Companiile din China cer impozite de 25% pentru importurile auto din UE. Informația nu a fost confirmată în mod oficial de producători și autorități. Recent, UE a anunțat că va crește taxele pentru mașinile electrice produse în China.
Jurnaliștii chinezi anunță că solicitarea a fost făcută în cadrul unei întâlniri cu ușile închise organizată de Ministerul Comerțului din China, potrivit BBC. La întâlnire au participat și reprezentanți ai companiilor europene.
Companiile auto chineze au cerut Beijingului să impună rivalilor din Uniunea Europeană taxe la import de până la 25% dacă europenii introduc tarife pentru vehiculele din China.
Măsurile ar viza mașinile cu motoare mari, pe benzină, produse în UE. La întâlnirea de la Beijing au participat patru companii de automobile din China și șase firme europene, susțin sursele chineze.
Recent, UE a anunțat că producătorii chinezi de vehicule electrice (EV) vor plăti taxe de până la 38% începând cu 4 iulie.