Personalitățile sociale similare influențează semnificativ prieteniile la oameni, însă știm relativ puțin despre modul în care își aleg prietenii animalele, cum ar fi femelele de bivol sălbatic.
Un nou studiu realizat de cercetători de la City University of Hong Kong (CityUHK) a analizat o populație unică de bivoli sălbatici de pe Insula Lantau din Hong Kong. Studiul a descoperit că proximitatea fizică poate fi un indicator al prieteniei, bazat pe tiparele predictive ale anumitor trăsături de personalitate.
„Cercetarea noastră arată că prieteniile dintre bivoli pot apărea între indivizi cu comportamente similare. Aceste descoperiri oferă perspective valoroase asupra evoluției prieteniilor”, a declarat dr. Debottam Bhattacharjee, postdoctorand în Departamentul de Boli Infecțioase și Sănătate Publică de la CityUHK.
Studiul CityUHK sugerează că femelele de bivol sălbatic cu personalități similare tind să-și petreacă mai mult timp împreună, apropierea fizică fiind observată în timpul activităților precum hrănirea, mișcarea colectivă și odihna.
Publicat în revista iScience, studiul a implicat observarea comportamentului femelelor care își petreceau mai mult timp împreună și prezentau trăsături de personalitate similare. Aceste trăsături includ tensiunea socială, vigilența și dominanța generală, potrivit profesorului Alan McElligott, coautor al studiului și expert în comportamentul animalelor.
Tensiunea socială se referă la modul în care bivolii se apropie sau se evită reciproc. Vigilența descrie cum stau sau se deplasează în grup. Iar dominanța generală reflectă reacțiile lor față de ceilalți membri ai turmei, explică Eurek Alert.
Aceste trăsături au fost folosite pentru a prezice pozitiv durata timpului petrecut împreună, oferind informații despre formarea și menținerea prieteniilor între bivoli.
Studiul subliniază că asocierile sociale puternice, preferențiale, se corelează pozitiv cu sănătatea, starea de bine și supraviețuirea, confirmând cercetări similare realizate la alte specii. Așa cum prieteniile umane pot fi stabile și de lungă durată, același lucru este valabil și pentru prieteniile dintre animale, care pot depăși relațiile de rudenie.
Cercetătorii CityUHK subliniază importanța studierii legăturilor sociale dintre bivolii sălbatici din Hong Kong din două motive principale: cercetările efectuate predominant în captivitate arată că bivolii sunt animale foarte sociale, cu comportamente complexe de afiliere și relații ierarhice; înțelegerea comportamentelor sociale și a prieteniilor dintre animalele care trăiesc în grupuri contribuie la starea lor de bine, cu implicații mai largi pentru sănătatea populațiilor.
„Înțelegerea prieteniilor dintre bivoli poate duce la o abordare mai sustenabilă pentru starea de bine a animalelor și pentru conservarea speciilor aflate în pericol”, a declarat prof. Kate Flay, coautoare a studiului.
Concluzia principală a studiului este necesitatea de a evalua în detaliu modul în care relațiile sociale apropiate influențează populațiile de bivoli sălbatici. Descoperirile le pot fi aplicate și altor specii, promovând starea de bine animalelor și conservarea sustenabilă.
Ce au descoperit cercetătorii după ce i-au învățat pe șobolani să conducă?
Cercetătorii au aflat, în sfârșit, de ce câinii se scutură atunci când sunt uzi
Un nou studiu arată că cimpanzeii sunt mai similari oamenilor decât s-a crezut