China mitica

Muntii Portocalii, Huang Shan, situati la vreo 1.000 km vest de Shanghai, sunt un reper important in imagistica traditionala chineza. Creste ca niste lame de cutit sunt acompaniate de vai adanci, unde ceata diminetii imbaiaza lucrurile in misterul inceputurilor.
Geografic vorbind, masivul de granit este unul relativ scund, inaltimea maxima fiind atinsa pe Varful Florii de Lotus, la 1.873 de metri. Nici varfurile din jur nu au nume mai familiare europenilor: Varful Marii de Jad, Varful Inceputului Credintei, Varful Norilor Purpurii, nume trimitand atat la contextul natural, cat si la dimensiunea mitica data de chinezi inaltimilor. Reveriei poetilor i-au luat azi locul hoarde de turisti, dispusi sa plateasca oricand 20 de euro pentru a petrece o zi in aerul pur al crestelor si a se bucura de imaginile unui apus sau ale unui rasarit de basm.

Considerata de unii grotesca, iar de altii maiestuoasa si salutara, interventia omului in destinul acestor munti nu poate fi trecuta lesne cu vederea: pentru protejarea mediului, dar si pentru a facilita un acces civilizat in zona, inginerii chinezi au transformat potecile in siruri neintrerupte de trepte si mai ales in nesfarsite balcoane ce traverseaza abisuri ametitoare.

• Aşezările de la capătul lumii
• TOP 10 locuri cu reputatie paranormala

In cea de-a doua zi am parcurs un traseu de 13 ore, in care portiuni amenajate recent si prevazute cu harti, balustrade de inox si puncte de popas au alternat cu pasaje unde vechile trepte, sapate direct in stanca, erau atat de abrupte, incat rucsacul ma impingea adeseori cu putere inspre abis. Controversata sau ba, pavarea acestor poteci cu dale de piatra contribuie la protectia solului, care altminteri ar fi luat in picioare anual de zeci de milioane de turisti. In provincia Anhui, exista doua repere importante ale calatoriei mele: la 150 de kilometri vest de Huang Shan, se afla satele istorice Xidi si Hongcun. Au intrat in patrimoniul UNESCO nu pentru cine stie ce evenimente marete din trecut, ci pentru ca sunt adevarate bastioane ale arhitecturii Tang si Song, perfect conservate.

Hutong-urile medievale sunt in continuare acoperite cu tigle ondulate, sprijinite unele pe altele si necimentate, exact cum pot fi vazute in spectaculoasele scene de lupta din Tigru si Dragon. Cel mai vechi dintre cele doua sate, Xidi, dateaza din secolul al XI-lea si m-a impresionat mai ales prin holurile sculptate in lemn negru. Sunt ceea ce noi am numi curti interioare si serveau odinioara ca loc de adunare a intregii familii pentru ceremonia ceaiului de seara si planificarea activitatilor de negot. La exterior, casele varuite in alb au forme neobisnuite, unghiurile parand a urmari mai degraba geometria strazilor decat regulile arhitecturii. O trasatura aparte o au portile: circulare, decupate in gardul compact gen zid, ele aduc mai degraba a intrari pentru hobbiti.

Cel de-al doilea sat vizitat, Hongcun, prezinta aceleasi hutong-uri traditionale, dispuse insa de-a lungul canalelor ce inconjoara satul sau la marginea lacului prezen¬tat in fotografia de deschidere a articolului. Pe langa droaia de turisti care impanzeste aleile inguste, sunt prezenti aici studenti la arhitectura si arte plastice, care isi tin desfasurate plansele si sevaletele de la rasarit pana la apus. Daca la asta adaugati vanzoleala fireasca a localnicilor, rezulta un tablou pitoresc si frenetic, in care arhitectura straveche, turismul si viata rurala iti dau intalnire cu arta.

Ultimul reper al acestui episod, dar si al calatoriei mele in China, se afla in provincia Guangxi, la granita cu Vietnamul, pe valea raului Li, ale carui maluri sunt strajuite de uriase turnuri de stanca. Yangtsuo e un loc preferat de turisti, care petrec nopti intregi la zecile de terase cu bere ieftina, intr-o atmosfera apropiata de cea a Kao San Road din Thailanda. Satele din jur sunt usor de explorat cu bicicleta: orinde te-ar purta rotile acesteia, vezi campuri intinse de orez, ziduri de piatra neagra, compacta si turnuri din piatra cu forme bizare si denumiri pe masura.

Chiar daca ma straduiesc sa ma tin departe de controversatele subiecte economice ale Chinei contemporane, nu pot sa nu pomenesc de pretul unui pahar de inghetata cumparata de undeva dintr-un satuc uitat de lume, pe valea raului Li: adusa cu masina frigorifica de la sute sau mii de kilometri distanta, depozitata corespunzator in frigider, incluzand in pret ambalajul, costurile de produc¬tie si profitul tuturor interme¬diarilor, inghetata cu pricina m-a costat… 10 eurocenti.

Pedaland mai departe in avalul raului Li, descoperi renumitele sate unde pestele este vanat cu ajutorul cormoranilor. La caderea serii, pescarii ies in larg insotiti de cate doua pasari pe ale caror gaturi au fixat inele metalice, menite sa previna inghitirea pestilor prinsi.
Daca in prezent, in contextul diminuarii fondului piscicol, aceasta forma de pescuit nu mai asigura nici macar subzistenta localnicilor, ineditul ei atrage turistii dornici de o partida nocturna de pescuit-vanatoare, eveniment incheiat cu un gratar la lumina tortelor.
Din Yangtsuo e foarte greu sa pleci: peisajele de vis concureaza puternic atmosfera de petrecere de pe strazi, iar timpul se scurge pe nesimtite. La fel cum s-a scurs si calatoria mea prin China, de-a lungul si de-a latul geografiei si istoriei ei.

Foto: Florin Iorganda