Metro Manila – Orasul de la capatul lumii

Inceputul aventurii

Plecam in Filipine. Vestile mari te iau pe nepregatite. Ne documentam, facem un traseu orientativ si tratament antimalarie. Mai greu e cu sprayul de tantari. Merg din farmacie in farmacie, lumea se uita la mine de parca as fi nebuna. Cineva pufneste:” Pai ce, mai sunt tantari pe vremea asta?” O farmacista inimoasa rezolva problema si vine cu mostre de Autan. A mai rămas sa rezolvam cu viza. Ambasada e intr-un apartament, este si un papagal exotic în birou care din cand in cand te intreaba: „Hello!How do you do?” Doamna de acolo se uita la noi ridicand din spranceana, ne pune cateva intrebari si ceva mai tarziu in aceeasi zi ni se da viza.

• Aşezările de la capătul lumii
• TOP 10 locuri cu reputatie paranormala

Noi vrem sa stim daca e bine sa calatoresti in sudul Filipinelor, in Mindoro si insula Sulu, nu e nici o problema ne asigura ea, dar cum in Lonely Planet scrie ca fie sunt musulmani extremisti carora nu le plac turistii, fie ca sunt …pirati, inclinam sa credem ce am citit deja. Da, prima oara am ras, imi si inchipuiam piratii cum ne tineau ostateci pe o insula din mijlocul oceanului Pacific…Romania nu are ambasada in Filipine, asa ca ne-am inteles cu un prieten sa-i dam cate un mesaj din fiecare oras si sa-i spunem urmatoarea destinatie.
Zborul, cel mai lung de pana acum. Si apoi, Manila! Aerul poluat te izbeste imediat.

Acomodarea

Prima noapte in Manila – caldura de 30°, iar acasa e iarna. Aratam taximetristului adresa la care vrem sa ajungem. Ne uitam pe geam cu nesat si vedem oameni saraci, iar pe strada multe masini de teren scumpe. Nu sunt blocuri in zona prin care mergem, ci cocioabe. Lumea se uită la noi cu simpatie, oamenii ne zambesc. Mai tarziu, ne claxoneaza, ne fac cu mana din masini, ne credem cel putin presedinti, raspundem si noi la fel, ca deh, nu poti sa refuzi atata ospitalitate, iar zambetul lor chiar e sincer si cald. Prima noapte nu prea dormim, incercam sa ne obisnuim sa uitam de ventilator, si decidem ca e bine sa mai stam o zi prin Manila. A-ti cauta de mancare intr-o tara asiatica poate fi o incercare in sine. Sunt mirosuri noi pe strada, incercam diverse lucruri, toate noi, dar nu ne place nimic din ce gasim.

Ne mai plimbam puţin si mergem la un restaurant cu fructe de mare. Avem dificultati in a deosebi toate tipurile, dar chelnerul vine si ne arata cu degetul tot felul de figurine pe masa, pana si mersul de crab, parca suntem la “mima”. Ne amuzam. In sfarsit o masa ca lumea. Descoperim care e zona cu restaurante si constatam ca avem o oferta foarte variata. Preturile sunt mici.

Mergem sa vizitam centrul vechi – Intramuros, cu gradinile si curtile in stil spaniol de pe vremea cand Filipine era doar o colonie a Spaniei. La intoarcere, obosite de atata mers optam sa luam pe cineva cu tricicleta. Stim deja care-s preturile, ne tocmim, dar uitam un amanunt, sau nici macar nu ne trece prin cap sa ne interesam, daca are sau n-are …motor! Si iata ca ne trezim, dupa ce in tot orasul sunt triciclete motorizate, ca incepe baiatu’ sa dea din pedale! Ne privim, radem si pana sa ne dezmeticim, vedem ca incepe sa ocoleasca, să se abata de la directia in care stiam noi ca ar trebui sa mergem. Si aflam si de ce: trece pe o strada unde il cunosc toti, cu mandretele astea doua din Europa, chircite in dreapta lui si urla cat il tine gura: “I’m a sex bomb! I’m a sex bomb” intr-o incercare de a-l imita pe Tom Jones. Si sunt oameni pe la porti care-l striga, mai remarca cate ceva pe limba lor, in fine, se pare ca e momentul lui de glorie pe ziua aia.

Manila -o metropola

Capitala numara peste 10 milioane de locuitori, fiind unul din orasele cu o densitate foarte ridicata, iar teritorial e impartita in 16 diviziuni, districte. Circulatia dintre districte e destul de alambicata, oamenii stiu sa explice directiile din imediata lor apropiere, iar a calatori in mai multe districte intr-o zi poate fi o activitate obositoare in sine daca se folosesc mijloacele de transport in comun. Mergem de la pensiunea la care stam cu vreo trei jeepney, lumea de pe strada ne da indicatii contradictorii, la intoarcere e si mai greu parca, deplasarea intre districte pare sa le fie necunoscuta localnicilor, dar tot are mai mult farmec decat daca am fi in taxi.

Urme ale ocupatiilor spaniole, japoneze si mai tarziu, in secolul 20, americane, se vad la tot pasul, dar tot conquistadorii spanioli sunt cei cu cea mai puternica influenta, in arhitectura, in aranjamentul gradinilor. Zarim motociclisti cu gura acoperita, asemenea chirurgilor. Urmatorul soc – mijloacele de transport. Sigur, am citit in Lonely Planet despre jeepney (un fel de microbuze cu intrarea prin spate, cu 2 banchete fata in fata asezate in lungul masinii) si triciclete, dar e altceva sa le vezi. Jeepney sunt foarte pestrite, au grafitti si reflecta mai mult personalitatea soferului. Poti citi pe spatele masinii “Heart of darkness”, “God bless our trip” si cate si mai cate. E bine ca toata lumea vorbeste engleza. Mai tarziu constatam ca vorbesc in limba lor – tagalog, si deodata, rostesc cate un “fifteen”.

Asta la cifre. Si DJ-ii de la radio vorbesc ceva amestecat, cu multa engleza. Sunt poporul cel mai romantic din cate am intalnit: la radio se dau foarte multe slow-uri. Veti spune ca doar n-am ascultat tot timpul radio, dar daca am mers cu autocarul dintr-un oras in altul am cam ascultat. Mai puneti la socoteala ca toata lumea fredonează: casiera care-ţi pune marfa în pungi, băiatul de la restaurant, ce mai, toţi în jurul tau traiesc intr-un music-hall continuu. Muzica e pe la nivelul anilor 80, cu o singura excepţie – Avril Lavigne care are şi panouri pe străzi. Sportul national pare sa fie karaoke, (alaturi de luptele de cocosi, dupa cum vom afla mai tarziu), asa ca atentie la hotelul ales, trebuie tinut cont cate baruri karaoke sunt in jur.

Saracia nu e prezenta chiar peste tot. Makati district, un colt care face parte din cu totul alta lume, cea americana este un centru plin de zgarie nori si mall-uri, cladiri futuriste, reprezentate ale firmelor straine, expati si studenti formeaza un melanj fascinant pentru cine se opreste sa observe. Stau si ma intreb ce-i face pe oameni sa mearga atat de departe de casa si cum se naste dorinta de a vizita o anume destinatie. Din ce? Din pozele pe care le vedem pe la cunoscuti? Din peisajele alea de vis pe care le primim ca spam uneori? Din cartile pe care le citim?

În Filipine trebuie sa tii cont ca

• Un “multumesc” – salamat hô, spus în tagalog, limba lor nationala, face mult si iti va aduce un zambet calduros
• Strainii sunt bine primţi cu saluturi şi zambete naturale, chiar pe strada, nu numai în hoteluri
• Dolarul conduce! Daca ai ales sa ai si niste bani cash pentru schimb, nu te baza pe euro caci sunt putine locurile unde poti schimba aceasta moneda
• Daca ai cumparat o excursie cu barca cu opriri pe mai multe insule pot aparea taxe de insule, care desi nu sunt mari trebuie aduse in discutia de negociere a pretului barcii
• Perioada cea mai buna de vizitat aceasta destinatie este intre septembrie si mai. Este climă tropicala. Temperaturile sunt ridicate, tantarii sunt pretutindeni, asa ca ai grija sa nu-ti lipseasca vaccinul antimalarie (se gasesc 2 tipuri eficiente si pe piata romaneasca) si sprayul contra tantarilor. Majoritatea hotelurilor au plase de tantari.
• Romania face parte din Europa. Sunt extrem de putini cei care stiu de tara noastră. La intrebarea de unde vii, de cele mai multe ori Europa e de ajuns.

Tarife : Un bilet de avion incepe de la 850 euro si poate ajunge la 2000 euro la economy class. Variantele de cazare in Manila sunt pentru toate gusturile. Exista hoteluri ale marilor lanturi de lux, unul din cele 3 variante existente fiind Shangri – La din districtul Makati cu tarife care incep de la 331 dolari, dar si pensiuni in centru Manilei, cum este Malate la numai 15 dolari pe noapte. Masa la un restaurant de clasa medie costa cam 10 dolari.