Charles Bennett a fost un dramaturg și scenarist britanic aclamat, cunoscut în special pentru colaborările sale cu Alfred Hitchcock, maestrul suspansului, dar și pentru contribuțiile aduse teatrului britanic în perioada interbelică și pentru lucrările sale cinematografice.
Bennett (1899 – 1995), născut la Londra ca fiu al actriței necăsătorite Lilian Langrishe Bennett, în 1915, după moartea fratelui său mai mare Frederick, s-a înrolat minor și a servit în Royal Fusiliers în timpul Primului Război Mondial, fiind decorat ca erou. De asemenea, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, talentele lui Bennett au fost redirecționate către spionaj și eforturi de propagandă pentru Aliați, experiența în teatru contribuind probabil la eficiența în aceste roluri, având în vedere faptul că Bennett înțelegea foarte bine importanța povestirii și a persuasiunii. A lucrat la diverse proiecte menite să ridice moralul și să disemineze informații care să sprijine cauza Aliaților.
Înainte de a obține succesul ca dramaturg, în anii 1920 a fost actor și scriitor, piesa sa Blackmail fiind transformată într-un film regizat de Alfred Hitchcock în 1929, peliculă creditată ca primul film sonor britanic. Povestea se concentrează pe Alice White, interpretată de Anny Ondra, o tânără care devine victima unui atac sexual din partea artistului Mr. Crewe (Cyril Ritchard). Într-un moment de disperare, Alice îl ucide pe Crewe cu un cuțit. După crimă, își pierde o mănușă la locul faptei, ceea ce duce la șantajul ei de către un martor al incidentului, Tracy (Donald Calthrop). Frank Webber (John Longden), iubitul lui Alice și detectiv la Scotland Yard, este însărcinat cu investigarea crimei fără să știe că iubita sa este implicată. Inițial, Blackmail a fost realizat ca un film mut. Cu toate acestea, datorită popularității crescânde a filmelor sonore, producătorii au decis să adapteze filmul pentru a include secvențe sonore. Hitchcock a folosit tehnologia RCA Photophone pentru a înregistra sunetul. Un aspect notabil al producției este că Anny Ondra avea un accent ceh pronunțat care nu era considerat potrivit pentru rolul ei; astfel, vocea ei a fost dublată de cea a actriței Joan Barry. Filmul a avut premiera la 28 iulie 1929 și a fost bine primit atât de critici cât și de public. A fost votat cel mai bun film britanic al anului 1929 într-un sondaj public. În peliculă, Hitchcock a folosit elemente care vor deveni mărci înregistrate ale stilului său: o blondă frumoasă aflată în pericol și locații celebre precum este și British Museum. Filmul rămâne relevant astăzi datorită temelor sale complexe și abordării inovatoare.
În 1926, Bennett a renunțat la actorie pentru a se concentra asupra dramaturgiei, transformând ulterior una dintre cele mai faimoase piese ale sale, Șantaj, într-un scenariu pentru o producție în regia lui Alfred Hitchcock.
În 1937, Charles Bennett a părăsit Anglia pentru a lucra la Hollywood, unde s-a reîntâlnit cu Hitchcock la cel de-al doilea film american al regizorului, Foreign Correspondent. A rămas în California, scriind numeroase scenarii și regizând două filme, Madness of the Heart în 1949 și No Escape în 1953. Asocierea lui Bennett cu Hitchcock a continuat și în anii 1930, acesta scriind scenariile unora dintre cele mai faimoase pelicule britanice ale regelui filmelor horror timpurii – The Man Who Knew Too Much, The 39 Steps, Secret Agent, Sabotage și Young and Innocent. Cu toate acestea, în ciuda colaborării lor de succes, au existat tensiuni în ceea ce privește recunoașterea contribuției lui Bennett, acesta acuzându-l mai târziu pe Hitchcock nu l-a creditat în mod adecvat pentru eforturile sale la succesul filmelor.
Ulterior, Charles Bennett a lucrat în televiziunea americană la seriale precum Voyage to the Bottom of the Sea, The Wild Wild West și Land of the Giants. Cu toate acestea, cel mai faimos dintre filmele ulterioare ale lui a fost o altă producție britanică, o adaptare a romanului lui M.R. James Casting the Runes, intitulată Night of the Demon și regizată de Jacques Tourneur în 1957. Filmul explorează teme legate de ocultism și superstiție, având ca protagonist un psiholog american care investighează o sectă satanică în Anglia.
„Dacă nu aș putea scrie, nu aș vrea să trăiesc”. (Charles Bennett)
Stilul său a fost adesea marcat de o combinație între umor subtil și tensiune dramatică, iar temele pe care le-a abordat includ identitatea, trădarea și natura umană, cu personaje complexe și bine dezvoltate, abilitatea lui de a crea eroi memorabili ajutându-l să rămână relevant în lumea teatrului timp de mai multe decenii.
Construcția este cel mai important lucru. E ca și cum ai ridica o casă – trebuie să construiești exteriorul într-un mod solid, înainte de a-l umple mai apoi cu toate piesele, obiectele necesare. Fă-ți povestea, fă-ți structura așa cum trebuie, iar la final introdu dialogul. O poveste are un început, se dezvoltă, curge de la sine și evoluează până la final. Și marea esență a construcției este să-ți cunoști sfârșitul înainte de a începe; să știi exact la ce lucrezi; și apoi să lucrezi la cuprins. Să începi pur și simplu și să rătăcești pe un drum pe care nu îl cunoști, nu e de folos (…). (Charles Bennet)
Bennett a murit la 15 iunie 1995 în Los Angeles, la vârsta de 95 de ani, în 2014 fiul său John Charles publicându-i memoriile – Hitchcock’s Partner in Suspense: The Life of Screenwriter Charles Bennett.
Surse:
https://www.hitchcockwiki.com/wiki/Charles_Bennett
https://www.imdb.com/name/nm0071657/