Unul dintre cei mai mari producători de cărbune din lume vrea să renunțe la extracție și să-și conserve rezervele. Este vorba despre Columbia, care se află în topul celor mai mari zece producători. Autoritățile columbiene își propun „să schimbe regulile jocului” și să devină un model mondial.
Columbia care se află în topul celor mai importanți producători de cărbune din lume, încearcă să renunțe la activitate.
„Trebuie să schimbăm regulile jocului. Cu siguranță trebuie să facem să fie mai valoros pentru țări să mențină petrolul în pământ și pădurile neatinse”, a declarat ministrul mediului Susana Muhamad, potrivit Sky News.
Ministrul recunoaște că în prezent „este mai valoros să scoți combustibilii fosili și să epuizezi pădurile”, dar propune planuri care să inverseze acest lucru. Primul pas al Columbiei a fost să nu se mai acorde noi licențe de explorare pentru combustibili fosili, o mișcare făcută sub primul președinte de stânga al țării, Gustavo Petro, ales în 2022.
Al doilea pas este extinderea altor activități economice. Columbia încearcă să atragă investiții în noul său portofoliu de proiecte ecologice de 40 de miliarde de dolari, inclusiv proiecte de eco-turism, agricultură durabilă și energie curată pentru a genera electricitate pe care ar putea să o exporte. De asemenea, Columbia negociază pentru a obține ștergerea unei părți din datoria sa externă și pentru a primi împrumuturi la dobânzi comparabile cu țările dezvoltate.
Petrolul și cărbunele sunt cheia economiei Columbiei, generând aproximativ 8% din PIB și circa jumătate din exporturile sale. Rezervele sale de petrol sunt în scădere, dar încă mai are mult cărbune. De aceea, planul îndrăzneț a fost criticat de unii politicieni locali și de sindicatele columbiene.
Columbia vrea să devină un model mondial în ceea ce privește tranziția către economia verde. Experții avertizează că în prezent toată lumea urmărește Columbia și dacă țara sud-americană va eșua, tranziția spre economia verde va suferi o puternică lovitură în plan mondial.