Descoperirea sifilisului: Cum a schimbat Hideyo Noguchi diagnosticul medical

Noguchi Hideyo (1876 – 1928) a fost un important bacteriolog și cercetător japonez care a avut contribuții semnificative în domeniul medicinei și al sănătății publice la începutul secolului XX, descoperirile sale revoluționare privind boli precum sifilisul și febra galbenă nu numai că au ajutat la progresul și avansarea cunoștințelor științifice, dar au avut și un impact profund asupra asistenței medicale globale.

Noguchi Hideyo s-a născut la 24 noiembrie 1876, în Inawashiro, Fukushima, Japonia, crescând în familia unor fermieri săraci și analfabeți. Un accident petrecut în copilărie, când a căzut într-o vatră arzându-și grav mâna stângă, l-a expus mai târziu unor vizite și proceduri medicale de reconstrucție a mâinii ce i-au stârnit interesul pentru știință, decizând, în cele din urmă, că vrea să devină medic.

• Mayim Bialik, cercetătoarea din The Big Bang Theory, dar și din viața reală
• Agatha Christie, Regina Crimelor și Misterelor. Cea mai bine vândută romanicieră din toate timpurile

Hideyo, încurajat de mamă, și-a continuat educația primară urmând cursurile Colegiului de Medicină din Tokyo (pe care l-a absolvit în 1897, la vârsta de 21 de ani) și în cadrul căruia, după ce a obținut licența în medicină, a fost angajat ca lector. În 1899, Hideyo a plecat cu o bursă la Universitatea din Pennsylvania, în Philadelphia, în 1901 a primit un post la Departamentul de Patologie al aceleiași universități, lucrând cu Simon Flexner (medic, om de știință și profesor de patologie experimentală la Universitatea din Pennsylvania și primul director al Institutului Rockefeller pentru cercetări medicale și administrator al Fundației Rockefeller) la studiul veninurilor de șarpe. După trei ani, Noguchi a obținut o bursă pentru a studia cu Thorvald Madsen la Copenhaga, iar la întoarcerea sa, un an mai târziu, s-a alăturat nou înființatului Rockefeller Institute for Medical Research (RIMR), al cărui director era nimeni altul decât Flexner, vechiul său prieten, și unde avea să-și lanseze cariera în cercetările asupra bacteriei care provoacă sifilisul, cunoscută sub numele de Treponema pallidum, studiile amănunțite contribuind la  dezvoltarea unor teste de diagnosticare mai precise în ceea ce privește sifilisului și la înțelegerea transmiterii și tratamentului acestuia.

În timpul petrecut la Institutul Rockefeller, Noguchi a adus contribuții semnificative în domeniul științei medicale. A dezvoltat noi metode de cultivare a microorganismelor care până atunci erau dificil de cultivat în laborator. A efectuat studii asupra unor boli precum poliomielita și trahomul, dedicându-și eforturile dezvoltării unui vaccin și a unui ser pentru febra galbenă.

În 1909, scrie www.ncbi.nlm.nih.gov, Noguchi a publicat o amplă monografie, Snake Venoms: An Investigation of Venomous Snakes with Special Reference to the Phenomena of Their Venoms, care i-a asigurat statutul de cercetător respectat în cadrul Institutului Rockefeller, această lucrare fiind urmată de alte 200 de scrieri semnificative despre o serie de boli infecțioase de la sifilis și tuberculoză, la trahom, poliomielită, rabie, verruga peruviana, febra galbenă, febra pătată din Munții Stâncoși și febra Oroya.

„În urma descoperirii, în 1905, a Treponema pallidum (T. pallidum), organismul cauzal al sifilisului, de către omul de știință german Fritz Schaudinn, Noguchi a dezvoltat o metodă de diagnostic îmbunătățită (folosind analiza de fixare a complementului) și un test cutanat cu luetină pentru sifilis. În 1913, Noguchi a izolat cu succes T. pallidum din creierul unor pacienți cu pareză generală și tabes dorsalis, stabilind astfel etiologia neurosifilisului. Flexner s-a numărat printre primii care au fost anunțați de această descoperire, contribuind la confirmarea faptului că mai multe dintre lamelele de la pacienții cu neurosifilis prezentau, de fapt, spirocheta”.

Noguchi a fost, de asemenea, creditat pentru producerea unui antiserum eficient împotriva febrei pătate a Munților Stâncoși (febră cauzată de o infecție bacteriană transmisă prin intermediul căpușelor), fiind recunoscut pentru și pentru cercetările privind Bartonella bacilliformis, un agent patogen care cauzează două boli distincte în Peru: febra Oroya și verruga peruviana.

În ciuda contribuțiilor sale semnificative în domeniul medical, Noguchi Hideyo a avut parte și de eșecuri și critici de-a lungul carierei. Deși a abordat studiul mai multor afecțiuni infecțioase, unele dintre descoperirile și concluziile sale ulterioare s-au dovedit a fi incorecte sau neclare. În ceea ce privește febra galbenă, de exemplu, Noguchi a făcut inițial o identificare greșită a etiologiei acestei boli. Experimentele lui pe cobai au dus la concluzia că febra galbenă era cauzată de spirocheta Leptospira icteroides, ulterior infirmată de alți cercetători care au demonstrat că aceasta este cauzată de un virus, nu de leptospire. Criticile aduse metodelor și interpretărilor lui Noguchi au ridicat întrebări cu privire la rigurozitatea și validitatea cercetărilor sale. Mai mult, Noguchi a fost acuzat de practici neetice în unele dintre experimente, cum ar fi inocularea de leutină, un extract derivate din sifilis, în pielea unor copii sănătoși, încălcând principiile etice fundamentale în cercetarea medicală. Este probabil că nu s-a obținut consimțământul în cunoștință de cauză al copiilor sau părinților acestora, expunându-i la un potențial pericol fără ca ei să înțeleagă ori să fie pe deplin de acord.

Alte informații au arătat că Hideyo a fost neglijent în laborator, expunându-se atât pe el, cât și pe colegii săi la agenți patogeni periculoși. Se crede chiar că a contractat sifilis, lucru ce ar fi putut influența sănătatea mentală și comportamentul său ulterior.

Cu toate acestea, Noguchi a fost unul dintre primii oameni de știință japonezi care au dobândit un renume mondial, puțini dintre ei trăind sau lucrând în afara Japoniei înainte de secolul XX. Printre cei câțiva contemporanii ai lui Noguchi care au dobândit recunoaștere internațională s-au numărat Takaki Kanehiro, care a descoperit o legătură între o deficiență nutrițională și beriberi (afecțiune care apare în urma deficienței de vitamina B1); Umetaro Suzuki, care a descoperit tiamina (sau vitamina B1), leacul pentru beriberi; și Nagai Nagayoshi, care a descoperit efedrina în 1885 și a continuat să sintetizeze metamfetamina în 1893.

În mod tragic, Noguchi a contractat febra galbenă, în 1928, în timp ce efectua cercetări asupra acestei boli în Africa (în Accra, mai exact, în prezent Ghana), în cele din urmă cedând în fața bolii. A murit la 52 de ani, la 21 mai 1928, trupul său fiind repatriat în Statele Unite, unde a fost înmormântat cu onoruri în cimitirul Woodlawn din Bronx, New York.

Guvernul japonez i-a acordat postmortem prestigiosul Ordin al Soarelui Răsare, Steaua de Aur și Steaua de Argint – a doua cea mai înaltă clasă a acestei distincții – și, în cele din urmă, portretul său a ajuns pe o bancnotă de 1.000 de yeni japonezi. După moartea lui, casa copilăriei lui Noguchi din Inawashiro a devenit muzeu.

https://www.britannica.com/biography/Hideyo-Noguchi

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4293967/

Vă recomandăm să citiți și:

În urmă cu aproape un mileniu, o supernovă lumina cerul nopţii

Stevie Nicks, Regina Rock and Roll-ului. „Muzica este dragostea vieții mele, dar am fost gata să renunț la tot pentru că nu suportam ca oamenii să vorbească despre cât de grasă sunt.”

Miles Davis, Picasso al jazz-ului. „Nu vă temeți de greșeli. Nu există așa ceva”

Sandra Bullock, actriță și inventatoare. „Cu toții merităm iubire”