Amenintare globala: 4 grade C devastatoare

Cronica unei apocalipse anuntate

Inceput de veac pe planeta Pamant. Subiectul fierbinte (la propriu!): incalzirea globala. Nu numai ca toata lumea vorbeste despre ea. Toata lumea o traieste. O simtim, ne gandim la ea, ne temem de ea. Sfarsitul lumii si al civilizatiei umane, pe care-l profeteau stramosii nostri, care il vedeau ca pe o Apocalipsa brusca, violenta, o exploziva si brutala prabusire a lumii in sunetul asurzitor al celor 7 trambite, a devenit pentru noi o stingere lenta si treptata a vietii Pamantului, o disparitie inceata, dar inexorabila a toata faptura, pe planeta care ne-a iubit si ne-a crescut pana acum. Si toate acestea pentru ca Pamantul, dimpreuna cu toata atmosfera sa, devine din ce in ce mai cald.

• Pajiștile mici de flori sălbatice din orașe, o alternativă bună pentru insecte
• Test de cultură generală. Cât de repede zboară curcanii?

O incalzire cu 4 grade Celsius a climei la nivel planetar nu pare mare lucru – celor care traiesc in regiuni unde iarna incepe in septembrie si se termina in mai s-ar putea sa li se para chiar o schimbare agreabila – dar, din pacate, asta nu mai e o problema regionala, ci una globala. Iar o crestere de 4 grade C a temperaturilor medii la nivel global inseamna o prefacere catastrofala.

Dar de unde au aparut aceste 4 grade funeste care ne suna tot timpul in auz, ca o prevestire de dezastru? Celebrul deja Raport al Comisiei Interguvernamentale pentru Schimbari Climatice (IPCC) a avansat o cifra situata intre 2 si 6,4 grade Celsius. Daca luam ca baza de evaluare – asa cum au facut multi oameni de stiinta – o cifra mijlocie, ne trezim cu aceste 4 grade care, la o prima auzire, nu suna prea inspaimantator dar, judecate prin prisma efectelor, sunt. Pentru ca, la urma urmelor, efectele sunt cele care au importanta. Or, cresterea cu 4 grade a temperaturilor va avea niste consecinte de o amploare aproape de necrezut, cand te gandesti ca e vorba de doar 4 grade!, mai putin decat diferenta de la zi la noapte in climatul temperat. La urma urmei, am fost avertizati: Bob Watson, fostul presedinte al IPCC, ne-a prevenit ca trebuie sa ne pregatim pentru o incalzire de 4 grade.

Cand se va intampla? Previziunea optimista (?): in 2100, temperaturile medii la nivel global vor fi cu cca. 4 grade C mai ridicate decat acum. Previziunea (si mai) pesimista: am putea ajunge in cuptorul descris mai sus inca din 2050. Dar cati vom fi? Si aici parerile sunt impartite, iar unele dintre previziuni suna sumbru de tot, in timp ce altele sunt mai optimiste. James Lovelock, creatorul teoriei Gaia – aceea conform careia Pamantul se comporta ca un superorganism urias – e de parere ca populatia se va restrange drastic: din cei aproape 7 miliarde cati suntem la ora actuala, vor mai ramane poate un miliard. (Asta o fi scenariul pesimist sau cel optimist? Pana la urma, nici nu stii cum e mai rau: sa ramanem mai putini si sa ne consolam cu ideea ca, astfel, civilizatia umana va avea mai putin impact asupra mediului, putand spera astfel sa inversam tendinta de modificare a climei? Sau sa continuam sa crestem pana la cele 9 miliarde preconizate de ONU in 2050, intrebandu-ne, ingroziti, ce o sa mancam cu totii?!)

Ce se va intampla cu Terra?

Singura veste buna este ca, spun expertii, specia umana, in sine, nu pare amenintata cu disparitia; la urma urmei, chiar daca raman doar cateva sute de indivizi, urmasii lor ar putea, in cateva mii de ani, sa repopuleze consistent planeta. Sa zicem, ca sa avem o ipoteza de lucru, asa cum au presupus si cei care fac calculele si previziunile cu care ne ingrozesc pe noi, ca populatia va ajunge la cca. 9 miliarde peste 4 decenii. Si, daca e sa facem ceva, in loc de a sta cu bratele incrucisate, privind disperati cum se duce naibii totul, ar trebui sa incepem de pe acum sa ne imaginam solutii de supravietuire pentru aceste 9 miliarde de cetateni ai planetei Pamant. Ideile nu lipsesc; specialisti de marca si-au rostit opinia, oferind pareri avizate asupra tendintelor, asupra efectelor si asupra unor posibile solutii. Aruncandu-si privirea in viitor, acestia au schitat, pe baza datelor pe care le-au avut la dispozitie si a modelelor de previziune, felul in care va arata lumea noastra si, pornind de aici, posibilele solutii de adaptare. E clar deja pentru toata lumea: situatia se incinge! Sa inceapa, deci, adaptarea!

In primul rand, o mare parte a Terrei va deveni desertica. Desertul pe care il numim Sahara – si care azi se intinde in nordul Africii – se va extinde, in cateva decenii, pana in pragul caselor romanilor, grecilor si bulgarilor, ba chiar si al germanilor si austriecilor, caci sudul Europei si chiar centrul ei, cu mare probabilitate, se vor desertifica. Un climat subtropical arid va inlocui climatul temperat continental cu care ne-am obisnuit. La latitudini mai mici, doua braie de pustiu vor inconjura planeta, unul la nord de Ecuator, altul la sud, doua cingatori uscate, cu pamant crapat, nisip si pietre, printre care vor rasari plante xerofile (adaptate uscaciunii).

In schimb, pentru locuitorii regiunilor nordice ale Europei, Asiei si Americii, va fi ca si cand s-ar muta acum din Siberia, Scandinavia si Alaska in Florida sau sudul Spaniei. Aceste regiuni nordice vor deveni viitoarele granare are planetei; aici vor creste majoritatea recoltelor din care se va hrani omenirea. Sa speram ca ne vor ajunge, caci o mare parte din terenul arabil pe care il exploatam azi se va pierde datorita cresterii nivelului apelor oceanice. Topirea ghetarilor si dilatarea naturala a apei ca urmare a cresterii temperaturilor vor face ca nivelul marii sa se ridice cu cel putin doi metri; cresterea ar putea fi si mai mare daca se vor topi calotele polare. James Hansen, un climatolog care lucreaza in cadrul NASA, a calculat ca o crestere a concentratiei de CO2 in atmosfera pana la cifra de 550 parti per milion (nivelul actual fiind de 385 ppm) ar avea ca rezultat… o Terra completa lipsita de gheturi si pe care nivelul marii ar fi cu 80 metri mai mare dacat in prezent! Regiuni de coasta unde se afla, azi, orase prospere vor fi sub ape, iar turismul submarin va lua amploare, insa atractiile nu vor mai fi recifele de corali, ci magnificele orase scufundate New Orleans, Rotterdam, Sydney…

Hrana viitorului

Ca urmare a acestor drastice modificari, am putea fi siliti sa ne schimbam modul de alimentatie. Desi multi propun trecerea la alimentatia vegetariana, vazand in asta o solutie la problema incalzirii globale (vacile si oile crescute in numar foarte mare produc cantitati enorme de metan, un gaz cu efect de sera), lucrurile nu sunt atat de simple. Daca am deveni cu totii vegetarieni, nu am mai avea ce sa mancam; foametea ar bantui chiar mai rau decat pana acum, lovind regiuni mai intinse si un numar mai mare de locuitori ai globului. Si asta pentru ca numai pe o mica parte a uscatului pot fi cultivate plante. Nici macar un sfert din suprafata sa nu reprezinta teren arabil.

Nici pe pasunile alpine situate la 1500 de metri altitudine, nici in regiunile desertice, nu pot fi cultivate eficient plante pe care omul sa le poata consuma. In schimb, pot fi aduse, in aceste regiuni, animale – vaci, oi, capre, iaci, camile, de la caz la caz – care consuma plantele ce cresc in aceste regiuni, iar noi consumam, apoi, carnea si laptele acestor animale. Astfel, cresterea animalelor domestice este, in esenta, un sistem de convertire a resurselor – iarba marunta si aspra a pasunilor alpine sau tufele tepoase din zonele aride, pe care omul nu le poate utiliza ca atare, sunt transformate in resurse utilizabile. Intrebarea este: in ce masura vom mai putea face acest lucru peste cateva decenii?

Suprafetele arabile se vor restrange drastic, ceea ce va ramane va trebui folosit pentru productia de cereale si alte plante pe care sa le putem consuma in mod direct. Sunt specialisti care prevestesc ca, daca pasarile vor putea fi crescute in ferme in sistem intensiv, pentru erbivorele mari nu prea va mai fi loc. Nu va fi suficient spatiu pentru pasunat, asa incat consumul carnii rosii va trebui, vrand-nevrand, redus. Poate astfel se va limita, totodata, cantitatea de metan eliberata in atmosfera de catre rumegatoare. Lumea de peste cateva decenii va fi una in care vacile si oile vor fi animale rare. De mai multa atentie s-ar putea bucura caprele care, cu binecunoscuta lor rezistenta si lipsa de mofturi la mancare, ar putea fi animalele potrivite pentru a rontai arbustii spinosi care vor creste in acele regiuni mai mult uscate, care vor ocupa o mare parte din pamanturile Terrei. (Inca ar fi bine si asa. La friptura mai renuntam, dar cum sa traim fara branza???)

Animalele marine, care alcatuiesc o parte importanta a hranei omenirii, vor disparea treptat. Captarea dioxidului de carbon din aer va acidifia apele marine, iar aceste ape acide vor dizolva invelisurile calcaroase ale unor organisme planctonice si cochiliile molustelor. Lanturile trofice complexe care intretin biosfera marina se vor rupe, astfel ca nici peste nu va mai exista in aceste mari secatuite. O mare extinctie a speciilor oceanice ar putea fi consecinta pomparii in atmosfera a dioxidului de carbon produs de civilizatia industriala. Si atunci, va trebui sa compensam pierderea animalelor marine prin culturi vegetale in apa marii. Algele sunt o posibila solutie; platformele marine, pe care vor fi cultivate plante alimentare, sunt o alta.

Daca marile intinderi furnizoare de recolte se vor muta spre nord, oamenii ar urma si ei migratia plantelor. Un mare numar de locuitori ai Africii si Asiei – devenite aride pe cea mai mare parte a suprafetei lor – ar trebui relocati. Unde? Poate in Canada, in Siberia, in Scandinavia, in Alaska, unde atunci va fi o clima placuta si unde, spre norocul nostru (ma rog, al lor), vor exista vaste suprafete de teren care ar putea fi colonizate. Oarece inghesuiala va fi, asa ca probabil, modelul predominant va fi cel al locuirii in spatii desfasurate pe verticala – „la bloc” – ceea ce ridica probleme specifice care vor trebui rezolvate cu mare-mare simt de raspundere de catre arhitectii si urbanistii viitorului.

Foamea de energie

Mult laudata solutie a fabricarii combustibilului auto din plante (biodiesel) s-a dovedit o arma cu doua taisuri, iar cel de-al doilea ne-a cam ajuns la os, de vreme ce cultivarea a mari suprafete de teren cu plante pentru biodiesel, in loc de plante pentru hrana, a dus la o crestere a pretului alimentelor si a contribuit la infometarea unui numar mare de locuitori ai lumii. Nici la fel de laudata solutie a folosirii etanolului drept carburant auto nu s-a dovedit grozava: entuziasmul s-a dezumflat rapid cand, recent, in urma unor calcule complicate si savante, o parte a comunitatii stiintifice a ajuns la concluzia ca producerea de etanol nu e deloc o metoda prietenoasa fata de mediu si are o amprenta de carbon mult mai mare decat ne imaginam. (Povestea e, ce-i drept, controversata, deocamdata.)

Celulele de hidrogen – care produc „curent” pentru alimentarea unor masini electrice – ar putea fi o solutie, dar inlocuirea combustibililor traditionali cu electricitatea produsa de celule de hidrogen merge tare greu. In California, guvernatorul Arnold Schwarzenegger se laudase ca va construi 150-200 de statii de alimentare pentru masinile cu celule de hidrogen, de-a lungul autostrazilor statului, si asta pana in 2010. Mai e doar putin pana atunci si abia s-au construit 24 de astfel de instalatii. Unul dintre motivele pentru care California nu s-a indeplinit planul este controversata chestiune: ce trebuie sa avem mai intai – infrastructura sau masinile? Fabricantii de automobile n-au reusit sa furnizeze pietei suficiente autoturisme cu celule de hidrogen, iar fara masinile care sa asigure cererea, nici oferta a 200 de statii de alimentare nu are sens. Are cineva alta solutie?

Pana la urma, probabil, tot energia electrica ne va scoate din incurcatura; masinile electrice, silentioase si nepoluante, ar putea inlocui intr-o zi – ce vis frumos! – masinile zgomotoase, otravitoare si urat mirositoare de azi. Mai ales ca de electricitate e nevoie si in multe alte domenii; deci, are sens sa incercam sa ne concentram eforturile pentru a gasi metode nepoluante si eficiente de a produce energie electrica, pe care s-o folosim apoi pentru toate cele: transport, incalzire, gatit, iluminat etc. etc.

Pai, daca tot o sa fie cald, soare si deserturi peste tot, hai sa profitam! Tehnologiile de convertire a radiatiei solare in energie electrica au progresat vijelios: deja exista mai multe sisteme, care devin tot mai performante, deci nu trebuie sa inventam ceva cu totul si cu totul nou, ci doar sa imbunatatim, adaptam si extindem ceea ce avem deja. Ideile exista, motivatia exista (cutitul ajuns la os e cea mai motivanta chestie din lume), o sa gasim si banii si, facand un efort, am putea avea milioanele de kilometri patrati de instalatii care sa ne furnizeze energia care ne trebuie. Incercari la scara mai mica exista deja; ideile indraznete pentru proiecte de mare amploare nu lipsesc nici ele. Peste braiele desertice care vor incinge Pamantul, am putea construi uriasele centrale solare care vor alimenta cu energie tot restul lumii.

Doar cu tehnologia n-o sa izbutim

Pana acum, solutiile noastre la problema cresterii temperaturilor si a cresterii populatiei au fost mai degraba de ordin tehnologic. Soiuri mai productive, metode mai eficiente, ingrasaminte mai concentrate… De acum incolo, ne spun specialistii, trebuie sa ne insusim un alt mod de a gandi. Unul bazat nu pe geopolitica traditionala – granite, natiuni, raporturi de forte – ci pe o privire de ansamblu asupra problemei. La urma urmei, e de bun simt: o problema globala necesita solutii globale. O politica internationala de relocare pare utopica azi si totusi, ea s-a putea dovedi la un moment dat necesara, pentru a realiza deplasarea populationala despre care vorbeam: mutarea a milioane de oameni din regiunile devenite aride si neospitaliere spre cele care, in urma modificarii climei, vor deveni, din prea reci si neprimitoare, tocmai bune pentru traiul omenirii.

Apoi, va fi nevoie de o politica internationla in domeniul agriculturii, caci cheia supravietuirii tuturor va fi o distributie inteligenta a resurselor. Va fi necesar sa depasim faza „fiecare in tara lui cultiva ce-i trebuie lui si ce vor muschii lui”. Dupa cum spune Peter Cox, un climatolog care lucreaza la Universitatea din Exeter, Marea Britanie: daca niste extraterestri ar veni azi pe Pamant, li s-ar parea aberant faptul ca unele dintre cele mai aride tari din lume, precum Pakistan si Egipt, cultiva, pe scara intinsa, o planta atat de mare consumatoare de apa cum este orezul, si inca pentru a exporta mare parte din recolta!

Apa va fi mult mai putina decat acum, marile fluvii ale lumii vor deveni mai firave, luncile umede si fertile se vor ingusta, asa incat orezul s-ar putea sa devina un lux. Ne vom intoarce spre plante mai putin setoase, precum cartofii, si spre soiuri rezistente la seceta ale unora dintre plantele cultivate azi. Intr-o lume bine adaptata dezastrului generat de cel patru grade in plus, politicile agrare vor trebui modificate in asa fel incat recolta sa ne ajunga tuturor. Nu-i nici un secret ca, la ora aceasta, o mare parte din tot ceea ce se produce comestibil, in societatea capitalista multilateral dezvoltata si hiper-consumerista, de tip occidental, ajunge la gunoi, in vreme ce, in tarile lumii a treia, milioane de oameni rabda de foame, sunt subnutriti si malnutriti, iar unii chiar mor de inanitie. O gandire desteapta si cooperanta ar putea reduce mult aceste probleme; nu ignora nimeni complexitatea problemei, ca doar stim cat de greu este sa ascultam de ordinele altora, in loc sa facem ce vrem noi, dar supravietuirea pe termen lung va include, cu siguranta, depasirea acestui egoism la scara nationala in favoarea unei gandiri mai largi si mai cooperante. Aici va fi piatra de incercare, si nu degeaba expertii insista asupra laturii politice a gestionarii efectelor schimbarii climatice: solutiile tehnologice nu mai sunt de ajuns, e vremea solutiilor politice globale.

Noua realitate climatica va aduce dupa ea noi realitati geografice, politice, geopolitice si noi realitati sociale. Deja ne e clar tuturor, de cateva decenii, ca intre evolutia mediului si dezvoltarea omenirii e o legatura dureros de stransa, astfel incat organismele internationale care au fost infiintate pentru a facilita colaborarea la nivel mondial au acum, pe agenda lor, problemele generate de schimbarea climei si modul in care ne adaptam la acesta noua realitate climatica. Intrebare de 100 de puncte: avem destui specialisti care pot sa vada imaginea de ansamblu, sa inteleaga bine legatura dintre aceste fenomene climatice si adaptare si sa fie capabili sa dea o mana de ajutor atunci cand va fi nevoie? Avem institutii unde sa se invete in mod specific aceste lucruri, unde sa-i formam pe acesti planetologi ai viitorului?

Asa a aparut ideea infiintarii unui centru international care sa se ocupe de schimbarile climatice si de dezvoltare. Centrul (International Centre for Climate Change and Development) urmeaza sa fie infiintat in Bangladesh, iar Saleemul Huq, specialist in cadrul Institutului International pentru Mediu si Dezvoltare (organism cu sediul la Londra) a declarat ca intentia este de a face din Bangladesh un laborator al adaptarii la schimbarile climatice. Dupa opinia sa, Bangladesh, care e vazuta azi ca un simbol al vulnerabilitatii – o tara saraca, suprapopulata, lovita adesea de dezastre naturale – ar urma sa devina un simbol al adaptarii eficiente si creative la marea provocare care ne pandeste pe toti: schimbarea climatica majora care va sa vina. Centrul va gazdui specialisti care vor putea studia la fata locului modele ale adaptarii si vor imagina solutii care sa poata fi aplicate si in alte tari ale lumii. Caci multe state s-ar putea confrunta, in cateva decenii, cu problemele pe care le are azi Bangladesh: populatie numeroasa – caci schimbarile ar putea constrange oamenii sa porneasca in migratie, disperati, spre ceea ce vor parea atunci noile Tari ale Fagaduintei; inundatii – caci intensitatea uraganelor va spori, iar nivelul crescut al apelor marii va ameninta mii de orase si sate; saracie, foamete si boli – caci resursele de toate felurile vor scadea in urma dezastrelor naturale. Pare un scenariu atat de horror, incat nici nu-ti vine sa te gandesti la el. Dar refuzul si negarea nu sunt solutii ale problemelor. Adaptarea, insa, este.

SPUNE-TI PAREREA! Crezi ca ar fi nevoie de un angajament politic global proactiv fata de mediu? Este incalzirea globala o responsabilitate a institutiile internationale sau a fiecaruia dintre noi? Ce masuri crezi ca ar trebui luate pentru a stopa incalzirea globala? Ce parere ai despre acest articol?

CITESTE SI:

• Incalzirea globala poate duce la cutremure de proportii
  
• Terra renunta la batalia cu incalzirea globala
  
• Incalzirea globala, un proces ciclic firesc?
  
• Smogul accentueaza incalzirea globala
  
• Everestul este distrus de incalzirea globala?
  
• Incalzirea globala aduce seceta si in Arctica