Home » Știință » Un fizician susține că un alt univers ar fi existat înainte de Big Bang

Un fizician susține că un alt univers ar fi existat înainte de Big Bang

Publicat: 04.11.2024

În ciuda progresului remarcabil în înțelegerea Universului, multe paradoxuri și întrebări rămân nerezolvate. Fizicienii au venit cu teorii sofisticate pentru a explica aceste necunoscute, dar ar putea exista o soluție „mai simplă” pentru toate aceste lacune din cosmologie. Potrivit lui Neil Turok, profesor la Catedra Higgs de Fizică Teoretică de la Universitatea din Edinburgh (Scoția), ar putea exista un alt univers „oglindă” care a existat înainte de Big Bang, un univers care este o reflexie a universului nostru, mergând însă înapoi în timp.

Deși conceptul de un alt univers, care „curge” invers, este greu de vizualizat, el este mai simplu de abordat din punct de vedere fizic. Ar echilibra unele dintre asimetriile observate în Univers, ar putea explica materia întunecată și ar înlocui unele teorii cosmologice complexe, cum ar fi inflația cosmică și teoria corzilor, despre care Turok crede că sunt soluții mai puțin elegante.

„Imaginarea Big Bangului ca o oglindă explică multe caracteristici ale Universului, care, altfel, ar părea în contradicție cu cele mai fundamentale legi ale fizicii”, a scris Turok, care și-a publicat studiul în revista Annals of Physics.

Ar putea exista un un alt univers „invers”?

„Progresele pe care le-am făcut până acum mă conving că există probabil alternative la ortodoxia standard, care a devenit o constrângere din care trebuie să ne eliberăm”, spune cercetătorul.

Legile fizicii ar trebui să prezinte simetrie CPT (inversarea sarcinii, a parității și a timpului), ceea ce înseamnă că orice interacțiune fizică poate fi oglindită. Concret, fiecare particulă ar trebui să aibă o antiparticulă cu sarcină opusă, fiecare spațiu ar trebui să aibă o imagine inversată și timpul ar trebui să poată fi reversibil.

Cu toate acestea, nu observăm acest lucru în Univers. Timpul curge doar înainte, iar particulele depășesc ca număr antimateria. Din câte știm, universul nostru nu este simetric.

Însă „ipoteza universului oglindă restabilește simetria Universului”, a argumentat Turok. El a comparat această idee cu imaginea noastră într-o oglindă: „Împreună cu imaginea ta din oglindă ești mai simetric decât ești singur”, spune fizicianul.

O explicație mai simplă decât Modelul Standard

Extinzând modelul universului nostru înapoi în timp până la Big Bang, „am găsit imaginea sa în oglindă, un univers de dinaintea Big Bangului în care (relativ la noi) timpul curge înapoi și antiparticulele sunt mai numeroase decât particulele”, a scris Turok.

Această ipoteză ar putea să rezolve misterul materiei întunecate, o substanță invizibilă despre care se crede că constituie 85% din toată materia din Univers. Conform ipotezei oglindă, particulele slabe și subatomice, numite neutrini, ar putea fi candidate ideale pentru a explica acest fenomen, scrie Futurism.

Deoarece până acum am observat doar neutrini „stângaci”, ar putea exista neutrini „dreptaci” în acest univers oglindă.

Mai mult decât atât, această teorie ar putea explica și de ce Universul pare atât de uniform și „plat”. Teoria dominantă susține că o perioadă de expansiune accelerată, mai rapidă decât lumina, numită inflație cosmică, a modelat Universul așa cum este astăzi, dar nu am observat încă undele gravitaționale mari pe care aceasta le-ar fi produs.

Cu ipoteza unui univers oglindă, „argumentele statistice explică de ce Universul este plat și uniform și are o expansiune accelerată pozitivă, fără a mai fi nevoie de inflația cosmică”, a scris Turok.

Desigur, pentru a valida această ipoteză intrigantă, este nevoie de mai multe dovezi. Însă Turok argumentează că, chiar și dacă ar fi infirmată, aceasta demonstrează că ar putea exista explicații mai simple decât cele oferite de Modelul Standard.

Vă recomandăm să citiți și:

Misterul unei pitice cenușii, rezolvat după 29 de ani

Astronomii au detectat o emisie de raze gamma de foarte mare energie în jurul unui pulsar îndepărtat

Aproape toți meteoriții care lovesc Pământul au ceva foarte important în comun

Saturn are în sfârșit un asteroid troian, dar nu pentru mult timp

Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș este blogger începând cu anul 2009, având experiență și în domeniile publicitate și jurnalism. Este pasionat de marketing și de tehnologie, dar cel mai mult îi place să știe lucruri, motiv pentru care a fost atras de Descopera.ro. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Universitățile din Anglia cresc taxele pentru studenți pentru prima oară în aproape un deceniu
Universitățile din Anglia cresc taxele pentru studenți pentru prima oară în aproape un deceniu
Cum explică oamenii de știință legătura dintre depresie și temperatura corpului?
Cum explică oamenii de știință legătura dintre depresie și temperatura corpului?
Ucraina acuză Google că ar fi dezvăluit poziția unor obiective militare
Ucraina acuză Google că ar fi dezvăluit poziția unor obiective militare
Un nou tratament promițător pentru cel mai mortal tip de cancer cerebral
Un nou tratament promițător pentru cel mai mortal tip de cancer cerebral
Quincy Jones, omul care știut să facă totul mai bine decât oricine altcineva din divertisment. Producătorul lui Michael Jackson și al lui Frank Sinatra
Quincy Jones, omul care știut să facă totul mai bine decât oricine altcineva din divertisment. Producătorul lui Michael ...
Consumul de alcool la animale ar fi mai frecvent decât s-a crezut până acum
Consumul de alcool la animale ar fi mai frecvent decât s-a crezut până acum
DESCOPERĂ.ro, alegerea numărul 1 pentru pasionații de Știință și Tehnologie din România!
DESCOPERĂ.ro, alegerea numărul 1 pentru pasionații de Știință și Tehnologie din România!
Cardiologul Stanislav Rurac vorbește despre dieta pentru o inimă sănătoasă: „SĂ BEM SAU NU vin roșu și cafea” | Altceva cu Adrian Artene
Cardiologul Stanislav Rurac vorbește despre dieta pentru o inimă sănătoasă: „SĂ BEM SAU NU vin roșu și cafea” ...
Test de cultură generală. Care este diferența dintre arta modernă și arta contemporană?
Test de cultură generală. Care este diferența dintre arta modernă și arta contemporană?
Astronomii au descoperit una dintre stelele cu cea mai rapidă rotație din Univers
Astronomii au descoperit una dintre stelele cu cea mai rapidă rotație din Univers
Lemnul de santal, apreciat de întreaga lume pentru aromă, în pericol
Lemnul de santal, apreciat de întreaga lume pentru aromă, în pericol
Sex protejat pentru pescăruși? Orașul care vrea să le administreze păsărilor pilula contraceptivă
Sex protejat pentru pescăruși? Orașul care vrea să le administreze păsărilor pilula contraceptivă
O boală cauzată de implanturile mamare a devenit tot mai răspândită
O boală cauzată de implanturile mamare a devenit tot mai răspândită
Lucreţiu Pătrăşcanu, comunistul care nu semăna deloc cu „parveniţii” din PCR
Lucreţiu Pătrăşcanu, comunistul care nu semăna deloc cu „parveniţii” din PCR
Maghiarii vin să muncească în România, care nu mai este o ţară ieftină
Maghiarii vin să muncească în România, care nu mai este o ţară ieftină
Cel mai puternic bombardier strategic al Statelor Unite a participat la un exercițiu aerian comun în peninsula coreeană
Cel mai puternic bombardier strategic al Statelor Unite a participat la un exercițiu aerian comun în peninsula coreeană
Regele și regina Spaniei, întâmpinați de protestatari furioși în regiunea Valencia, afectată de inundații
Regele și regina Spaniei, întâmpinați de protestatari furioși în regiunea Valencia, afectată de inundații
Economiile pentru bătrâneţe de la 8 milioane de români finanțează proiectul Neptun Deep din Marea Neagră
Economiile pentru bătrâneţe de la 8 milioane de români finanțează proiectul Neptun Deep din Marea Neagră