Home » Descopera in Romania » Atunci mi-am dorit sa fiu Dumnezeu

Atunci mi-am dorit sa fiu Dumnezeu

Publicat: 04.03.2008
Intr-o buna zi, am primit la redactie un plic cu fotografii – era unul dintre cele cateva sute de fotoreportaje propuse de cititori pentru cea de-a treia editie a concursului Fotoreportajul Meu, organizat de revista Descopera. Nimic neobisnuit. Rutina redactionala.

Plicul primit purta insa imprimate numele si insemnele unei institutii. Era un plic oficial al Penitenciarului cu Regim de Maxima Siguranta din Craiova. De obicei nu deschidem plicurile primite decat dupa ce sosesc toate; astfel, zabovim un timp egal asupra tuturor lucrarilor. Pe acela l-am deschis de indata: continea un set de fotografii realizate in penitenciar si era insotit de o scurta scrisoare. Nu a autorului fotografiilor, ci a unui oficial al inchisorii. Autorul era unul dintre detinuti. Fotoreportajul lui Marian Laurentiu Pampu, detinutul din Craiova, a trecut apoi prin toate etapele jurizarii, a fost selectionat pentru a fi prezentat in cadrul expozitiei pe care am organizat-o la Biblioteca Centrala Universitara si, in sfarsit, a obtinut Trofeul de Bronz al concursului nostru.
La putin timp dupa vernisaj, am facut demersurile necesare pentru a-i putea inmana castigatorului diploma, trofeul si suma de bani cuvenite. Am primit, in scurt timp, aprobarea. Mai erau doar doua zile pana la Craciun – caltabosul, sarmalele si cozonacii erau pe primul loc in agenda oricarui cetatean responsabil. Oarecum in contratimp cu preocuparea generala, eu m-am dus la Craiova. La puscarie. Formalitati de intrare, firesti. Telefonul mi-a fost oprit (nici directorul nu are voie sa intre cu mobilul), am primit un ecuson, cateva usi, apoi porti masive s-au deschis si s-au inchis in urma mea si gata.

Ma gaseam in lumea de dincolo de zidurile inalte, dantelate cu sarma ghimpata. De fapt, in tot acel timp pe care l-am petrecut in puscarie, „dincolo“ a fost lumea din care venisem si unde mirosea a sarmale si a cozonaci. Marian Laurentiu Pampu (nu stiu de ce toata lumea ii spune Marius, inclusiv jurnalistii craioveni, care-l cunosc de multa vreme) este povestea unui destin frant. Jurnalist de vocatie, cameraman, cu burse BBC la activ, a fost unul dintre aceia care, de pilda, au transmis in direct ultima mineriada, aceea din vremea guvernului Radu Vasile (sper ca n-ati uitat), incheiata cu tragicomica „Pace de la Cozia“. Povestea lui Marian o spune, in acest numar, purtatorul de cuvant al penitenciarului, in textul pe care-l semneaza la rubrica D-guest. Decazut acum, in plan social, Marian a gasit puterea de a nu se prabusi sub povara pedepsei. Remarcabil este insa faptul ca a gasit acolo, in lumea de dincolo de zidurile inalte, dantelate cu sarma ghimpata, intelegere si sprijin. Marturisesc ca toata povestea asta, ziua pe care am petrecut-o in puscarie m-au lecuit definitiv de perceptia (comuna, dar eronata) conform careia inchisoarea este locul in care niste brute tin zavorate alte brute. Dar ce este, atunci, puscaria? Este, pentru unii, loc de munca, iar pentru altii, loc de penitenta si de indreptare. Mai ales de indreptare. Iar aceia care chiar isi doresc sa se indrepte primesc sprijin si indrumare. L-am cunoscut pe Marian, i-am inmanat premiul, am stat de vorba. Nu cred sa ma fi simtit vreodata mai stingherit: eram doi oameni asemanatori, dar care locuiam lumi complet diferite.

Cateva porti masive, apoi cateva usi s-au deschis si s-au inchis in urma mea, am predat ecusonul, mi-am recuperat telefonul mobil si am iesit. Dincolo. Dincolo este si titlul fotoreportajului premiat al lui Marian Laurentiu Pampu. Sunt imagini surprinse intr-un loc in care 1.500 de detinuti au de executat pedepse insumand peste 10.000 de ani de puscarie. Cat de aici si pana in Paleolitic.

Only God Can Judge Me
In ziua aceea, si pentru prima data, mi-am dorit sa fiu Dumnezeu, sa pot face ca cele petrecute sa nu se fi intamplat. Sa pot opri raul inainte de a se petrece.
Se inserase. Afara umblau colindatorii, mirosea a vin fiert, a sarmale si a cozonaci, iar eu n-am fost Dumnezeu nici macar pentru o clipa.


foto: Lucian Vasilescu, Marian Laurentiu Pampu

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori