Homosexualitatea in lumea antica

Desi primele mentiuni ale relatiilor sexuale practicate intre persoane de acelasi sex apar inca de acum patru milenii in stravechea Mesopotamie, controversatul subiect al homosexualitatii antice nu a constituit o tema de dezbatere in cercurile academice occidentale decat, paradoxal, in secolul al XX-lea; dupa ce, timp de aproape 2000 de ani, a reprezentat un tabu bine ascuns privirilor curioase. Si totusi, discutiile aprinse care s-au nascut in jurul acestui subiect sunt departe de a fi ajuns la un consens, si asta chiar si dupa un secol de la reaparitia lor pe scena istoriei. A fost homosexualitatea o practica larg intalnita si acceptata in lumea antica sau este vorba doar de o interpretare eronata a surselor istorice? Adevarul, ca de obicei, trebuie cautat undeva la mijloc.

Moravurile grecilor antici

• Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
• Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a…

Poate cea mai apriga si mai controversata disputa privitoare la homosexualitatea in lumea antica este cea referitoare la Grecia elenistica. Istoricii contemporani sustin astazi, in majoritate, existenta relatiilor sexuale intre persoane de acelasi sex ca o realitate comuna in vechea Elada. Numerosi invatati antici, printre care Herodot, Platon, Aristotel, Xenofon, Aristofan, Atheneus sau Eschil, mentioneaza un obicei cel putin scandalos pentru conceptiile moderne, asa numitul „paiderastia”, termen din care deriva, doua milenii mai tarziu, conceptul de pederastie. Acesta se referea la relatia dintre un barbat matur si un adolescent, relatie care imbraca, de fiecare data, forma unui cuplu strans legat, in care varstnicul devenea invatator, protector, model si…iubit, pentru tanar.

In fapt, anticii greci le oferisera partenerilor de acest soi denumiri sugestive. Astfel, in Atena, barbatul era numit erastes – iubit, in timp ce tanarul era cunoscut ca eromenos. In acelasi timp, in Sparta, invatatorul capata numele de eispnelas – cel care inspira, in timp ce in Creta, acesta era denumit philetor – cel prietenos. Chiar si obiceiul era diferit de la o cetate la alta, desi relatia imbraca, de fiecare data aceeasi forma. Daca in unele state adolescentul isi alegea singur partenerul, in altele, barbatul matur isi curta alesul si chiar lupta in public impotriva altor pretendenti. Exceptie pare sa faca Sparta, acolo unde pederastia era obligatorie prin lege.

Intr-un ritual de neacceptat in lumea moderna, spartanii organizau banchete in care legatura celor doi parteneri devenea oficiala. Chiar parintii tanarului erau cei care se ocupau de toate aspectele financiare ale petrecerii si il invitau pe invatator pentru a petrece o prima noapte in compania celui pe care urma sa il initieze in tainele artelor si al deja celebrelor antrenamente militare. De fapt, homosexualitatea era o practica des intalnita in armata spartana, considerandu-se ca o legatura afectiva intre doi soldati ii determina pe acestia sa lupte mult mai aprig decat ar fi facut-o in mod normal.

Cu toate acestea, pentru a incuraja mentinerea ratei natalitatii in Sparta, legiuitorii instituisera norme obligatorii cu privire la casatoriile heterosexuale dintre soldati si femeile spartane. Astfel, tinerele fete erau obligate sa execute exercitii fizice in preajma razboinicilor, fara a fi acoperite de vreun obiect vestimentar, totul cu scopul de a le reaprinde acestora simturile naturale. Dar cum vechile obiceiuri nu puteau fi uitate imediat, spartanii recursesera la un siretlic. In noaptea nuntii, si eventual si in noptile care urmau acesteia, miresele imbracau tunica militara dupa ce, in prealabil, le era taiata podoaba capilara, pentru a se asemana cat mai mult cu un barbat si pentru a fi mai usor acceptate de partenerii obisnuiti cu alte feluri de relatii.

Controversata sau nu, politica spartana a dat roade in nenumaratele razboaie in care au fost implicati temutii razboinici imbracati in tunici de culoare purpurie. Ar fi suficient sa amintim celebrul episod de la Termopile, in care regele Leonidas, alaturi de 300 de luptatori, reusea sa tina piept imensei armate persane conduse de Xerxes. Spartanii avea sa gaseasca, insa, un adversar pe masura in celebra Armata Sacra a Tebei, grup militar format din 150 de perechi de luptatori, antrenat dupa aceleasi principii ca si urmasii lui Leonidas. In faimoasa batalie de la Leuctra, din anul 340 i.H., razboinicii spartani sufereau o infrangere zdrobitoare in fata soldatilor tebani, infrangere in care insusi regele Spartei, Cleombotrus I, isi pierdea viata.

Revenind la tema discutiei, trebuie amintit ca homosexualitatea in Grecia antica ramane totusi un subiect controversat. Desi dovezile in favoarea obiceiurilor neortodoxe ale elenilor par covarsitoare, istoricii greci duc o lupta acerba impotriva acestor idei pe care le considera total nefondate. Un puternic argument il constituie ambiguitatea si interpretabilitatea surselor citate. Chiar si Platon, unul din cei mai cunoscuti presupusi homosexuali ai Antichitatii, este destul de inconsecvent asupra parerilor privind pederastia in statele grecesti. Daca unele pasaje din lucrarile sale dau de inteles ca homosexualitatea poate fi privita ca o virtute, o privire atenta asupra operelor scrise de acesta arunca o cu totul alta lumina asupra teoriilor moderne. Platon, nu numai ca a catalogat relatiile sexuale intre barbati drept nenaturale (para physin), dar tine o veritabila pledoarie in favoarea casatoriilor heterosexuale pe care le considera naturale (kata physin) si absolut necesare.

Mai mult, istoricii greci aduc o dovada greu de contestat in lumea stiintifica, legile ateniene. Conform acestora, orice cetatean al Atenei care era surprins intretinand relatii homosexuale (etairese) isi pierdea dreptul de a deveni edil al cetatii, de a intra in temple, de a pleda cauze in fata judecatorilor, de a se ocupa de negustorie sau de a participa la dezbaterile si sacrificiile publice. Un ultim argument il constituie lipsa dovezilor materiale. Probele aduse de istoricii occidentali, picturile antice ce ilustreaza cupluri homosexuale, nu reprezinta decat un procent infim, sub 1%, din totalul operelor de arta descoperite pana in prezent, fapt cel putin neobisnuit pentru un fenomen care se pretinde a fi avut loc pe scara larga.

Asa cum am mentionat si mai devreme, adevarul pare sa fie undeva la mijloc. Existenta relatiilor homosexuale in Elada nu poate fi contestata, asa cum nu poate fi contestata in niciuna dintre civilizatiile care au existat vreodata in istorie. Daca aceasta a reprezentat o practica obisnuita in Grecia sau daca a fost doar apanajul soldatilor si al catorva aristocrati ramane, deocamdata, o intrebare fara raspuns.

Homosexualitatea in lumea romana

Comparativ cu lumea elenistica, in care dezbaterile privind relatiile sexuale intre persoane de acelasi sex sunt inca aprinse, Roma antica ne ofera, prin multitudinea de documente pastrate de-a lungul timpului, o imagine mai mult decat clara asupra moravurilor latine.

Daca in perioada de inceput a Republicii, homosexualitatea era privita ca o practica nenaturala, fiind prin urmare condamnata prin lege, anii ce aveau sa urmeze aduceau in Cetatea Eterna o schimbare radicala asupra viziunii romanilor. Nu numai ca relatiile sexuale intre persoane de acelasi sex erau permise, dar chiar si legiuitorii considerasera de cuviinta sa introduca norme care sa ofere legitimitate unor asemenea legaturi. Astfel, erau permise contactele sexuale dintre barbatii romani si sclavi, dar numai in situatia in care cetateanul latin juca un rol activ in relatie. In aceeasi ordine de idei, femeilor romane le erau permise relatiile homosexuale fara a implica, insa, in acestea, parteneri sclavi, incalcarea acestor reguli putand atrage dupa sine, oficial, chiar si pedeapsa capitala.

Sunt deja celebre cazurile imparatilor romani implicati in relatii sexuale cu parteneri de acelasi sex. De fapt, dintre cei 12 imparati pomeniti de istoricul Suetonius in celebra sa lucrare „Vietile celor 12 cezari” ( de la Cezar si pana la Domitian), doar doi monarhi nu au avut relatii cu alti barbati, Octavian Augustus si Claudius I. Mai mult, Nero este considerat primul imparat roman care s-a casatorit cu un sclav, practica reluata circa doua sute de ani mai tarziu de imparatul roman de origine siriana, Elagabal.

Nici chiar dupa incheierea dinastiei Iulio-Claudine, dinastie in care monarhi precum Tiberius, Caligula sau Nero socasera prin preferintele sexuale si prin excentricitati, moravurile de pe tronul Romei nu aveau sa dispara. Traian, si apoi Hadrian, sunt doar doi dintre monarhii ale caror inclinatii homosexuale nu mai constituiau un secret pentru nimeni. In fapt, Traian era acompaniat in toate campaniile militare, inclusiv in cele dacice, de amantul sau, alaturi de care se afisa ostentativ, ori de cate ori avea ocazia. Nu mai putin important, Hadrian a fost pe punctul de a duce imperiul catre un dezastru politico-economic dupa moartea neasteptata a amantului sau, Antinous, in anul 130.

In Roma, acolo unde luptele de gladiatori constituiau una dintre distractiile cotidiene ale cetatenilor de orice nivel social, se infiintase chiar si o categorie speciala de luptatori in care nu puteau fi inscrisi decat gladiatorii homosexuali, asa numitii Retiarius Tunicatus, denumire preluata dupa tunicile distincte pe care erau siliti sa le poarte pentru a fi recunoscuti.

Adoptarea Crestinismului ca religie oficiala la Roma aducea, insa, si interzicerea sub pedeapsa cu moartea a oricaror legaturi homosexuale, printr-un decret imperial intrat in vigoare in anul 390. Cu toate acestea, relatiile intime intre persoane de acelasi sex au continuat sa fie acceptate de cea mai mare parte a populatiei, pana la caderea Imperiul Roman de Apus in anul 476.

Pederastia in Asia

O conceptie diferita de cea europeana, cu privire la relatiile homosexuale, se nastea inca din primele secole ale erei noastre in China si Japonia. Daca primele mentiuni ale unor asemenea raporturi intime apareau in China inca din secolul VI, in Tara Soarelui Rasare ele isi faceau aparitia odata cu secolul X si, cel mai probabil, urmau exemplul pederastilor continentali. Nu numai ca homosexualitatea nu era privita ca un pacat, ba mai mult, ea era perceputa drept forma cea mai pura a dragostei.

Se pare ca activitatea sexuala a chinezilor si a japonezilor antici nu era privita ca o parte a moralitatii, ci era perceputa, simplu, in termeni ai placerii. De altfel, homosexualitatea era practicata la scara larga, de la templele religioase in care maestrii intretineau relatii intime cu membrii tineri ai comunitatii monastice, la samuraii care treceau prin patul stapanului si pana la aristocrati si membrii clasei de mijloc ce isi imparteau serviciile angajatilor si ale actorilor care erau, in acelasi timp, si amanti de ocazie (kagema) pentru cei ce isi puteau permite sumele necesare. Odata cu perpetuarea unor asemenea practici sexuale si cu intrarea celor doua tari in perioada feudala, o intreaga literatura de specialitate, veritabile manuale pentru cei neinitiati, devenea accesibila pentru toti cei interesati.

De abia in anul 1873, homosexualitatea era interzisa prin lege in Japonia, desi aveau sa mai treaca inca sapte ani pana cand Codul Penal Japonez intra in vigoare. China s-a dovedit, inca odata, cu un pas inaintea Japoniei, interzicand raporturile intime intre persoane de acelasi sex inca din anul 1740. De fapt, in ambele tari, normele legislative impotriva homosexualitatii au venit, mai degraba, ca urmare a homofobiei europene decat ca o cerinta a populatiei autohtone.

Practicile homosexuale au fost intalnite chiar si in Asia Centrala, in special in Turkestan, Afganistan si Uzbeksitan, tari in care traditiile aparute inainte de proliferarea Islamului se pastreaza chiar si in zilele noastre. Poate cel mai cunoscut obicei este cel al adolescentilor numiti baccha beeres (tineri fara barba). Acestia erau recrutati din randul familiilor sarace, cu multi copii, si erau invatati sa se poarte si sa danseze asemenea fetelor. De cele mai multe ori, adolescentii devenea amantii stapanilor lor, in traditia pederastica numita bacchabozlik. Exista chiar si o maxima celebra, folosita de musulmanii cu inclinatii homosexuale: „Femeile sunt bune pentru casa si pentru inima, baietii sunt buni pentru placere”.

Tinerii baccha nu erau pastrati decat pana la varsta de maxim 18-20 ani, varsta la care barba incepea sa la creasca si la care isi pierdeau trasaturile feminine. Daca unii dintre fostii dansatori androgini reuseau sa se casatoreasca cu fetele fostilor stapani, cei mai multi se intorceau in randul familiilor din care provenisera sau deveneau cersetori.

Ciudat este ca in ciuda pozitiei vehemente a clericilor musulmani fata de aceasta practica reprobabila, exista inca practicanti ai Islamului care pastreaza traditia ancestrala a dansatorilor adolescenti. Chiar daca autoritatile si-au propus in repetate randuri sa intervina impotriva celor care inca mai detin tineri baccha, o astfel de actiune pare greu de realizat, mai ales in contextul politic actual, in care aproape fiecare barbat din tarile respective face parte din grupari armate extrem de puternice si de influente.

FACTS

Termenul de „homosexual” a fost necunoscut civilizatiilor antice. In fapt, in niciuna dintre tarile in care pederastia era practicata la scara larga nu exista un termen care sa ii defineasca strict pe homosexuali. Expresia folosita astazi isi are originea in secolul al XIX-lea, mai precis in anul 1869, si ii apartine medicului ungur Karoly Maria Benkert.

Celebra poeta a lumii antice, Sappho din Lesbos, a fost considerata una dintre primele lesbiene cunoscute in istorie. Sursele istorice neaga, insa, aceasta posibilitate, dat fiind faptul ca poeta era mama a doi copii,  iar sinuciderea care i-a pus capat vietii a survenit in urma unei deceptii in dragoste. Sappho s-a aruncat de pe o stanca dupa ce a fost parasita de iubitul ei, Phaon. Se pare ca toate poeziile de dragoste dedicate tinerelor femei nu erau decat ode inchinate frumusetii feminine a celor ce urmau sa devina sotii si mame. De altfel, nici mitul insulei Lesbos, cel care spune ca majoritatea femeilor de pe insula practicau relatiile homosexuale, nu este demonstrat de dovezi arheologice concrete.

Unul dintre cei mai cunoscuti homosexuali ai lumii antice a fost nimeni altul decat Iulius Cezar. O replica celebra il numea pe ilustrul general roman: „barbatul tuturor femeilor si femeia tuturor barbatilor”. Cea mai cunoscuta relatie pe care Cezar a avut-o cu un barbat este cea cu Nicomedes al IV-lea, rege al Bithiniei. De altfel, relatiile intime pe care dictatorul roman le-a avut cu regele bithinian i-au distrus acestuia reputatia in fata senatorilor, cei care nu s-au sfiit sa il ia in deradere din cauza obiceiurilor sale.

Desi se pare ca homosexualitatea era permisa prin lege si in Egiptul Antic, lipsa oricaror documente istorice cu privire la o asemenea norma juridica lasa, in continuare, loc de speculatii. Singurele mentiuni cu privire la un asemenea comportament sunt cele din miturile egiptene, acolo unde mai multi zei erau androgini si isi puteau modifica sexul.

Relatiile homosexuale au fost practicate liber si in anumite triburi africane, polineziene, precum si in America de Sud. Pentru amerindienii sud-americani, homosexualitatea nu era permisa decat in cazurile in care unul dintre parteneri era considerat „prea feminin” de catre comunitate.