Home » D:News » Cea mai dureroasa intepatura din lume

Cea mai dureroasa intepatura din lume

Cea mai dureroasa intepatura din lume
Publicat: 24.04.2009
Faceti cunostinta cu Paraponera clavata, insecta cu cea mai dureroasa intepatura din lume. I se mai spune si Furnica Glont, si asta pentru ca muscatura sa este echivalentul unui glont de vanatoare care iti strapunge trupul. Cel putin asa afirma toti cei care au avut ghinionul sa fie muscati de teribila insecta sud-americana.

Paraponera clavata nu are mai mult de 18-25 de milimetri lungime dar veninul sau este atat de puternic incat produce dureri groaznice care pot dura peste 24 de ore. Chiar si muscatura sa este atat de violenta incat daca mica insecta apuca o piatra sau un obiect pe care nu il poate strapunge, forta imprimata maxilarelor sale o arunca inapoi cu efectul unui recul.

Desi ar parea un animal de care toti s-ar feri, furnica glont a devenit de-a lungul timpului un adevarat subiect de teste ale barbatiei la triburile amazoniene. A deveni barbat intr-o societate tribala asa cum este Setere-Mawe, implica un ritual care pe multi i-ar face sa fuga ingroziti. Cate 400 de furnici sunt fixate pe manusi din frunze de palmier, manusi care sunt apoi introduse pe mainile tanarului neinitiat. Acesta este obligat sa indure chinurile atroce timp de zece minute, timp in care mainile sale devin niste obiecte rigide de culoare neagra. Iar daca acest test al barbatiei vi se pare violent, trebui spus ca fiecare participant la ritual trebuie sa repete experienta de nu mai putin de 20 de ori. Uneori, ritualul de initiere poate dura chiar si cativa ani, perioada de vindecare dupa muscaturile teribilelor insecte variind de la o persoana la alta.

Sursa:Environmental Graffiti

CITESTE SI:

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase