Pisicile țin „doliu” atunci când mor alte animale de companie

Pisicile par să aibă o atitudine de indiferență. Acestea sunt renumite pentru felul lor de a fi detașat, dar, în ciuda expresiilor lor nepăsătoare și morocănoase, ele nu sunt întotdeauna atât de reci pe cât sugerează reputația lor. Se pare că până și pisicile țin „doliu”.

Un nou studiu a descoperit că atunci când un alt animal de companie din casă moare, pisicile țin „doliu”, în mod asemănător cu câinii.

• Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
• Ce au descoperit cercetătorii după ce i-au învățat pe șobolani să conducă?

„Rezultatele noastre sunt în concordanță cu ideea că pisicile ar putea experimenta pierderea animalelor de companie într-un mod similar cu câinii, în ciuda faptului că au evoluat dintr-un strămoș mai puțin social”, scriu psihologii Brittany Greene și Jennifer Vonk, de la Universitatea Oakland (SUA).

Cercetătoarele sugerează că acest lucru ar putea schimba modul în care percepem pisicile ca fiind asociale și distante.

Concluziile provin dintr-un sondaj online la care au participat 412 proprietari de animale de companie, care aveau în prezent o pisică în viață, dar care avuseseră recent un câine sau o altă pisică în casă care a murit.

Pisicile țin „doliu” după decesul altor animale din locuință. Cum se manifestă?

În săptămânile și lunile ce au urmat după pierderea animalului de companie, proprietarii au raportat schimbări în comportamentul pisicilor rămase. Acestea schimbări au inclus vocalizări crescute, petrecerea timpului căutând sau adulmecând locurile unde fusese animalul decedat și o scădere a dorinței de a mânca, a dormi sau a se juca, scrie Science Alert.

Cu cât pisica supraviețuitoare petrecea mai mult timp cu animalul decedat, cu atât era mai probabil să manifeste schimbări comportamentale imediate și pe termen lung „în direcția așteptată dacă pisicile ar fi capabile de reacții asemănătoare doliului”, scriu Greene și Vonk.

Chiar și atunci când animalul decedat era un câine, pisicile păreau să fie afectate de pierderea acestuia.

Proprietarii de animale din sondaj au afirmat că pisicile lor au arătat semne temporare de confuzie sau de frică după moartea unui câine, cum ar fi petrecerea timpului ascunzându-se sau adulmecând locurile preferate ale animalului decedat.

„Pisicile nu reacționau semnificativ diferit la pierderea unui câine sau la a unei alte pisici”, scriu Greene și Vonk. Acest comportament schimbat ar putea, așadar, fi un semn al pierderii unui prieten, sau, așa cum spun cercetătorii într-un mod specific pisicilor, „un asociat preferat interspecific”.

Întrebări care încă nu au primit un răspuns

Concluziile se aliniază cu un studiu similar realizat în 2016, care a constatat că în cele șase luni de după moartea unui alt animal de companie, atât pisicile, cât și câinii și-au crescut comportamentele de căutare a atenției, cum ar fi frecvența și volumul vocalizărilor. De asemenea, au mâncat mai puțin.

Doliul este o emoție dificil de măsurat obiectiv la animale non-umane, dar aceste schimbări comportamentale sugerează că pierderea unui animal de companie are un impact asupra animalelor rămase în casă. Sau, poate, proprietarii de animale își proiectează propriul doliu asupra pisicilor și câinilor lor. La urma urmei, concluziile acestui sondaj se bazează doar pe percepțiile proprietarilor de pisici.

Cei care au raportat ei înșiși o durere mai mare după pierderea unui animal de companie, au fost mai predispuși să raporteze că pisicile lor rămase petreceau mai mult timp singure, dormind sau ascunzându-se.

Poate că asta se întâmplă pentru că cei care sunt mai apropiați de animalele lor sunt mai buni la a „citi” emoțiile acestora. Sau ar putea fi un semn că un proprietar de animale vede doar emoțiile pe care dorește să le vadă la animalul său. Sunt necesare cercetări suplimentare, cu metode mai obiective de analiză emoțională, pentru a înțelege ce anume determină aceste schimbări comportamentale observate.

Oamenii de știință încă încearcă să descopere cum comunică pisicile cu noi, iar nuanțele vocalizărilor, gesturilor și expresiilor lor pot fi cu ușurință interpretate greșit.

„În ciuda unor limitări, studiul de față oferă date noi despre cogniția socială a pisicilor”, concluzionează Greene și Vonk.

Studiul a fost publicat în jurnalul Applied Animal Behaviour Science.

Vă recomandăm să citiți și:

Copacii sensibili la căldură migrează la altitudini mai mari, „fugind” de schimbările climatice

Un șarpe mortal a eliberat suficient venin cât să ucidă 400 de oameni

Ar putea ca valurile de căldură să ducă la pene de curent?

Test de cultură generală. Care insectă face un lapte mai hrănitor decât vacile?