Home » Istorie » Cum erau șantajate de presă „vedetele” ce apăreau la balurile de la sfârșitul secolului al XIX-lea

Cum erau șantajate de presă „vedetele” ce apăreau la balurile de la sfârșitul secolului al XIX-lea

Publicat: 24.06.2024

La sfârșitul secolului al XIX-lea, balurile găzduite și organizate de Carol I, Grigore și Irina Suțu, Alexandru Știrbei, George Bibescu sau Dimitrie Ghica erau evenimentele principale ale vieții mondene din România. Existau însă ziariști care scriau cronici după fiecare astfel de bal. Astfel apăreau mici drame, dar și multe șantaje.

Unul dintre cei care semna o astfel de cronică după fiecare bal era Mișu Văcărescu. El avea o rubrică specială în ziarul  „L’ Indépendance Roumaine”, ziar fondat de Frédéric Damé și Émile Galli.

Dar cine era Mișu Văcărescu? Un portret ironic i l-a conturat Constantin Argetoianu: „Cel mai cunoscut și cel mai păcătos din frații Văcărești a fost Mișu, care sub pseudonimul `Claymoore` a cunoscut chiar zile de adevărată celebritate. (…)

Trimis de copil la Paris, făcuse liceul dar se poticnise la bacalaureat. În schimb, învățase bine franțuzește şi se înapoiase la Bucureşti cu pretenții literare şi cu nădejdi întru nimic justificate şi pe care trebuia să le realizeze mai târziu nepoata sa Elena. (…)

Lipsit de franci și de meserie, omul s-a gândit să-și câștige o pâine fără prea multă trudă şi fără prea multe riscuri, și ca atâția alții şi-a îndreptat pașii spre gazetărie. Dumnezeu i-a luminat calea şi i-a trimis în vis o idee genială: exploatarea vanității feminine. Mişu Văcărescu s-a consacrat acestei idei cu slabele lui puteri, suficiente pentru exigențele timpului şi cu o sârguință demnă de un scop mai înalt”.

„Recunoștință specială ce mâna mâna scriitorului”

La sfârșitul secolului al XIX-lea, România trecea printr-o adevărată efervescență culturală, iar balurile erau extrem de importante pentru „lumea emancipată” a Bucureștiului.

Erau adevărate evenimente mondene pregătite din timp și la care se etalau ținutele vestimentare ce erau la modă în întreaga Europă. Tocmai de aceea, o cronică nefavorabilă apărută într-un ziar la adresa ținutei unei doamne putea declanșa o mică dramă

„Mișu Văcărescu a luat pseudonimul de `Claymoore` (denumirea unei spade late scoțiene) şi a deschis o rubrică specială în L’ Indépendance Roumaine , ziar pe care Frédéric Damé, dacă nu mă înşel, îl întemeiase de curând în limba franceză. După fiecare bal apărea câte o cronică în care, după o scurtă peltea descriptivă, urma enumerarea tuturor cucoanelor prezente cu o descriere a toaletelor mai mult sau mai puțin amănunțită, după gradul de `recunoștință specială` ce mâna mâna scriitorului”, mai scria Argetoianu.

O rubrică plină de clișee preluate din limba franceză

Cronicile semnate de Claymoore erau așteptate și citite de români, inclusiv de Argetoianu, însă ele nu excelau în ceea ce privește talentul jurnalistic, ci mai degrabă erau pline de clișee și „franțuzisme”.

„Literatura lui Claymoore a făcut farmecul copilăriei mele. Furase din publicațiile franceze de specialitate câteva expresii bizare şi le aplica la întâmplare, de se potrivea sau nu. (…) În partea descriptivă a cronicilor sale – era contribuția lui literară -,  Claymoore avea formule personale, pe care le alterna, dar nu le schimba niciodată. (…)

O întreagă epocă a evoluției noastre sociale nu s-ar putea evoca fără Claymoore şi cronicile lui, şi cu toate astea cine îi mai știe numele, printre generațiile de după război (Primul Război Mondial, n.r.) şi după toate prefacerile prin care am trecut?”, se întreba Argetoianu în perioada interbelică.

„Tariful lui nu era ridicat”

Totuși, articolele scrise de Mișu Văcărescu erau construite astfel încât să atragă publicul prin descrierea ținutelor „marelor” doamne de la acel moment, dar creau și un element de șantaj. Celelalte doamne care doreau să își vadă numele pomenit în rubrică laudativ trebuiau să plătească, bineînțeles neoficial, un tarif care „nu era ridicat”.

„Persoanele importante, cucoanele care guvernau moda erau bineînțeles așezate în capul bucatelor şi pe gratis. Șantajul creștea cu cât calitatea scădea şi recalcitrantele erau chiar câteodată pedepsite printr-o totală excludere.

Oropsitele turbau, făceau scandal, își mobilizau bărbații și îi trimiteau să amenințe urechile sau posteriorul lui Claymoore. Flegmatic, Claymoore nu se emoționa; posteriorul lui era deprins cu violențele, iar urechile sale erau prea murdare ca să le atingă cineva. Nu dezarma până nu primea cei câțiva poli după care alerga, căci tariful lui nu era ridicat”, menționa Argetoianu.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Gian Domenico Cassini, cel mai mare astronom al secolului al XVII-lea, după Kepler

Arthur Miller, eseistul iubit de Marilyn Monroe. Unul dintre cei mai mari dramaturgi ai secolului XX

Ce atmosferă era la balurile organizate în București la sfârșitul secolului al XIX-lea

Cum a fost creată „fotografia secolului”? Un istoric a scos la iveală detalii neștiute până acum

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii