Hunii – Nomazii care au umilit Roma

Se starneste iures in stepe…

Putine popoare au reusit sa sadeasca frica irationala, groaza fara de margini si disperarea pe batranul continent european, asa cum au facut-o hunii. Nimeni in acele vremuri demult apuse nu a anticipat navalirea lor. Nici cei mai intelepti generali sau oameni politici ai subredului la acea vreme Imperiu Roman, nu au anticipat nici in cele mai negre cosmaruri o asemenea napasta. In acest rastimp, in stepele nemarginite ale Asiei Centrale, triburile unor ciudati calareti cu ochi ingusti si capete tuguiate grotesc se puneau in miscare spre Soare Apune cautand noi pasuni pentru turme. Pentru cetatea Romei, sortii nu erau de bun augur. In inclestarile ce urmau sa vina, trufasul imperiu al Antichitatii, la acea data impartit in  doua, avea sa fie zguduit de cei mai dificili razboinici cu care se infruntasera vreodata celebrele legiuni romane. Pentru a avea insa o imagine a prapadului care a trecut peste Europa, trebuie sa poposim un moment in preajma secolului III dupa Hristos.

• Agatha Christie, Regina Crimelor și Misterelor. Cea mai bine vândută romanicieră din toate timpurile
• Ingrid Bergman, persecutată pentru relația cu regizorul italian Roberto Rossellini. „Am trecut de la statutul de…

Atunci, pe scena istoriei incepea sa isi faca loc un un popor aspru care avea sa dea tonul invaziilor devastatoare, desavarsite mai apoi de mongoli, tatari si turci. Din noianul de populatii turcice care roiau in stepa fara de sfarsit cuprinsa intre Carpati, Caucaz, Altai, Siberia si Persia, confederatia triburilor hune a fost cea care avea sa declanseze prima expansiune a popoarelor de sorginte pur turcica in Europa.  Originea exacta a hunilor a fost subiect de dezbateri intre istorici, dezbateri care s-au intins pe parcursul secolelor fara a veni cu un raspuns definitiv. Daca primii cronicari crestini care i-au descris pe huni erau convinsi ca sunt nici mai mult nici mai putini decat diavoli in avangarda Necuratului care pregatea lumea de Apocalipsa, unii istorici moderni au fortat o apropiere intre huni si triburile Xiongnu din nordul Chinei, pe baza translatiei fonetice de la Xiongnu-Xungnuu Xunuu-Hunnu-Hunn, prezenta in documentele antice chinezesti si in cele romane. Ipoteza este atacata de numerosi alti istorici care prezinta drept contra argument, manuscrisele din Sogdiana secolului IV, care mentionau triburile Hun, in timp ce manuscrise similare chinezesti din aceeasi perioada vorbeau deja de invaziile triburilor Xiongnu impinse in China de catre mongoli.

Date istorice credibile arata insa ca hunii erau prezenti in nordul Marii Caspice, undeva in secolul III dupa Hristos. Manati de o seceta crunta care le-a distrus iarba pentru cai si vite, hunii s-au vazut nevoiti sa migreze spre Vest. Primii care au avut nenorocul sa se afla in fata hoardelor flamande, erau alanii, cei scoboratori din sciti, singurul popor de etnie iraniana din Europa. Nu au avut nicio sansa. Continuandu-si drumul pre vest au intalnit triburile gotilor, mai precis ale ostrogotilor. Sortii celor din urma au fost cruzi. Oriunde s-au luptat, victoria a apartinut hunilor. Regatul lui Eramanaric a fost sters de pe fata pamantului. Barbarii goti erau eliminati de alti barbari mai puternici in drumul lor spre Europa. Fara indoiala, la urechile capeteniilor hune ajunsesera zvornuri despre un tinut unde oamenii erau bogati, dormeau in case si castele si aveau apeducte unde se puteau spala in voie…In acelasi timp, o alta aripa a armatelor hune trecea fulgerator Muntii Caucaz pentru a ravasi regatul armean, ajungand intr-un final pana in insorita Sirie. Furia stepelor fusese dezlantuita. Timp de mai bine de o suta de ani, lumea a avut un motiv serios sa tremure.

Imperiul carutelor

Cum aratau oare acesti razboinici hoinari atat de diferiti in obiceiuri si infatisare de vechile populatii europene? Care era organizarea lor sociala? Care le erau secretele militare?

Istoria ne-a lasat surprinzator de putine date si artefacte de la poporul care i-a infant pe romani si care a devastat cea mai mare parte a Europei… Hunii erau un neam de sorginte turca. Doar ca turcii din acea vreme aveau o infatisare total diferita de cetatenii Republicii Turcia de azi.  Succesele hunilor s-au datorat in mare masura unui animal domestic banal la prima vedere, calul. Fara de cai, hunii nu s-ar fi putut misca in voie in caz de atac, si nici nu si-ar fi desfasurat pe campul de batalie, manevrele si tertipurile lor unice, in fata carora temutele legiuni romane s-au vazut neputincioase. In stepe, calul este la fel de important precum aerul. Caii erau necesari pentru migratie, transport, vanatoare, comert si evident, razboi. Imediat dupa momentul nasterii, nou nascutii huni erau asezati de parinti in desagi pusi direct pe cai. Apoi, dupa ce baietii invatau sa mearga, erau tinuti calare pe cai de catre tati. Se poate spune pe buna dreptate, ca hunii invatau concomitent mersul si calaria…

Povestea cu carnea tinuta sub saua calului , nu este deloc o legenda. Hunii, la fel ca toate popoarele migratoare, se hraneau preponderent cu carne de vita, oaie sau cal; carnuri care au o textura tare si fibroasa dupa ce au fost fripte. Pentru a le fragezi, hunii isi puneau viitoarele mese sub saua calului. Carnea era fragezita in acest fel de greutatea corpului calaretului, sarandu-se in acelasi timp datorita transpiratiei sarate a cailor. Efectul psihologic creat de infatisarea fizica a hunilor a servit cu siguranta drept factor de intimidare al tuturor popoarelor de europeni care i-au intalnit. Nici macar romanii, care cunoscusera toate semintiile antichitatii, nu mai vazusera astfel de oameni. Istoricul francez Marcel Brion, considerat cel mai mare specialist in istoria hunilor , evoca sursele romane cand face o prezentare teribila a acestora:
“Niciodata nu s-au vazut astfel de oameni, nici la persi, nici macar la etiopieni. Aveau brate lungi, un piept lat si picioare scurte si cracanate de la timpul  petrecut in saua calului. Aveau o fata turtia, in care ochii mici, trasi spre tample, pareau ca au o sclipire de cruzime vicleana.”

Aerul grotesc, de fiinte monstruoase venite parca dintr-o alta lume, era intregit de forma atipica a craniilor lor. Dintre toate popoarele stepei, hunii au perpetuat un obicei unic, intalnit doar la ei si care a disparut odata cu ei din istoria Asiei. Astfel, din motive inca necunoscute, inca din frageda copilarie, capetele baietilor huni erau deformate cu ajutorul unui aparat facut din scanduri si curele. Sub efectul acestuia, capetele viitorilor razboinici huni capatau o forma alungita asemanatoare unui ou. Cum obisnuiau sa umble rasi in cap, infatisarea lor a fost inspaimantatoare pentru primii ambasadori romani care i-au intalnit. Umblau tot timpul imbracati in piei de animale tabacite, acoperindu-se cu blanuri pe timp de iarna, cand vantul din stepe taia in carne vie. Traiau in jurul turmelor de vite si oi pe care le pasteau pe teritorii imense, aflandu-se in perpetua miscare in cautarea pasunilor poaspete. Femeile, copiii, batranii si avutul jefuit era transportat in carute. Ca arme de aparare aveau doar platose usoare facute din piei de bivol, care le acopereau pieptul si abdomenul, alaturi de camasi de zale. 

La fel ca orice alt popor al stepelor, armata huna era alcatuita exclusiv din calareti inarmati. In lupta se ajutau de scuturi rotunde, sabii drepte cu doua taisuri de inspiratie sassanida si sulite usoare. Dar baza si secretul succesului lor militar a rezidat in arcul cu sageti pe care, ca orice popor turcic, l-au dus la perfectiune. Arcul hunic era o arma comoda, foarte usoara, lesne de transportat si foarte puternica. Era un arc compozit realizat din straturi succesive din lemn elastic, fiind intarit cu coarne de animal. Sagetile hunilor puteau strapunge orice obstacol, scuturi, armuri, razboinici dusmani. Tacticile lor militare nu puteau fi anticipate, nici blocate. Cand zareau alte triburi la linia orizontului, pur si simplu atacau in forta. Dupa care dispareau subit, doar pentru a reaparea din alta parte si a lovi din nou.

Daca erau la randul lor atacati, isi ascundeau intr-o clipita animalele, femeile si copiii in spatele unui cerc facut din carute, in timp ce luptatorii treceau la atac. Viteza si manevrabilitatea calaretilor huni, adaugate stolurilor de sageti, erau prea mult pentru orice armata. Dupa ce potopeau adversarii cu mii de sageti, calaretii huni patrundeau in liniile derutate ale soldatilor inamici, taind in stanga si dreapta cu sabiile. Lupta era pentru ei la fel de naturala ca actul mancatului sau dormitului. Eficenta lor i-a facut foarte cautati pentru a fi angajati ca mercernari. Ca o culme a ironiei de care da dovada uneori Istoria, cetele de calareti huni au fost cele care au inclinat sortii bataliei de la Sisca  din anul 388, cand armatele Imperiului Roman de Rasarit le-au zdrobit pe cele ale Imperiului Roman de Apus.

Istoricii vremii au fost mereu tentati sa exagereze marimea hoardelor hune. Astfel se vehiculeaza cifra de 200.000 de oameni pentru armata condusa de Attila la Campiile Catalaunice. Adevarul este ca regele hun avea doar 30.000 de luptatori, jumatate dintre acestia fiind pedestrasi germanici si ostrogoti. Hunii aveau un respect deosebit fata de razboinici. Chiar si luptatorii dusmani care dadusera semne de vitejie erau onorati de huni. Un obicei hun cerea ca toti calaretii stepelor sa-si cresteze adanc obrajii atunci cand era ingropata o capetenie viteaza. Dupa traditiile hunilor, marii luptatori trebuiau plansi cu lacrimi de sange de barbati… „Nu bociti cu lacrimi de femeie!”…

Attila – Biciul lui Dumnezeu

Viata si istoria hunilor se confunda cu insasi existenta celui mai mare rege al acestor nomazi incrancenati. Attila in persoana a condus confederatia hunilor pe cele mai inalte culmi. In timpul domniei sale, efemerul Imperiu Hun se intindea din Germania la Muntii Urali, si de la Dunare la Marea Baltica. In subconstientul egregorului european, Atilla a fost retinut ca o intrupare a cruzimii si a rapacitatii. In contrast, unele cronici, precum si trei saga vikinge, il descriu sub numele vikingizat de Atli, ca pe un rege generos si vizionar.

Epopeea lui Attila incepe odata cu alianta facuta de unchiul sau, regele hun Rua cu nimeni altul decat conducatorul legiunilor romane, generalul Flavius Aetius. Rua, de fapt, urmarea mai mult decat atat. Regele hun planuia o invazie masiva in Imperiul Roman de Rasarit. Spre norocul temporar al romanilor, Rua a fost lovit de fulger in timp ce calarea prin stepa alaturi de oamenii sai. Amenintarea nu trecuse insa. Din contra, se accentuase… Nepotii lui Rua, fratii Attila si Bleda au mostenit in egala masura tronul. Cum doua sabii nu vor incapea niciodata intr-o singura teaca, Attila a aranjat ca fratele sau sa fie ucis “accidental” la o vanatoare. Liber de rivalul sau din acelasi sange, Attila si-a concentrat toata atentia spre romani. Chiar daca se afla in decadere, civilizatia romana prezenta inca multe tentatii pentru aprigul nepot al lui Rua. In acest scop, Attila atacase granitele Imperiului inca de cand traia fratele sau, fortandu-i pe romani sa semneze tratatul rusinos de pace de la Margus (in prezent Pozarevac), in care romanii se obligau nu doar sa le plateasca hunilor 115 kilograme de aur, ci sa-si deschida pietele comertului cu hunii.

Dupa acest prim scucces, Attila porneste o campanie de cucerire in Estul continentului, subjugand si cucerind triburile popoarelor migratoare care rataceau prin zona. Intors in Pannonia, unde hunii se stabilisera atrasi de campiile care le ofereau o imagine familiara stepelor, Attila a turbat de furie la aflarea vestii ca romanii nu si-au platit tributul. In plus, episcopul din Margus trecuse Dunarea si jefuise mormintele nobililor huni. Armata romana era prea slaba pentru a stavili puhoiul hun. Orase precum Margus, Sigindunum (Belgradul de astazi) si Virminacium, au cazut unul dupa altul. Romanii au impus un armistitiu urgent in anul 441, dar razboiul a reinceput doi ani mai tarziu, Attila fiind exasperat din cauza neplatii repetate a tributului. Capetenia hunilor se indreapta spre sud, incendiind orasele Sardica, Filipopolis si Arcadiopolis.

Hunii au atins zidurile Constantinopolului , infrangand armata imperiala chiar in fata capitalei Bizantului. Totusi, asediul cetatii s-a dovedit lipsit de succes pentru hunii care l-au abandonat. Attila isi continua expeditia de jaf si cucerire zdrobind in totalitate armata imparatului roman Teodosius in batalia de la Chersonesus. Hunul primeste doua tone de aur pe loc de la romani, plus promisiunea ca-i vor plati alte 700 de kilograme de aur anual. Odata deschis apetitul hunilor pentru bogatii, Attila porneste iarasi o expeditie de jaf in urma careia, conform unei cronici galice, a ars peste 70 de orase. Incantat de succesele sale, regele este animat de cucerirea Imperiului Roman de Apus. In acest scop, hunii invadeaza Galia in anul 451, in drumul lor distrugand si arzand Germania. In aceasta expeditie, Attila era insotit de aliatii sai gepizii, ostrogotii, rugienii, scirienii, herulii, turingienii, alanii si burgunzii. A urmat caderea oraselor Metz si  Paris. A ramas deopotiva in legende si in istorie modul in care generalul Aetius, nimeni altul decat fostul prieten din copilarie al lui Attila, l-a oprit pe acesta din urma in batalia de la Campiile Catalaunice.

Attila, intr-o magistrala miscare militara, isi strange resturile armatei si dupa ce a simulat un atac asupra Imperiului Roman de Rasarit, trece Alpii pe teritoriul unde este astazi Elvetia, pentru a aparea brusc in nordul Italiei. A urmant caderea si arderea oraselor Aquileia, Vicetia, Verona, Brixia, Bergomum si Milan. Oamenii au fost masacrati fara mila iar pamanturile le-au fost incendiate. Invazia iminenta a Romei a fost oprita doar de catre demersurile diplomatice ale Papei Leo, in urma carora Attila s-a indreptat spre Pannonia. Intoarcerea printre cei din tribul sau a fost de rau augur pentru sangeroasa capetenie venita din stepa. Pentru a-si sarbatori victoriile, Attila organizeaza o petrecere fara precedent al carui punct culminant il reprezenta nunta sa cu Ildiko, o fata de neam germanic care cazuse pe placul hunului.

Imediat dupa noaptea nuntii, temutul Attila moare in patul nuptial in urma unei… sangerari nazale. Cercetarile moderne au stabilit ca Attila a murit datorita unui complex de factori reprezentat de o betie crunta peste care s-a suprapus o hemoragie interna cauzata de varicele esofagian de care suferea . Stranie soarta pentru spaima Europei… obligata sa sucombe in propriul sange, dupa o noapte de amor. Sfarsitul sau a insemnat disparitia aproape instantanee a imperiului hun de pe scena Istoriei. Imediat dupa funeraliile fastuoase ale hunului numarul 1, au inceput luptele interne intre fii sai : Elak, Dengizik si Ernak. Anul imediat urmator, odrasele lui Attila au fost infrante in batalia de la Nedao de catre ostrogotii si gepizii condusi de Ardaric, cel din urma fiind nimeni altul decat cel mai bun general al lui Attila… Hoardele hune s-au retras in dezordine in partile scitilor unde au disparut la fel de brusc precum au aparut in istorie…

Kutriguri si utiguri, nicio urma de unguri

Multe popoare migratoare au incercat sa-si revendice originea direct din teribilii huni. Dintre acestia triburile turcice ale proto-bulgarilor au avut cele mai stranse legaturi cu hunii refugiati din Europa. Relatia dintre hunii cazuti din glorie si bulgarii de pe Volga a a mers asa de bine incat cele doua etnii au facut o alianta. Noua entitate politica s-a numit initial Onoguria, apoi Utiguria, devenind in final Kutriguria. Kutrigurii au atins maximul de dezvoltare sub hanul Kubrat, dupa care au disparut din istorie fiind cuceriti de catre Gok-turci, stramosii directi ai otomanilor. Insa in vremurile apropiate, cea mai vehementa asociere cu hunii a venit din partea ungurilor. Apropierea intre unguri si huni este insa mai mult decat fortata, daca tinem cont de adevarul istoric.

In primul rand, hunii erau neam turcic, vorbitor de limba turcica. Din limba huna s-au pastrat pana in prezent doar 3 cuvinte mari si late : Medos, Strava si Kamos, cuvinte care nu au niciun corespondent in limba ungara. Insusi numele de Attila are rezonanta in limbile turce. In unele dialecte turcice, termenul “Atil” are sens de verb si semnifica “a ucide”… Hunii apartineau din punct de vedere etnic ramurii turcilor oguzi, din care mai fac parte, bulgarii, avarii, khazarii si chuvasii. Maghiarii au fost la randul lor un popor nomad al stepelor de origine asiatica, dar de etnie ugrica. Al doilea argument este acela de ordin temporal. Maghiarii s-au stabilit in campia Pannonica la peste 400 de ani dupa ce hunii fugisera inapoi in stepele Asiei. Cu toate acestea, tanarul stat maghiar proaspat stabilit in Pannonia s-a revendicat de la huni pentru a-si insusi influenta capitalul politic de nenumarate ori in istorie. Dupa cum mentiona un istoric ungur, maghiarii foloseau foarte rar numele de Attila, rusinandu-se de el deoarece era perceput in toata Europa ca numele unui criminal istoric, pana la momentul revolutiilor din 1848, moment in care, intr-un acces de nationalism gresit canalizat, tot mai multi maghiari au inceput sa-si boteze copiii Attila. O parte a istoricilor nationalisti maghiari a continuat in aceeasi nota pana in pragul secolului XX, fiind convinsi bunaoara ca secuii ar fi descendenti puri din huni. Adevarul istoric insista totusi ca secuii se trag din triburile avare.

In preajma anului 2005, un grup de circa 2.500 de cetateni maghiari au inaintat o petitie guvernului ungar din acea perioada, in care cereau sa fie recunoscuti ca minoritate huna direct descendenta din Attila. Cererea le-a fost respinsa fara drept de apel de catre autoritatile de la Budapesta, cu toate ca grupul actiona inca din anul 1990, fiind ghidat de o ideologie mistica proprie de inspiratie proto-maghiara. Autoritatile maghiare si-au motivat decizia prin faptul ca grupul auto-proclamat nu poseda niciun bagaj cultural sau fonetic care sa ateste acest lucru. Astazi, conform tuturor specialistilor, minoritatea chuvasa din Rusia este populatia care se inrudeste cel mai mult cu stravechii calareti care au ingrozit Europa…

CITESTE SI:

• Flavius Aetius – un dac in slujba Romei
  
• Cum au uitat romanii un mileniu de istorie & Cum au uitat romanii un mileniu de istorie (II)
• Timur Lenk – omul de fier