Duke Ellington, Maestrul Jazz-ului și Promotorul Integrării Rasiale. „Nu am nevoie de timp. Am nevoie de un termen limită!”

Legendarul cântăreț, actor și dansator Frank Sinatra a spus odată despre Ellington: „Duke Ellington este cea mai mare figură de jazz. Nu este doar unul dintre cei mai buni muzicieni ai timpului nostru, ci și unul dintre cei mai mari compozitori”.

Văzut ca un geniu muzical, gentlman și un om cu un caracter aparte, Duke Ellington, compozitor, pianist și lider de trupă american, care a jucat un rol important în dezvoltarea muzicii jazz la începutul secolului al XX-lea, a fost distins în 1969 de către președintele Richard Nixon cu Medalia Prezidențială a Libertății, asta pe lângă cele 13 premii Grammy, 16 diplome universitare primite și Legiunea de Onoare, cea mai mare distincție a Franței.

• Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
• Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a…

De asemenea, imaginea sa este imprimată pe reversul monedei comemorative de 25 ¢ din Districtul Columbia, emisă în 2009, ca parte a seriei Statehood Quarters din SUA, fiind reprezentat stând lângă un pian și având numele gravat deasupra tastelor pianului. În 2017, Ellington a fost inclus în Internațional Tap Dance Hall of Fame și în Hall of Fame a Societății Internaționale a Aranjatorilor și Compozitorilor de Jazz (ISJAC), după ce în 2002 savantul Molefi Kete Asante l-a inclus pe Duke Ellington în lista sa cu cei mai mari 100 afro-americani din toate timpurile.  A vândut arahide la meciuri de baseball

Marele jazzman s-a născut Edward Kennedy Ellington la 29 aprilie 1899, în Washington D.C., într-o familie de pianiști, porecla „Duke” (Duce) fiindu-i dată de unul dintre prietenii lui din copilărie care îi admira manierele de domn și eleganța vestimentară.

Ellington și-a scris prima compoziție în 1914, când era încă adolescent. Cântecul „Soda Fountain Rag”, cunoscut uneori sub numele de „Poodle Dog Rag”, a fost creat după ureche, iar Ellington nu l-a înregistrat niciodată.

Înainte să devină muzician, Duke Ellington era foarte pasionat de baseball, astfel că primul lui loc de muncă a fost ca vânzător de arahide la meciurile echipei de baseball The Washington Senators.

A format și condus una dintre cele mai faimoase orchestra din lume

Cariera lui Ellington s-a întins pe o perioadă de peste 50 de ani, timp în care a compus mii de piese muzicale (în jur de 2000), inclusiv clasice precum „Take the ‘A’ Train”, „It Don’t Mean a Thing (If It Ain’t Got That Swing)” și „Mood Indigo”.

La sfârșitul anilor 1910, și-a format prima trupă, The Duke’s Serenaders, iar mai târziu a condus Orchestra Duke Ellington, care a devenit una dintre cele mai faimoase și vechi orchestre de jazz din istorie și din care au făcut parte mulți muzicieni de seamă de-a lungul anilor, inclusiv saxofonistul Johnny Hodges, trompetistul Cootie Williams și clarinetistul Barney Bigard.

Orchestra Duke Ellington a fost o forță creativă și inovatoare în jazz, cu un sunet distinctiv, prin includerea multor elemente neconvenționale, cum ar fi acordurile disonante, devenită cunoscută pentru reprezentațiile sale de calitate și sofisticate.

Ca lider de trupă, Duke Ellington a trecut prin multe epoci diferite ale jazz-ului, din anii 20 și până în anii 1970. Dar indiferent de epocă, trupa lui Duke a rămas mereu în top, aducând muzică „proaspătă” și provocatoare iubitorilor genului.

Duke Ellington este recunoscut nu doar ca unul dintre cei mai influenți muzicieni de jazz din istorie, ci și ca un pionier al integrării rasiale în industria muzicală. Într-o perioadă în care segregarea rasială era răspândită în Statele Unite ale Americii, Ellington a reușit să spargă barierele și să își construiască o orchestră diversă, care includea muzicieni de diverse origini și etnii, un exemplu relevant în acest sens fiind colaborarea sa cu muzicianul alb Rex Stewart, un recunoscut și talentat trompetist care s-a alăturat orchestrei lui Ellington în anii ’30. La acea vreme, era destul de neobișnuit ca un muzician alb să facă parte dintr-o orchestră condusă de un afro-american, aspect pe care Ellington l-a ignorat angajându-l pe Stewart, recunoscându-i talentul și contribuția la sunetul unic al orchestrei sale, eforturile lui deschizând calea pentru o industrie muzicală mai diversă și mai incluzivă, inspirând generații de muzicieni și promovând înțelegerea și respectul reciproc între oameni, indiferent de rasă sau etnie.

Unul dintre momentele marcante ale lui Duke Ellington a fost și participarea la evenimentul organizat cu ocazia celei de-a 70-a aniversare a președintelui Richard Nixon, la Casa Albă, la 29 aprilie 1969, o onoare pentru un muzician de jazz.  În cinstea legendei jazz-ului american, primarul orașului New York, Michael Bloomberg, a declarat Ziua Duke Ellington la 29 aprilie 2009, sărbătorită și astăzi. Și tot ca semn de recunoștință pentru ceea ce a însemnat artistul, un liceu de artă din Washington D.C. îi poartă numele.  Un alt fapt divers despre viața lui Ellington este și acela că a fost francmason – membru al Francmasoneriei Prince Hall (1738 – 1807), filiala nord-americană înființată de Prince Hall încă din secolul al XVIII-lea, detaliu despre care nu a vorbit de-a lungul vieții, dar pe care l-a menționat în cartea sa autobiografică, „Music is my mistress”, publicată în 1973.  La vârsta de 66 de ani, în 1965, Ellington a fost nominalizat la Pulitzer pentru muzică. Din nefericire, niciun premiu nu a fost acordat în acel an, ceea ce l-a determinat pe Duke să glumească: „Soarta nu vrea ca eu să fiu faimos prea de tânăr”. Cu toate acestea, în 1999, i s-a acordat postum un premiu Pulitzer special, în semn de recunoaștere a contribuției sale la jazz.

Duke Ellington  a fost căsătorit cu iubita lui din liceu, Edna Thompson, din 1918 și până în 1930, an în care cei doi au divorțat din cauza infidelităților lui. Cuplul a avut un copil, Mercer Ellington, cu care Duke a avut o relație apropiată, cei doi colaborând adesea pe plan muzical. Mercer a fost secretarul muzical al tatălui său, copist și trompetist ocazional în orchestra lui Duke Ellington. După moartea lui Duke, Mercer a continuat să păstreze și să promoveze moștenirea muzicală a tatălui său.

Duke Ellington a murit la 24 mai 1974, în urma unor complicații cauzate de cancer pulmonar și pneumonie, la câteva săptămâni după ce a împlinit 75 de ani, la înmormântarea sa participând peste 12.000 de persoane.

Surse:

https://www.imdb.com/name/nm0254153/

https://www.britannica.com/biography/Duke-Ellington

https://jazzfuel.com/12-facts-about-duke-ellington/

Vă mai recomandăm să citiți și:

Ella Fitzgerald, Prima doamnă a cântecului și regina jazzului. Lady Ella: „Singurul lucru mai bun decât cântatul este mai mult cântat”

John Hammond a lansat carierele lui Billie Holiday, Count Basie și Aretha Franklin. A descoperit unele dintre cele mai mari talente din jazz, folk, blues și rock and roll

Miles Davis, Picasso al jazz-ului. „Nu vă temeți de greșeli. Nu există așa ceva”

Tony Curtis, senzaționalul din „Unora le place jazz-ul”