Case mortuare unice din Epoca Fierului și a Vikingilor, dezgropate în Norvegia

O lucrare publicată de cercetătorii Raymond Sauvage și Richard Macphail în Medieval Archaeology descrie excavarea și interpretarea a trei case mortuare din epoca fierului și a vikingilor în Norvegia centrală, Skeiet, în satul Vinjeøra.

Cele trei structuri datează între 500 și 950 d.Hr. și făceau probabil parte din ritualuri funerare care permiteau celor vii să viziteze și să interacționeze în mod repetat cu morții.

• „Cea mai zdrobitoare condamnare a lui Marghiloman”. Documentul distrus de Regele Ferdinand
• Podul istoric al României, testat cu preţul vieţii de creatorul său

Între 2019 și 2020, construcția planificată a unui drum a necesitat săpături, care au confirmat existența unui cimitir precreștin, parțial excavat într-o groapă de testare în 1996. În mod surprinzător, alături de movilele funerare aplatizate, au fost descoperite trei case mortuare.

Casele mortuare, care se găsesc de obicei în contexte funerare precum cimitirele, sunt multifațetate și puteau conține morminte sau chiar să fie folosite pentru a depozita rămășițele incinerate ale decedatului. Unele au fost folosite și ca locuri în care cei vii puteau lăsa ofrande pentru cei plecați sau se puteau închina morților lor.

Casele mortuare găsite în Scandinavia ar fi putut avea un scop similar. Cu toate acestea, spre deosebire de alte case mortuare, inclusiv alte 12 din Norvegia și una din Suedia, cele de la Vinjeøra sunt unice prin faptul că nu prezintă o înhumare permanentă.

Existența ușilor și a intrărilor sugerează că, de fapt, casele mortuare erau permanent deschise, astfel încât cei vii să poată vizita din nou interiorul. Pământul călcat care a format intrarea a confirmat acest lucru, sugerând vizitarea frecventă de către cei vii. Aceste intrări erau joase, iar indivizii ar fi trebuit să se ghemuiască pentru a ajunge în interior.

Cele trei structuri datează între 500 și 950 d.Hr.

Pe baza datelor obținute de la casele mortuare, prima structură a fost ridicată în perioada 450-600 d.Hr., în timpul Epocii Fierului. În această perioadă, practica cimitirelor folosea incinerarea ca principală formă de înhumare. Ulterior, a fost construită o a doua structură, în jurul anilor 600-800 d.Hr., chiar când cimitirul a început să treacă la inhumări mai frecvente. În cele din urmă, a treia casă mortuară a fost construită între 800 și mijlocul sau sfârșitul anului 900 d.Hr. după ce practica cimitirului a trecut complet de la incinerare la inhumare.

Fiecare structură a fost utilizată timp de aproape 100-200 de ani, ceea ce sugerează că, deși practicile funerare din jurul lor s-au schimbat, casele mortuare au rămas o componentă vitală a ritualurilor, scrie Phys.org.

Deși nu au fost recuperate înmormântări din casele mortuare, alte descoperiri, cum ar fi fragmente de oase, vârfuri de săgeți și cuie, pot contribui la clarificarea destinației structurilor.

Rămășițele unui cal au fost identificate printre oase. Acestea ar fi putut fi rezultatul unui sacrificiu asemănător cu blót, un ritual de sacrificiu central pentru multe practici religioase nordice. Practica a fost adesea menționată atât în relatările ulterioare, cât și în cele contemporane ale vechii religii nordice și era de obicei legată de sărbătorile și ritualurile de înmormântare.

Deși nu există dovezi ale actului propriu-zis de sacrificare, toate celelalte oase de animale găsite în șanțurile zidurilor prezintă urme de ardere.

Săpăturile au confirmat existența unui cimitir precreștin

Acest lucru poate indica faptul că au fost gătite, poate ca parte a meselor rituale legate de morți sau de ritualuri funerare.

Acest lucru ar putea trimite la tradiția premodernă din Norvegia, în care mâncarea și băutura erau lăsate la morminte pentru a fi împărțite cu morții.

În mod similar, construcția caselor mortuare, asemănătoare locuințelor contemporane, poate avea legătură cu ideea că defunctul trăia în continuare în morminte.

Cu toate acestea, deoarece nu au fost găsite înmormântări în aceste case mortuare, poate că acestea ar fi putut depozita corpul în timp ce era pregătit pentru înmormântare. Acest lucru este similar cu modul în care călătorul Ibn Fadlan din secolul al X-lea a descris ritualul de înmormântare nordic la care a asistat pe teritoriul Rusiei. Corpul trebuia să fie depozitat într-o cameră funerară din lemn timp de 10 zile, în timp ce se pregăteau mâncarea și bunurile funerare.

Casele mortuare din Norvegia sunt încă foarte enigmatice și vor fi necesare mai multe cercetări pentru a înțelege cu adevărat funcția lor.

Vă recomandăm să mai citiți și:

Orașul din Spania în care cimitirele vor deveni cea mai mare fermă solară urbană

Un cimitir medieval cu schelete în poziții ciudate, decoperit în Țara Galilor

Un cimitir din Epoca Bronzului a fost dezgropat la un cosmodrom din Scoția

Arheologii au descoperit un cimitir antic lângă o gară din Paris