Matthew Henson, posibil primul explorator de culoare care a ajuns la Polul Nord

Matthew Henson s-a născut la 8 august 1866, în Charles County, Maryland, din părinți crescători de vite, dar oameni de culoare liberi. După ce membrii familiei s-au confruntat cu violența rasială, aceștia s-au mutat în Georgetown pentru a scăpa de persecuția din partea Ku Klux Klan și a altor grupări de supremație a albilor, care i-au terorizat pe eliberatorii din sud și pe foștii oameni liberi de culoare după Războiul Civil.

La vârsta de 12 ani, Henson a renunțat la școală pentru a lucra ca băiat de cabină pe o navă comercială, pentru el aceasta fiind oportunitatea vieții deoarece călătorind în diferite porturi din lume, inclusiv China, Japonia, Africa și mările arctice rusești, și-a dezvoltat orizonturile cunoașterii, alimentându-și ambițiile de a realiza lucruri mărețe pentru el și pentru lume.

• Carl Zeiss, fostul ucenic care a făcut istorie
• Natalie Cole, primul artist debutant premiat cu Grammy. Fiica legendarului Nat King Cole

În 1887, Henson l-a întâlnit pe exploratorul Robert Peary, care l-a angajat ca valet personal în timp ce lucra la proiectul Canalului Nicaragua, acesta fiind punctul ce a marcat începutul lungului lor parteneriat în explorarea Arcticii.

(Proiectul Canalului Nicaragua a fost o rută de transport maritim propusă prin Nicaragua pentru a conecta Marea Caraibelor cu Oceanul Pacific. Ideea de a construi un canal prin Nicaragua datează de la începutul secolului al XIX-lea, dar nu a fost realizată decât mult mai târziu. Implicarea lui Robert Peary în acest proiect i-a oferit oportunitatea de a-l întâlni pe Matthew Henson și, în cele din urmă, de a porni împreună în explorarea Arcticii).

Henson și Peary s-au îmbarcat în mai multe expediții în regiunea arctică, dar cea mai faimoasă a fost aceea din 1909 către Polul Nord. La 6 aprilie 1909, cei doi au susținut că au ajuns la Polul Nord – Henson identificându-se ca fiind primul membru al grupului care a ajuns la ceea ce ei credeau că este polul – deși această realizare a fost subiect de controverse și dezbateri de-a lungul anilor. Cercetările efectuate în 1989 de Wally Herbert (explorator polar, scriitor și artist britanic și, în 1969, primul om căruia i s-a recunoscut pe deplin meritul de a fi mers pe jos până la Polul Nord) au ridicat îndoieli cu privire la acuratețea înregistrărilor expediției lor și au sugerat că erorile de navigație i-ar fi putut determina să nu ajungă, de fapt, la pol.

În timpul celor aproape 23 de ani de călătorii împreună, Henson care a servit ca navigator și meșter și care a fost cunoscut drept „primul asistent” și „omul de bază” al lui Peary, a studiat tehnicile de supraviețuire ale inuiților, a făcut comerț cu ei, în același timp ajungând să le stăpânească și limba. Inuiții îl numeau pe Henson, Mahri-Pahluk, iar pentru felul în care a reușit să relaționeze cu aceștia, a fost amintit ca singurul non-inuit care a devenit expert în conducerea săniilor trase de câini și în antrenarea echipelor de câini în stilul inuit. A fost un meșteșugar priceput, găsind adesea soluții pentru ceea ce echipa avea nevoie în condițiile dure din Arctica, a învățat să construiască igluuri din zăpadă, pentru a se putea adăposti în timpul călătoriei. Echipele lui și ale lui Peary au parcurs mii de kilometri cu sănii trase de câini și au atins punctul „Cel mai îndepărtat nord” al oricărei expediții arctice până în 1909.

Legat de celebra expediție din 1909, poate ar fi interesant să adăugăm mai multe detalii. Era ce-a dea opta încercare a exploratorului Peary de a ajunge la Polul Nord. Au avut loc pregătiri intense și bine puse la punct, expediția fiind una destul de complexă: cuprindea 22 de bărbați inuiți, 17 femei inuite, 10 copii, 246 de câini, 70 de tone (64 de tone metrice) de carne de balenă din Labrador, carnea și grăsimea a 50 de morse, echipamente de vânătoare și tone de cărbune. În februarie, Henson și Peary au părăsit nava ancorată la Capul Sheridan de pe Insula Ellesmere, iar oamenii inuiți și cei 130 de câini lucrau la amenajarea unei poteci și la aprovizionarea traseului către Pol.

Henson și patru dintre inuiți au fost aleși de Peary pentru a face parte din echipa de șase oameni care urmau să meargă în cursa finală către Pol. Dar înainte ca obiectivul să fie atins, Peary, extenuat, nu a mai putut continua pe jos, urcând astfel într-o sanie trasă de câini. Unele surse biografice relevă faptul că starea lui de sănătate era precară, avea degetele înghețate și se simțea total epuizat, astfel l-a trimis pe Henson în față ca iscoadă.

Într-un interviu acordat mai târziu unui ziar, Henson avea să declare:

„Eram în frunte și am depășit ținta cu câțiva kilometri. După ce ne-am întors, am putut vedea că amprentele pașilor mei au fost primele la locul respectiv”.

Pretenția echipei lui Peary de a fi ajuns la Polul Nord a fost dezbătută pe larg în media la acea vreme, la fel ca și pretenția concurentă a lui Frederick Cook, explorator, medic și etnograf american, cunoscut, la rândul său, ca primul om care a ajuns la Polul Nord, la 21 aprilie 1908. Atât National Geographic Society, cât și Subcomisia pentru afaceri navale a Camerei Reprezentanților a SUA au creditat echipa lui Peary că a ajuns la Polul Nord. Însă alții au rămas sceptici. O reevaluare a caietului lui Peary de către exploratorul polar britanic Wally Herbert în 1988 a constatat că acesta „nu conține date esențiale”, reînnoind astfel îndoielile cu privire la afirmația lui Peary.

În 1912, Henson și-a publicat memoriile intitulate A Negro Explorer at the North Pole” (Un explorator negru la Polul Nord), detaliind experiențele sale din timpul expedițiilor cu Peary.

De-a lungul timpului, Henson a primit recunoaștere pentru realizările sale. În 1937, a devenit primul membru afro-american pe viață al Clubului Exploratorilor și I s-a acordat ulterior Medalia Peary pentru Expediția Polară în 1944, fiind primit la Casa Albă de președinții Harry Truman și Dwight Eisenhower. De asemenea, la sugestia lui Theodore Roosevelt, Henson și-a petrecut cea mai mare parte a următorilor 30 de ani lucrând în cadrul Biroului vamal al Statelor Unite din New York.

În 1988, trupurile lui Matthew Henson și al soția sale au fost reînhumate la Cimitirul Național Arlington, ca omagiu adus contribuțiilor la explorarea Arcticii, iar în septembrie 2021, Uniunea Astronomică Internațională a numit un crater lunar după el.

Moștenirea lui Matthew Henson a continuat și după moartea sa în 1955; în 2000, a fost decorat postum cu Medalia Hubbard de către Societatea Națională de Geografie, de asemenea, pentru contribuțiile sale semnificative la explorare.

Matthew Henson Henson a murit în Bronx pe 9 martie 1955, la vârsta de 88 de ani.

Henson a fost căsătorit de trei ori, inclusiv cu o femeie inuită, pe care o cunoscuse în timpul uneia dintre expedițiile sale cu Peary în Groenlanda, cu ea având singurul său copil, Anauakaq, născut în 1906.

Se crede că Henson este fratele stră-străbunicului actriței Taraji P. Henson (născută în 1970), nominalizată la Oscar, Tony și Primetime Emmy și câștigătoare a unui Glob de Aur.

Surse:

https://www.history.com/news/black-explorer-matthew-henson-north-pole

https://www.nationalgeographic.com/adventure/article/the-legacy-of-arctic-explorer-matthew-henson

Vă mai recomandăm să citiți și:

Fram, expediția victoriană la Polul Nord care a schimbat tot ce știam până atunci

Test de cultură generală. În ce ocean este situat Polul Nord?

Resursele din Arctica, în pericol. Cum ar putea începe forajul petrolier la Polul Nord?

Cercetătorii au aflat de ce Polul Nord Magnetic se deplasează în ritm accelerat spre Siberia