Stare de urgenta: bolile care ne pandesc in 2009
Potrivit ultimului bilant dat publicitatii la finele saptamani trecute de Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS), 11.168 de cazuri de imbolnaviri cu gripa porcina si 86 de decese au fost inregistrate, pana acum, in 42 de tari.
Cu doar cateva saptamani inainte de declansarea “pandemiei” mediatice generate de gripa “porcina”, un raport european “cartografia” amenintarile infectioase ale lui 2009: Tbc, hepatite si multe bacterii necunoscute, venite din Extremul Orient, ameninta Occidentul.
Calatoresc cu avionul, uneori “la bordul” unor persoane care nici macar nu sunt constiente de prezenta lor; parcurg mii de kilometri pana cand ajung in Europa, si aici ataca. Sunt virusuri si bacterii, pasageri inspaimantatori carora nicio vama sau control al pasapoartelor nu le poate tine piept.
Pentru a tine sub control acest flux, expertii europeni se uita spre Est (inclusiv spre Romania): de-aici, cred ei, ajung in tarile occidentale unii dintre dusmanii cei mai de temut ai sanatatii, favorizati fiind de conditiile de igiena deficitare si de proasta administrare din sistemul medical.
Virus la sud-est
In Orient sunt endemice doua din cinci urgente sanitare identificate de Centrul European pentru Prevenirea si Controlul bolilor (Ecdc): gripa aviara si tuberculoza. Dar si buna parte dintre cele 49 de infectii puse sub observatie speciala de experti, conform informatiilor date publicitatii recent, in cadrul International Meeting on Emerging Diseases and Surveillance de la Viena, unde a fost prezentat ultimul “Raport despre maladiile transmisibile”, redactat de Ecdc.
Dintre acestea, 21 si-au crescut incidenta pe parcursul ultimilor ani sau sunt inca in crestere sigura, cum ar fi de exemplu chlamidia si hepatita C. Iar alaturi de urgentele sanitare exista cazuri ce deocamdata nu-i alarmeaza pe specialisti, ci doar le atrag atentia, precum cel al epidemiei de Chikungunya inregistrata in zona Emilia Romagna din Italia in 2007: 166 persone au acuzat atunci simptome asemanatoare celor ale gripei aviare, cu febra ridicata, dureri de cap, greata si dureri articulare puternice. Virusul a ajuns in Italia pe calea aerului din tari unde este endemic – India, Malesia, Indonesia -, prin intermediul tantarilor-tigru.
Cu cifrele in fata
Despre urgentele sanitare se vorbeste cu cifrele in fata. Potrivit graficelor OMS, cazurile umane de gripa aviara inregistrate in primele luni ale lui 2009 sunt in numar de 16, dintre care 6 mortale, 9 dintre ele survenite in China si Vietnam, restul in Egipt. Iar trendul este si el intr-o usoara crestere fata de anul anterior. Cele mai ingrijoratoare sunt insa in opinia specialistilor cifrele cu privire la animalele infectate: intre decembrie 2008 si februarie 2009, in zona Hong Kong au fost sacrificati peste 90.000 de pui de gaina, preventiv; iar acum, autoritatile confirma suspiciunile de la momentul declansarii starii de urgenta – a fost vorba despre infectarea cu H5N1, probabil vehiculat de pasarile salbatice.
OMS monitorizeaza situatia mai ales in India, Nepal si Vietnam, unde la finele lunii februarie au izbucnit alte focare de infectie, dar primul caz oficial al unui caine mort de gripa aviara provine tot din China. “Rezultatele testelor noastre demonstreaza ca genotipul virusului aviarei poate sari barierele speciei, infectand mamiferele”, a avertizat Xian Qi de la Nanjing University, autorul unui studiu publicat in revista de specialitate Plos One. Pentru moment, in Europa virusul a fost izolat doar la pasari, domestice si salbatice, dar Raportul Ecdc evidentiaza o tendinta constanta de crestere a contagierilor, in special in tarile ce fac legatura cu Asia; printre cele mai expuse, potrivit raportului, sunt Romania, Moldova, Georgia.
De asemenea, concomitent cu cresterea pericolului, printre altele, exista si problema diminuarii eficacitatii medicamentelor disponibile pe piata la ora actuala pentru combaterea tulpinilor virale a caror infectare se raspandeste deja la oameni: chiar si inhibitorii de neuraminidaza, cea mai noua clasa de medicamente, incep sa dea semne ingrijoratoare de ineficienta.
Intr-un articol aparut la inceputul lunii martie in Journal of American Medical Association, Jairo Goosken de la Universitatea Leiden, Olanda, a facut publice rezultatele analizelor a 268 mostre de virus H1N1 izolat in Statele Unite: 98,5 % a reiesit rezistent la oseltamivir, molecula considerata drept cea mai eficienta in eventualitatea unei pandemii de aviara. Procentul rezistentei scade, dar ramane ridicat, la 55% daca insa se iau in considerare toate virusurile izolate de Center for Disease Control din Atlanta in decursul anotimpului de iarna trecut.
A doua urgenta europeana importata din Asia este tuberculoza: cresterea fluxurilor migratoare – se arata in documentul Ecdc – a franat diminuarea constanta inregistrata in ultimele decenii in ceea ce priveste incidenta acestei boli, ce oricum, afecteaza peste 9 milioane de oameni in intreaga lume, ucigand 5.000 de persoane in fiecare zi: din Kenya in tarile fostei Uniuni Sovietice, de la New York la Capetown. Un “oaspete” cat se poate de nedorit in Europa, avand in vedere ca pe “batranul continent” TBC-ul constituie una dintre bolile transmisibile cele mai periculoase: 17,6 cazuri la fiecare 100.000 de locuitori.
Circa o treime din bolnavii de TBC la nivel mondial traieste totusi in sud-estul Asiei, 22 de tari “laudandu-se” pe acest continent cu o incidenta ridicata de TBC, cu India in frunte. Iar majoritatea infectiilor ataca barbatii cu varsta intre 15-54 de ani, tocmai categoria demografica cea mai “inclinata” catre migrare. Si in acest caz, tarile care fac legatura intre Asia si Europa reprezinta poarta de intrare a bolii: in Romania, de exemplu, se mai arata in raport, exista 126,4 cazuri la fiecare 100.000 de locuitori.
Ultimii sositi
Legat de cele 12 tari intrate in UE in ultimul val, raportul evidentiaza ca incidenta este in medie de patru ori superioara celei inregistrate in cele 15 state membre UE pre-2004, si ca tocmai in aceste teritorii sunt identificate si cele mai multe cazuri de TBC rezistent la medicamente. Vestea buna este insa ca printre noii membri UE incidenta acestei boli scade foarte rapid: intre 2002 si 2006 a scazut cu 4%, fata de 1,3% inregistrat in perioada precedenta. Impotriva fenomenului rezistentei la medicamente nu se pot face prea multe in afara dezvoltarii unor substante noi.
Echipa cercetatoarei Giovanna Riccardi de la departamentul de genetica si microbiologie al Universitatii din Pavia, Italia a identificat un nou compus din clasa nitro-benzotiazinonelor. In testele pe animale de laborator, au explicat cercetatorii intr-un articol publicat in Science, aceasta molecula a redus nivelurile bacteriei in celulele plamanilor si splinei, cu o eficacitate egala cu cea a medicamentelor utilizate in prezent, dar prin intermediul unui mecanism fata de care inca nu s-a dezvoltat rezistenta. O alta posibilitate ar putea fi cresterea eficacitatii vaccinarii: Eliana Coccia, de la Istitutul Superior de Sanatate din Italia, a descoperit ca interferonul I poate fi folosit pentru stimularea reactiei imunitare la bacterie.
Hepatitele
Dar chiar si in cazurile in care vaccinul exista si este eficient, prezenta unor zone cu populatie neimunizata face ca infectiile sa calatoreasca dintr-o parte in alta a lumii. Acest lucru se intampla in cazul hepatitei B: daca in Europa vaccinarea este destul de raspandita, nu la fel se intampla si in tarile unde maladia este endemica, China de exemplu. Aici traiesc 120 milioane de bolnavi cronici, iar bolile ficatului fac in fiecare an mai multe vitime decat HIV, tuberculoza si malaria la un loc. "In China se estimeaza ca 9% din populatie este infectata cu acest virus si doar 0,8% primeste medicamente”, a declarat Ching-Lung Lai, director al diviziei de Gastroenterologia si Hepatologie de la Universitatea din Hong Kong. In Europa, acest tip de infectii se afla pe locul secund in ceea ce priveste raspandirea, dupa cele ale cailor respiratorii.
Cat despre hepatita C, ei bine, pentru ea nici macar nu exista un vaccin. Sunt disponibile medicamente, dar 5% dintre bolnavii cronici ajung sa dezvolte oricum un cancer la ficat, mai devreme sau mai tarziu. Motiv pentru care expertii europeni sunt ingrijorati de cresterea incidentei acestei patologii, ce ataca la ora actuala 6,7 persoane la fiecare 100.000 de locuitori. In lume se numara 170 milioane de bolnavi, si peste jumatate (94 mil.), traiesc in Asia.
Mai putin periculoasa, dar la modul absolut cea care in Europa creste cel mai vertiginos este infectia cu Chlamydia tracomatis: inca din 2006 numarul cazurilor a ajuns la 250.000. Se transmite pe cale sexuala cu preponderenta la tineri cu varsta cuprinsa intre 15 si 24 de ani, si netratata, duce la forme grave de infectie a intregului aparat genital. Iar cifrele sunt chiar subestimate intrucat, potrivit expertilor, infectia este una silentioasa – fara simptome -, in 30% din cazuri. In fiecare an in lume apar 90.000 de noi cazuri de infectare, jumatate din ele in sud-estul Asiei.
_______________
Sursa: L’espresso
SPUNE-TI OPINIA! Crezi ca Romania este pregatita pentru gripa porcina? Iti este frica de izbucnirea unei pandemii devastatoare?
CITESTE SI: