In cinstea zilei de 10 Mai, a aparut de sub teascurile Tipografiei Krafft si Drotleff din Sibiu o lucrare impunatoare prin dimensiuni si informatie, intitulata Guide de la Roumanie.
Era in aprilie 1940. Regele Carol al II-lea nu s-a rezumat la a se interesa de cursul redactarii, transmitand indemnuri de grabire a acestuia, ci a si scos bani din buzunar. La frontierele Romaniei incepuse sa miroasa a praf de pusca, vecinii, pana atunci abia banuiti, ridicand deodata pretentii teritoriale trufase. Fara indoiala, acesta a fost si motivul alcatuirii unui colegiu redactional cu oameni proveniti din provinciile amenintate.
Nu in ultimul rand au contat functiile lor: Alexandru Cicio Pop era avocatul Bancii Nationale, Valeriu Puscariu era vicepresedintele Touring-Club, iar Alexandru Badauta – director al Propagandei. Tot din unghi nationalist trebuie vazuta si cooptarea lui Petre Grant, autorul copertii, stiut fiind ca acesta era urmas al Golestilor si al Mariei Rosetti, sotia lui C.A. Rosetti si femeia care i-a pozat lui C.D. Rosenthal pentru tabloul Romania rupandu-si catusele. Ghidul, un periodic cu frecventa aleatorie, a aparut sub patronajul Ministerului Propagandei Nationale, din cauze de susceptibilitate politica regele ramanand in umbra. Calitatea lucrarii, un fel de compendiu al Enciclopediei Romaniei (care, desi redactata, avea sa fie publicata mai tarziu) i-a adus acesteia un binemeritat Premiu Nasturel, acordat de Academia Romana. Nu in ultimul rand, ar mai fi de pomenit succesul rasunator al Ghidului, epuizarea primei editii impunand, dupa cateva luni, tiparirea editiei a II-a