-si va astampara foamea cu carnea unui animal, fie el peste, pasare, molusca, insecta sau mamifer. Bishnoii prefera sa ramana flamanzi si insetati, dar sa stie ca animalele din jurul lor vor trai mai departe. Acesta dragoste fata de viata, dublata de lupta fara oprelisti pentru salvarea naturii, isi are originea in nenumaratele jerfe si martiraje indurate de bishnoi de alungul sangeroasei lor istorii.

Martiriul lui Amrita Devi

Evident ca daruirea bishnoilor pentru salvarea copacilor si animalelor le-a adus acestora multi dusmani de-a lungul timpului. Multi bishnoi s-au luptat cu arma in mana cu taietorii de copaci, la fel de multi au pornit la vanatoarea de braconieri cu riscul incasarii de gloante si sageti. Atitudinea lor este de neinteles pentru niste ecologi de astazi care salveaza balenele din fata computerului sau se lamenteaza cand aud de cazul Rosia Montana (motivand autocompatimitor ca muntii nostri aur poarta, noi cersim din poarta in poarta). Pentru bishnoi, posibilitatea de a muri pentru a salva o viata face parte din Khadana – sarbatoarea sacrificiului, multe Khadana presarand cu sange de martir istoria zbuciumata a unor oameni care au pus salvarea oricarei vietati si plante inaintea banilor sau dorintei egotice de a reusi in viata cu orice pret.
Primele sacrificii ale bishnoilor au fost reprezentate de jertfele a doua femei din satul Ramsari care au fost ucise de taietorii de lemne pentru ca se impotriveau taierii copacilor Kejrli (Prosopis cineraia). Acesti copaci nu au in Rajastan acelasi statut sacru printre hidusi, precum arborii de Banian si Pipal. In 1604, in fata mortii, femeile au emis probabil primul pricipiu ecologic, atunci cand si-au motivat gestul suprem al sacrificiului de sine, declarand ca “daca copacii vor muri, Thar-ul va creste, oamenii urmand sa aiba mai devreme sau mai tarziu aceeasi soarta”.

Intr-o marti neagra din luna a 10 Bhadrapad (conform calendarului hindus) din anul 1730, credinta bishnoilor avea sa fie supusa celui mai dramatic test, acela al mortii acceptate de bunavoie in cadrul auto-sacrificarii pentru cauza sfanta a salvarii naturii. Inceputul dramei a fost alimentat de dorinta Maharajahului Ajit Singh de a-si mai construi un palat in orasul Jodhpur. Pentru acest lucru, maharajahul avea nevoie de o cantitate imensa de lemne verzi de foc care urmau sa fie arse in procesul de obtinere a caramizilor si varului. Putine lucruri aduc furie in sufletul unui bishnoi, precum intentia de a taia un copac  verde, viu si sanatos. Consilierii Maharajahului i-au spus acestuia ca in tot desertul Thar nu se intalnesc copaci decat in preajma satelor de bishnoi. Toate incercarile oamenilor lui Ajit Sijgh de a-i mitui pe localnici au ramas in vant. Niciun credincios nu a acceptat bani in locul copacilor care le asigurau umbra, atrageau ploaia si ofereau hrana si adapost atat pentru ei cat si pentru animalele alaturi de care traiau in pace. Ura lui Ajit Singh a atins apogeul la aflarea vestii refuzului.

In dimineata zilei cu pricina, Girdari Das Hakim, omul sau de incredere, conducea un detasament compus din sute de taietori de lemne, acompaniat de soldati inarmati. Barbatii bishnoi erau plecati din sat la munca campului, in asezare neaflandu-se decat femeile si copiii. Prima care a auzit zgomotul barbar ale securilor care muscau din lemnul copacilor a fost Amrita Devi. Iesind din coliba alaturi de fiicele sale Asu, Ratni si Bhagu, in fata ochilor sai incepuse sa se desfasoare spectacolul oribil ala lacomiei si egoimului omului pe Terra. Girdari Das Hakim a incercat la randul sau sa o mituiasca, inspirat probabil de acelasi gest facut inainte de stapanul sau. Amrita Das a refuzat pe loc. Intr-un gest cu adevarat religios, femeia a imbratisat trunchiul unui arbore declarand pentru posteritate: “Daca trebuie sa cada un cap pentru a fi salvat un singur copac, atunci pretul suprem merita platit”…

Lama nemiloasa a toporului a trecut deopotriva prin gatul femeii martir si trunchiul copacului, taind doua vieti pentru vanitatea unui print… In fata jertfei mamei lor, cele trei fiice au ramas netulburate, imbratisand la randul lor cate un  trunchi de copac si murind de aceeasi moarte ca a celei care le daduse viata…

Cei 363 de martiri din Khejarli

Vestile despre jertfa Amritei Devi si a fiicelor sale s-au raspandit ca fulgerul printre sateni. Bishnoii din satul Khejarli s-au intalnit in cadrul unei consfatuiri traditionale Panchayat cu liderii altor 83 de sate de bishnoi din apropiere. Toti locuitorii au luat, fara cracnirea, aceeasi decizie capitala… Toti aveau sa se sacrifice de bunavoie pana cand taierea copacilor va inceta. Batranii, femeile, copiii si barbatii in putere s-au indreptat in tacere spre Kund-uri unde aveau sa-si savarseasca baia rituala inainte de calatoria cea mare. Apoi toti bishnoii din zona au imbratisat cate un copac astaptand calmi ca lamele securilor sa treaca intai prin trupurile lor…

Intr-un tarziu, vestile despre decizia lor incredibila au ajuns si la urechile Maharajahului Ajit Singh. Acesta necrezandu-si slujbasii, a incalecat in graba si alaturi de o mica escorta a purces spre Kherjali. In fata sangerosului spectacol, Ajit Singh a realizat dimensiunea crimei sale. Mut de tristete a ordonat incetarea taierilor concomitente de oameni si arbori. Dar pentru un numar de 363 de bishnoi, momentul sosirii Maharajahului a venit prea tarziu. Jertfa lor nu a fost insa in zadar. Cuprins de remuscari Ajit Singh a decretat ca orice incercare de a taia copacii sau arbustii din preajma satelor bishnoilor sa fie pedepsita cu moartea faptasilor. Totodata a interzis chiar si urmasilor din casa sa regala sa vaneze animalele salbatice care isi gaseau adapost in satele bishnoilor. Gestul fara precedent al curajosilor sateni a dus la plantarea in zona a 363 de copaci care omagiaza jertfa pentru salvarea vietii. Copacii exista si astazi, iar sanctuarul memorial construit de Indira Ghandi in mijlocul lor atrage si in prezent un numar mare de turisti.

Bishnoii si rusinoasa fapta a lui Salman Khan

Astazi bishnoii au un statut special in cadrul cultelor si comunitatilor din India. In onoarea lor, Ministerul Padurilor si Mediului din cadrul Guvernului Indian a instituit una dintre cele mai prestigioase decoratii ale Indiei, “Amrita Devi Bishnoi Wildlife Protection Award”. Decoratia este acordata pentru merite deosebite in protejarea naturii, fiind considerata cea mai prestigioasa decoratie indiana in domeniu. Autoritatile locale din statul Rajastan au lansat, la randul lor, un premiu in bani denumit “Amrita Devi Bishnoi Smriti Paryavaran Award”, acordat celor care se implica in programe viabile de conservare a mediului ambiant.
In zona denumita Abohar Tehsil din statul Punjab, un numar de 13 sate de bishnoi, alaturi de autoritatile locale, au reusit sa fondeze singurul sanctuar din lume care este compus din petice de viata salbatica care traiesc in armonie cu campurile cultivate ale locuitorilor.

Sacrificiul bishnoilor l-a inspirat pe Sunder Lal Bahuguna din statul indian Uttaranchal care, la mijlocul decadei 1970, a lansat celebra miscare Chipko Andolal, miscare in cadrul careia sute de femei de la poalele Himalayei s-au tinut de maini pentru a inconjura astfel copacii si a-i salva de lacomia nesocotita a companiilor forestiere din Europa si Statele Unite. Cu toate ca sunt o grupare religioasa de inspiratie hinduita, bishnoii au ales sa-si ingroape mortii, in loc sa-i arda, dupa cum cer ritualurile funerare hinduse, astfel economisind lemnul necesar rugurilor funerare. Aceiasi blanzi bishnoi sunt de temut printre vanatorii si braconierii care dau tarcoale animalelor salbatice aflate in grija lor. Dau dovada de acte de violenta inimaginabila la adresa oricarui vanator prins pe pamanturile lor. Multi astfel de ucigasi de animale, in scop “sportiv”, au fost linsati sau schiloditi pe viata de bishnoi. O zicala din India avertizeaza ca cel mai cumplit lucru care ti se poate intampla este acela de a fi un vanator prins de un sat de bishnoi. Lupta lor pentru Natura numara multi eroi si in zilele noastre.

Spre exemplu, pe data de 12 august 2000, Ganga Ram Bishnoi, un barbat de 35 ani, si-a pierdut viata in timp ce urmarea banda braconierilor condusa de celebrul Pepa Ram. A murit ca un erou lasand in urma o vaduva cu cinci copii. Autoritatile locale au facut totul ca urmasii sai sa beneficieze de educatie, alimente si haine. Pe data de 3 octombrie 1996, Nihal Chand Bishnoi a avut parte de acelasi sfarsit tragic pe cand se afla pe urmele unor braconieri de antilope negre … Si exemplele pot continua cu zecile. In memoria sacrificiului sau a fost turnat un film intitulat  "Willing to Sacrifice". Filmul a castigat distinctia “Best Environmental Film” in cadrul celei de a 5-a Editii a Festivalului International de film din Bratislava. O astfel de soarta, pe undeva binemeritata, era sa i se intample nimeni altuia decat celebrului Salman Khan, cel mai faimos actor din India. Nici carisma sa, nici milioanele de admiratoare, nu ar fi putut sa-l salveze de mania bishnoilor. Sfidand orice lipsa de respect, acest “dandy  de Bollywood”, atins de microbul vanatorii, s-a aventurat intr-o noapte sa impuste antilope chinkara si antilope negre indiene care pasteau la adapostul satului bishnoi Kankani din Jodhpur. Spre ghinionul sau, a fost zarit de Poonam Chand Bishnoi, un copil de 11 ani, care intr-un acces de furie, fara sa-i pese de notorietatea “megastarului” indian, l-a potopit  cu pietre atat pe Salman Khan, cat si pe insotitorii sai.

Copilul a retinut numarul de inmatriculare al masinii cu care veniserea vanatorii, si l-a raportat padurarului Bhanwar Lal Bishnoi. Impotriva lui Salman Khan a fost deschis un proces de braconaj, vedeta fiind gasita vinovata. Fiind un actor bogat si influent, bishnoii au primit in egala masura amenintari cu moartea si tentative de mituire pentru a-si retrage declaratiile. Dar cum aici este India, iar Dkarma si cinstirea poruncilor divine conteaza mai mult decat orice, satenii au ramas drepti in fata actului de justitie. Salman Khan a fost condamnat la cinci ani de inchisoare, avand totusi de ales intre a executa sentinta si a plati o compensatie baneasca uriasa catre Ministerul Padurilor si Mediului. Cum inchisorile indiene nu sunt chiar un hotel de lux, Salman Khan nu s-a gandit de doua ori si a renuntat la bani in favoarea libertatii.

Cele 29 de principii sacre ale Bishnoilor

1. Respecta cele 30 de zile de la nasterea oricarui copil si ai grija ca mama copilului sa nu faca nicio munca in gospodarie. 

2. In timpul perioadei menstruatiei, timp de 5 zile, femeile sa nu munceasca. Treburile lor vor fi facute de barbati.

3. In fiecare dimineata, imbaiaza-te obligatoriu.

4. Sa ai tot timpul un caracter onorabil, sa ai incredere in tine si sa te mentii pur si curat la suflet.

5. Roaga-te de doua ori pe zi, preferabil dimineata si seara.

6. In fiecare dimineata sa cantati imnuri de slava lui Dumnezeu

7. Ofera jertfa de alimente focului sfant Havan, fiind cupris de credinta si dragoste

8. Sa folositi intotdeauna apa si lapte curat si proaspat, filtrat de eventualele animale. Pentru foc, folositi doar lemne uscate pe care le veti curata de insecte inainte de a aprinde focul cu ele.

9. Vorbiti intotdeauna cu grija si ganditi inainte sa vorbiti.

10. Practicati iertarea sincera din adancul inimii.

11. Sa fiti milosi si binevoitori in mod sincer.

12. Este interzis cu desavarsire sa furi sau sa folosesti bunurile altuia fara incuvintarea sa.

13. Este interzis sa criticati sau sa condamnati pe cineva.

14. Este interzis sa mintiti sau sa ascundeti adevarul.

15. Nu va implicati niciodata in dispute inutile.

16. Sa postiti in ziua de Amwas.

17. Proslaveste si recita mantra lui Vishnu cu adoratie sincera.

18. Sa fiti milosi si plini de compasiune cu toate fiintele vii.

19. Nu taiati niciodata copacii sau ierburile verzi si vii.

20. Controleaza si invinge-ti furia. Supune-l pe Ajar (ura, mandria, ego-ul, infatuarea, deziluzia, atasamantele, dorinta carnala)

21. Mananca numai ce iti gatesti la tine acasa. Fereste-te sa manaci mancare impura sau gatita in conditii impure.

22. Asigura intotdeauna adapost pentru animalele abandonate sau haitute, astfel incat ele sa isi incheie viata cu demnitate si sa nu fie macelarite.

23. Nu castrati taurii sau alte animale.

24. Nu consumati sau vindeti opiu.

25. Nu fumati sau vindeti tutun.

26. Nu consumati sau vindeti orice alte droguri.

27. Nu beti sau vindeti niciun fel de bauturi alcoolice.

28. Nu mancati niciodata carne sau alte mancaruri non-vegetariene.

29. Nu folositi niciodata culori violete, albastre sau de alte nuante, extrase din plante vii.

CITESTE SI:

• Oscarurile ecologiei: 5 premii “verzi” isi asteapta castigatorii
• Greenblog
  
• Phoolan Devi – Regina Banditilor