O suprafață de teren cu aproape o treime mai mare decât dimensiunea Indiei a trecut de la condiții umede la zone aride în care agricultura este dificilă, în ultimele trei decenii, a arată o cercetare recentă.
Zonele aride reprezintă în prezent 40% din totalul terenurilor de pe Pământ, cu excepția Antarcticii. Trei sferturi din suprafața planetei a suferit condiții mai uscate în ultimii 30 de ani, ceea ce este probabil să fie permanent, potrivit studiului realizat de Interfața ONU pentru politici științifice, un organism de oameni de știință convocat de Organizația Națiunilor Unite.
Potrivit raportului, Africa a pierdut aproximativ 12% din PIB din cauza aridității în creștere între 1990 și 2015. Sunt prevăzute pierderi și mai mari: Africa va pierde aproximativ 16% din PIB-ul său, iar Asia aproape 7%, în următoarea jumătate de deceniu, potrivit The Guardian.
„Spre deosebire de secetă (perioade temporare de precipitații reduse) ariditatea reprezintă o transformare permanentă, necruțătoare. Seceta ia sfârșit. Cu toate acestea, atunci când clima unei zone devine mai uscată, se pierde capacitatea de a reveni la condițiile anterioare. Climatele mai uscate care afectează în prezent vaste zone de pe glob nu vor mai reveni la starea inițială, iar această schimbare redefinește viața pe Pământ”, Ibrahim Thiaw, secretar executiv al Convenției ONU.
Unele culturi vor fi deosebit de amenințate: se preconizează că randamentul porumbului se va reduce la jumătate în Kenya până în 2050, dacă tendințele actuale se mențin.
Zonele aride sunt zone în care 90% din precipitații se pierd prin evaporare, lăsând doar 10% pentru vegetație. Conform raportului cercetătorilor, două treimi din terenurile din întreaga lume vor stoca mai puțină apă până la mijlocul secolului.
Problemele legate de apă ale lumii devin din ce în ce mai acute, ca urmare a eșecului global de a combate emisiile de gaze cu efect de seră. Conform studiului SPI (interfața știință-politică) al ONU, până în 2020, aproximativ 30% din populație – 2,3 miliarde de oameni la nivel global trăia în zone aride, față de aproximativ 22,5% în 1990.
Până în 2100, se preconizează că această cifră se va dubla, dacă nu se vor lua prea multe măsuri pentru reducerea emisiilor de carbon. Aproape jumătate din populația Africii trăiește deja în zone aride.
„Pentru prima dată, un organism științific al ONU avertizează că arderea combustibililor fosili cauzează uscarea permanentă în cea mai mare parte a lumii, cu efecte potențial catastrofale asupra accesului la apă care ar putea împinge oamenii și natura și mai aproape de puncte de basculare dezastruoase”, arată Barron Orr, om de știință în cadrul ONU.
Un cartier de lux a crescut cu 3% suprafața Principatului Monaco
Fenomen anormal pe suprafața Lunii! Ce s-a întâmplat cu satelitul natural al Pământului?
Record de pete solare pe suprafața Soarelui! Ce se întâmplă cu steaua noastră?