Vampirii – monstrii constiintei noastre

Vampirii sunt printre primele creaturi demonice care au aparut in istoria omenirii si, lucru ciudat, exista in absolut toate culturile lumii, indiferent ca este vorba de Europa, Asia, Africa sau cele doua Americi. Se spune ca sunt nemuritori, iar faptul ca mitul lor dainuie cu putere de peste sase milenii nu poate decat sa confirme o atare credinta. Nascuti in tenebrele timpului si ale constiintei umane, vampirii continua sa ne bantuie imaginatia si, chiar daca zambim la auzul vechilor povesti de groaza care ii au in prim plan, o umbra de indoiala tinde cateodata sa ne atinga precum un fior rece… Si daca totul este mai mult decat un mit?

• Alege cel mai incitant fenomen paranormal!
• Galceava savantilor sceptici cu pasionatii paranormalului

Vampirii, de la inceputul lumii si pana azi

In Sumer, prima civilizatie a lumii, se vorbea acum peste 6000 de ani de Lilitu, o entitate infricosatoare asociata cu furtuna, desertul, visele negre si moartea copiilor. Atat de puternica era o astfel de creatura incat oamenii acelor timpuri nu o puteau combate decat printr-un compromis groaznic, anume invocandu-l pe regele demonilor, pe Pazuzu, cel mai vechi spirit malefic al umanitatii. Demonologia iudaica preia mitul sumerian si aminteste inca de  acum 2700 de ani de Lilith, un demon stravechi care se hranea cu sangele si maduva nou-nascutilor. Mai tarziu, in Roma, bantuia temuta Strix, o femeie inaripata ce consuma intestinele pruncilor, in timp ce in Grecia antica haladuiau lamiile, entitati demonice se sugeau sangele barbatilor si al copiilor.

Tot in acele vremuri apar sumbrele spirite ale noptii, incubus si succubus dupa denumirea lor latina, demoni fara corp ce se materializau in timpul noptii pentru a poseda sexual pe cei adormiti, de a le tulbura gandurile si uneori pentru a-i ucide. Triburile germanice pomeneau de Krampus – gheara, in vechile dialecte nordice- un monstru imblanit si incornorat care, asa cum o spune si numele, obisnuia sa-si sfasie victimele cu ghearele inainte de a le consuma. Odata cu aparitia credintei crestine in nordul Europei, temutul Krampus avea insa sa devina doar ajutorul Sfantului Nicolae, un spiridus hidos menit sa sperie copiii care nu erau cuminti. Tot in nord, de data aceasta in tarile scandinave, vechea religie pagana a locurilor vorbeste despre Valkyrii, femei frumoase si tinere care zburau, calare pe cai inaripati, deasupra campurilor de batalie, alegeau spiritele celor care urmau sa moara in lupta si le insoteau in Walhalla, salasul ceresc al zeilor peste care stapanea divinitatea suprema, Odin. Putini stiu insa de obiceiul macabru al frumoaselor semi-zeite, acela de a consuma cadavrele celor cazuti in lupta si de a bea sangele acestora de pe lesurile sau trupurile muribunde.

Krampus & Valkyrii

America de Sud era sub puterea liliacului vampir Azeman, in timp ce India tremura ingrozita in fata lui Vetala si a lui Gandharven. Nimeni nu stie cand au aparut vechile credinte indiene in vampiri, dar asemanarile lor cu cele europene sunt izbitoare. Vetala, spre exemplu, putea poseda corpul oricarei fiinte vii la fel cum o putea face si cu cei morti, lasand impresia ca acestia se intorc la viata. Printre placerile acestui demon se numarau crimele indreptate impotriva copiilor, nebunia si groaza starnite in randul oamenilor, precum si profanarea ramasitelor celor morti, singura metoda de a invinge o astfel de creatura fiind incantarea mantrelor sfinte.

In toata Africa exista credinte in existenta vampirilor stravechi. Daca in vestul Continentului Negru oamenii vorbeau despre asanbosam, demon cu dinti de fier ce traia in copaci si ataca pe oricine ar fi indraznit sa treaca prin dreptul ascunzisului sau, in estul continentului haladuia impundulu, entitate care putea lua forma unei pasari ce se hranea cu sangele si carnea muritorilor. Tot in Africa, de aceasta data in Madagascar, vechile legende pomenesc de ramanga, o creatura nemuritoare care vaneaza oamenii numai pentru a se desfata cu sangele acestora.

Chiar si China isi are vampirii sai, Jiang Shi, morti vii cu pielea verde si acoperita de ciuperci care se intorc din lumea de dincolo pentru a-si ucide semenii si a le fura esenta vietii… sangele. In Malaezia bantuiau demonii Penanggalan, Pontianak sau Lagsuir, in timp ce in Filipine haladuiau mandurugo (cei care se hranesc cu sange) si manananggal (cei care se pot fragmenta). Japonia aminteste de Nukebuki, creatura al carei cap poate zbura de unul singur pentru a vana oamenii pe timpul noptii, in timp ce Borneo este patria cumplitului Buau. Iar lista vechilor vampiri poate continua cu exemple nenumarate din toate colturile lumii.

Nicaieri insa mitul vampirilor nu a fost atat de puternic si de detaliat ca in Balcani. Practic, imaginea pe care o avem astazi despre vampiri vine din tari ca Serbia, Romania, Bulgaria sau Grecia. Chiar si termenul vampir apare pentru prima data mentionat in limba sarba. Acelasi monstru se numea strigoi in romaneste si vrykolakas, vorvolakas sau vorvolaka in limba greaca. Iar daca intre creaturile reprezentate de aceste denumiri existau initial diferente (spre exemplu, bautul sangelui este rar asociat cu vorvolaka), amestecul popoarelor din Balcani a dus la contopirea conceptiilor despre monstrii consumatori de sange sau de carne umana. Astfel se nastea vampirul sau varcolacul. Sa nu uitam evident si de „contributia”, daca ii putem spune astfel, a irlandezului Bram Stoker, cel care, prin romanul „Dracula”, a ridicat mitul vampirilor balcanici de la stadiul de poveste locala la cel de fenomen cu raspandire globala.

Nu trebuie uitate nici vechile credinte slave in vampiri, credinte care au fost atat de puternice incat nici macar crestinismul nu le-a putut face uitate. In schimb, crestinismul le-a asimilat iar astazi le regasim cu preponderenta in Balcani si in estul Europei. Asa se face ca riturile balcanice vorbesc de spiritele celor morti care continua sa se preumble printre cei vii timp de 40 de zile dupa moarte. In tot acest interval, rudele celor decedati sunt obligate sa lase cate o cana cu apa la streasina casei pentru ca sufletul sa isi poata alina setea, sa lase ferestrele sau usile deschise, sau sa imparta celor saraci lucruri pe care spiritul celui decedat sa le ia in lumea de dincolo. Nerespectarea acestor ritualuri sau a normelor ingropaciunii poate duce la transformarea celui mort in vampir.

Relatari despre vampiri

Sa ne mutam insa atentia de pe taramul miturilor catre cel mult mai problematic si mai patrunzator, cel al relatarilor istorice despre cazuri de vampirism. Una dintre cele mai elaborate si mai inspaimantatoare cronici vine din secolul al XII-lea, secol in care cronicarul si preotul William de Newburgh, relateaza o serie de intamplari fara nicio explicatie plauzibila aparenta, cel al cazurilor de vampirism care aveau loc in Anglia acelor timpuri. Trebuie mentionat ca William de Newburgh este recunoscut in special pentru ampla sa lucrare Historia Rerum Anglicarum, o enciclopedie medievala a regilor englezi din perioada anilor 1066-1198. De altfel, cronicarul englez este considerat parintele criticii istorice si reprezinta totodata una dintre cele mai importante surse istorice din prima parte a mileniului II. Pare ciudat ca un om renumit pentru obsesia cu care a incercat sa demonteze orice mit istoric, sa aminteasca de cazuri care ar face sa zambeasca orice pasionat de stiinta. Si totusi, William trateaza cu toata seriozitatea problema vampirilor, chiar daca termenul era cu siguranta necunoscut in acea perioada, si chiar mentioneaza faptul ca se asteapta la critici din partea scepticilor, cu atat mai mult cu cat nici nu dadea crezare unor atari fenomene, pana la proba contrarie.

Cazul vampirul din Melrose Abbey este una dintre cele mai cunoscute intamplari relatate de catre William de Newburgh. Acesta vorbeste despre un preot care si-a neglijat indatoririle monahale preferand sa duca o viata usuratica, mai ales ca facuse o pasiune pentru dame si pentru bauturi tari. Cronicarul afirma ca dupa moartea preotului, acesta s-a reintors dintre morti si ca a incercat de mai multe ori sa patrunda in manastirea in care obisnuia sa oficieze slujbele religioase. Cum portile manastirii erau incuiate pe timpul noptii, mortul-viu s-a indreptat catre casa uneia dintre fostele sale amante.Femeia a fost ingrozita sa il descopere langa ea, in timpul noptii, pe cel pe care il stia mort si a alertat autoritatile si pe preotii care il cunoscusera.  Alarmati, satenii au format echipe de oameni care sa pazeasca mormantul preotului, iar intr-una dintre nopti, acesta a fost vazut in momentul in care isi parasea locul de veci si se indrepta catre oamenii care ii urmareau miscarile. William mentioneaza ca un preot a lovit cadavrul cu un topor de lupta, obligandu-l sa se intoarca acolo de unde venise. Se spune ca pamantul l-a acoperit ca si cum nimic nu se intamplase. La ivirea zorilor, oamenii au dezgropat cadavrul preotului si au fost socati sa vada urmele lasate de topor precum si un sicriu ce mustea de sange. Trupul monahului a fost ars iar cenusa arunca in vant.

Un alt caz interesant, relatat de catre William de Newburgh, este cel al vampirului din Alnwick. Este vorba de un barbat ce incerca sa isi suprinda sotia necredincioasa, ascunzandu-se in podul casei. Din nefericire, tavanul nu a rezistat, iar barbatul s-a prabusit pe podea, decedand in ziua urmatoare. La numai cateva zile de la inmormantare, localnicii au alertat autoritatile sustinand ca decedatul a fost surprins in mai multe randuri in timp ce mergea haotic pe strazile orasului. Concomitent, o boala ciudata lovise mica urbe britanica, mai multi oameni decedand in urma inexplicabilei maladii. Un preot a luat initiativa si, dupa ce a dezgropat cadavrul impreuna cu mai multi sateni care se oferisera voluntari, a remarcat ca lesul avea gura plina cu sange, sange care a tasnit cu putere in momentul in care preotul a infipt varful unei sabii in pieptul acestuia. Oamenii au transportat cadavrul in afara orasului, acolo unde l-au ars complet. In aceeasi zi, boala misterioasa a disparut.

Astfel de relatari nu reprezinta insa doar marturii ale unor vremuri apuse. Mult mai aproape de zilele noastre, mai precis in secolul al XVIII-lea, intregul Imperiu Austro-Ungar, Balcanii si Germania au fost cuprinse de o adevarata febra a vampirilor. Zeci de cazuri au aparut brusc determinand mobilizarea caselor regale care au trimis pe teren echipe intregi de vanatori de vampiri, de medici si de oameni de stiinta care sa elucideze misterul. Spre groaza multora, marturiile venite din partea „specialistilor” nu au fost deloc in masura sa linisteasca masele. Este cazul sarbului Peter Plogojowitz, un taran despre care a existat convingerea ca s-a transformat in vampir, cauzand moartea a noua apropiati. Cazul reprezinta si astazi una dintre cele mai spectaculoase si bine documentate marturii cu privire la existenta vampirilor.

Vechile cronici vieneze mentioneaza cazul lui Peter Plogojowitz, taran nascut in satul Kisilova, care ar fi decedat in anul 1725, moartea sa fiind urmata de decesul brusc al mai multor vecini si apropiati. Nimeni nu si-a putut explica motivele disparitiei acestor oameni, dar exista mentiunea ca toate victimele ar fi pomenit pe patul de moarte despre atacurile nocturne ale lui Plogojowitz. Mai mult, sotia acestuia si-a abandonat casa si a parasit satul dupa ce a afirmat ca defunctul sau sot o vizitase intr-o noapte pentru a-i cere opanci (opincile). Fiul lui Peter nu a fost la fel de norocos. El a apucat sa le spuna apropiatilor ca tatal sau il vizitase intr-o noapte pentru a-i cere mancare. A doua zi, tanarul a fost gasit mort, ucis brutal, in casa parinteasca. Trecusera noua zile de la decesul lui Peter Plogojowitz. Cazul a aprins spiritele chiar la curtea imperiala din Viena, Kameralprovisor Frombald fiind trimis sa instrumenteze cazul. Trimisul curtii a asistat la exhumarea cadavrului si, spre surprinderea sa, a observat ca semnele vampirismului descrise in folclorul local existau din plin in situatia de fata. Peter nu prezenta semne  de descompunere, pielea ii cazuse pentru ca o alta noua sa ii ia locul, barba si unghiile continuasera sa creasca iar gura acestuia mustea de sange proaspat. Veliko Gradiste, preotul satului Kisilova, a strapuns pieptul cadavrului cu un tarus, gest urmat de un veritabil val de sange care tasnise din gura si urechile mortului. Lesul a fost apoi incinerat iar mortile misterioase au incetat.

Evenimentul a fost relatat pe larg alaturi de cazul unui alt vampir sarb din aceeasi perioada, haiducul Arnaut Pavle (Arnold Paole in limba germana), in cel mai vechi ziar al lumii, Wienerisches Diarium, publicatie aparuta pentru prima data in anul 1703 si care isi continua existenta si astazi sub numele de Wiener Zeitung. De altfel, cazurile descrise in numarul din 21 iulie 1725 reprezinta prima mentiune dintr-o editie printata de ziar a cuvantului „vampir” – (…so sie Vampyri nennen…).

A fost nevoie de interventia imparatesei Maria Tereza de Austria pentru ca isteria sa ajunga la un final. Aceasta si-a trimis medicul personal, pe Gerard van Swieten, pentru a investiga cazurile de vampirism. In urma concluziilor acestuia, Maria Tereza a emis un decret prin care anunta ca vampirii nu exista si ca orice act de exhumare si de profanare a cadavrelor reprezinta o infractiune ce intra sub incidenta legii penale. In aceeasi perioada insa, preotul si invatatul francez Dom Augustine Calment publica o ampla lucrare in care facea trimitere la mai toate cazurile de vampirism care fusesera mentionate vreodata in Europa. Concluzia sa? … Vampirii exista!

Vampirii in atentia oamenilor de stiinta

Ca orice fenomen ce nu poate primi o explicatie logica, vampirismul a fost privit cu un scepticism urias de catre oamenii de stiinta din ultimele secole. Unul dintre acestia, istoricul si balcanologul de origine germana, Mario Kreuter, este convins ca, macar in cazul credintelor balcanice, vinovata este Biserica Ortodoxa. In opinia savantului, aceasta nu a acordat suficienta atentie „cultului mortilor”, iar lacunele au fost umplute de oameni cu imprumuturi din superstitii vechi. Extrapoland problema, putem spune ca o atare lipsa de cunostiinte a dus la nasterea mitului vampirilor in toate culturile lumii.

Cu secole in urma, atunci cand un individ murea si, la scurt timp, era urmat de o ruda sau de cineva apropiat, exista traditia morbida ca primul sa fie dezgropat pentru ca oamenii sa fie siguri ca nu el este vinovat de tragedie. Mortul era gasit de cele mai multe ori cu pielea rozalie, cu gura plina de sange si, uneori, in alta pozitie decat cea in care fusese ingropat. Este o faza fireasca a procesului de descompunere, dar oamenii nu stiau asta. De fapt, ei erau convinsi ca mortul… nu murise de tot. Se putea intampla si ca decedatul sa pastreze aspectul unui om viu chiar si dupa o perioada destul de mare de la inmormantare. Din nou, nimeni nu avea idee ca astfel de fenomene sunt absolut naturale si au drept cauza compozitia solului. De aici si pana la invetarea vampirilor nu a mai fost decat un pas.

Continuand pe aceeasi linie, putem adauga faptul ca mortile misterioase in randul membrilor aceleiasi familii sau a persoanelor apropiate isi pot gasi azi o explicatie cat se poate de simpla… bolile contagioase. Evident ca un astfel de termen era complet necunoscut in urma cu cel putin doua secole, cat despe infectii, virsuri si carantina nici ca poate fi vorba. Pentru oamenii nestiutori si ingroziti de ceea ce se intampla in jurul lor, o explicatie supranaturala era cea mai la indemana. Sa luam, spre exemplu, cazul celebrilor vampiri sarbi din perioada anilor 1720-1725. Istoricii au demonstrat ca in acei ani, atat peninsula Balcanica, cat si centrul Europei, fusesera cuprinse de o puternica epidemie de turbare, boala fara nicio forma de tratament si fara nici o explicatie.

Agentul patogen al turbarii este un virus ce se poate transmite, printre altele, si prin muscatura. In general, oamenii il contractau de la animale, lupi, caini sau vulpi, creaturi asociate deseori cu vampirii. Iar simptomele le puteti afla nu numai din manualele de medicina ci, la fel de simplu, o puteti face citind, spre exemplu, romanul „Dracula” al lui Bram Stoker. Boala debuteaza cu febra si lipsa poftei de mancare. Cei afectati sunt extrem de sensibili la lumina (fotofobie), la apa (hidrofobie) si la mirosurile puternice (cum ar fi cel de usturoi). La fel ca si in cazul animalelor, bolnavul este foarte agitat si deseori devine agresiv incercand chiar sa ii muste pe cei de langa el. Apare, de asemenea, o superexcitare sexuala. Muschii gatului se contracta dureros lasand sa se vada dintii ranjiti ai celui afectat. In final se instaleaza paralizia totala, iar victima moare in urma blocarii cailor respiratorii. O moarte constienta, identica cu cea a victimelor temutului Dracula. Sa fie turbarea adevarata cauza a „vampirilor”? „Categoric da”, sustine neurologul spaniol Juan Gomez Alonso, desi acesta admite ca este posibil ca la originea miturilor sa nu fie doar turbarea ci, mai degraba, o suma de boli.

In vestul Europei si in cele doua Americi, o explicatie in cazul vampirismului poate fi, mai degraba, tuberculoza. Ca si alte boli extrem de contagioase, tuberculoza putea afecta mai multi membri ai aceleiasi familii, iar in cazul in care unul dintre acestia deceda, fiind urmat la scurt timp de altii, era „clar” ca se transformase in vampir. Bolnavii de tuberculoza au deseori ochii injectati, implicit o puternica sensibilitate la lumina, pielea palida si rece, si expectoreaza sange, sugerand celor sanatosi ca singurul mod in care individul in cauza isi putea pastra lichidul vital era acela de a-l lua de la altii. Simptomele va suna cunoscut? Evident, doar sunt cele clasice din miturile vampirilor.

Mult mai aproape de zilele noastre, mai precis in anul 1985, biochimistul David Dolphin a lansat o ipoteza interesanta, aceea a legaturii dintre vampirism si o boala destul de rara, numita porfiria. Afectiunea, descrisa pentru prima data in 1874 de catre medicul german Felix Hoppe-Seyler, se manifesta printr-o dereglare a formarii globulelor rosii. Pofiricii au o paloare aproape cadaverica si sunt sensibili la lumina. Dintii insangerati si tendinta de a consuma sange completeaza un tablou cinic.

Privit intr-un asemenea context, mitul vampirilor revina parca acolo unde ii este locul, printre povestile si basmele stravechi.

 _____________________________________________________________

REVINO MAINE PENTRU A AFLA TOTUL DESPRE EXPERIENTELE DIN PRAGUL MORTII IN URMATORUL EPISOD DIN MARATONUL DESCOPERA FENOMENELE PARANORMALE! Expresii ca „intreaga viata mi-a trecut prin fata ochilor” sau „nu te indrepta spre lumina” au devenit deja de notorietate. Ce anume insa reprezinta aceste fenomene? Sunt experiente spirituale? Halucinatii? Modificari chimice la nivel cerebral in momentul mortii? Sau sunt ele dovada clara a existentei vietii de dupa moarte? Afla maine numai pe www.descopera.ro.