În weekendul 26 – 27 octombrie 2024, românii dau ceasurile înapoi și trec la ora de iarnă. Iată cum este afectată sănătatea de această schimbare și cum putem suporta mai ușor tranziția.
Așadar, România trece la ora de iarnă în noaptea de sâmbătă, 26 octombrie spre duminică 27 octombrie, atunci când ora 4:00 va deveni ora 3:00. Astfel, ziua de 27 octombrie va fi și cea mai lungă zi din acest an, fiindcă va avea 25 de ore.
Deși mulți dintre noi se bucură de această oră în plus de somn, trecerea la ora de iarnă (precum și la cea de vară) poate avea consecințe pentru sănătate care nu sunt deloc de ignorat. Unele studii au arătat de-a lungul anilor că schimbarea orei perturbă ciclurile naturale de somn ale corpului uman, lucru care poate afecta atât sănătatea mintală, cât și cea fizică.
Creierul oamenilor are un ceas biologic, numit și ritm circadian, care are un ciclu de 24 de ore. Fie că primește o oră în plus de somn ori fie că pierde o oră, acest lucru perturbă ciclul de somn și poate fi dificil pentru unii oameni să se obișnuiască și să revină la un program normal. Un somn perturbat poate duce, printre altele, la un risc crescut de boli cardiovasculare, arată The Independent.
Un studiu din 2019 al cercetătorilor de la Harvard a analizat impactul deficienței de somn asupra bolilor de inimă la șoareci. Oamenii de știință au observat că, după 16 săptămâni, șoareci care au avut ciclurile de somn perturbate au dezvoltat plăci arteriale mai mari, spre deosebire de șoarecii cu program normal de somn. Mai mult, șoarecii cu somnul perturbat au avut niveluri scăzute de orexină, un hormon important pentru reglarea somnului și a stărilor de veghe.
De asemenea, pierderea unei ore de somn a fost asociată cu atacuri de cord și accidente vasculare cerebrale. În Statele Unite ale Americii, spre exemplu, spitalele primesc cu 24% mai mulți pacienți care au suferit atacuri de cord în prima zi de luni imediat după schimbarea orei.
Cercetările au mai arătat că șoferii se adaptează cu greu la trecerea la ora de iarnă, iar astfel au loc mai multe accidente rutiere în lunile de iarnă. Potrivit asiguratorilor, există un risc crescut de accidente între orele 16:00 și 19:00 în luna noiembrie, pe măsură ce se înserează mai devreme.
Impactul este resimțit și asupra sănătății mintale. Mai multe ore fără lumină solară înseamnă că mulți oameni vor suferi o stare de spirit proastă și simptome de depresie, precum și oboseală, dureri musculare și deficiență osoasă din cauza lipsei de vitamina D prin expunerea la Soare.
Iată ce putem face pentru a limita pe cât posibil efectele trecerii la ora de iarnă:
Având în vedere numeroasele efecte negative resimțite după schimbarea orei, pentru mulți pare logic să renunțăm cu totul la această practică. A existat o inițiativă în acest sens la nivel european, Parlamentul Uniunii Europene recomandând renunțarea la schimbarea sezonieră a orei, începând cu anul 2021. Astfel, statele UE erau așteptate să aleagă până în 2021 dacă rămân la ora de iarnă sau ora de vară. Totuși, nu s-a ajuns nici până acum la un consens.
Cum ne afectează trecerea la ora de iarnă?
Ce legătură are ora de culcare cu sănătatea intestinelor?
Apă plată sau carbogazoasă: Care este mai bună pentru sănătate?