Compania americană Ford a anunțat că va renunța la 4.000 de locuri de muncă din Europa. Concedierile vor fi făcute până la finalul anului 2027. Decizia a fost luată din cauza concurenței și a pierderilor provocate de tranziția către mașinile electrice, au explicat cei de la Ford.
Reprezentanții producătorului auto Ford au anunțat că până la finalul anului 2027 compania americană va renunța la 4.000 de locuri de muncă din Europa, potrivit Le Figaro.
Ford își justifică decizia prin „pierderi semnificative” legate de „tranziția industriei la vehiculele electrice” și „noua concurență”.
„Compania a suferit pierderi semnificative în ultimii ani, iar trecerea industriei către vehicule electrice și noua concurență au fost foarte dăunătoare”, a transmis grupul prin intermediul unui comunicat
Veștile proaste îi vizează în special pe angajații din Germania și Regatul Unit și demonstrează dificultățile mari cu care se confruntă sectorul auto.